Golf made in Algarve, model 2016

Alto Golf, Portimão, Portugalia. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Alto Golf, Portimão, Portugalia. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Într-o superbă vineri de primăvară, alături de trimișii speciali în Algarve ai TVR, Travel Mix, Ziarul financiar și amfostacolo.ro, amfostacolo.pt în Alvor, o suburbie a orașului Portimão, ca reprezentant al vostru, al cititorilor de Cațavencii, la Alto Golf Club, proiectul de diplomă sportivă al arhitectului Sir Henry Cotton. Acum 25 de ani, Excelența Sa domnul Bumbac a desenat în iarbă un teren de golf de 18 găuri întins pe o distanță de 6.125 m, pe care ai acces să te joci după ce treci de clădirea cu recepția. Mai exact, de clădirea cu casieria*. Și cu barul, restaurantul, terasa cu vedere la teren, magazinul de echipament și accesorii, sala de trofee cu cupele și pozele președinților clubului, campionilor anuali și ale membrilor de onoare pe pereți (aproape exclusiv numai nume de britanici, periodic, turiști sportivi în Algarve sau rezidenți permanent aici).

Noi am sărit peste faza cu casieria și am fost invitați să ne îmbarcăm în niște golf buggies, o versiune electrică a vehiculului cu care se deplasa Fred Flintstone, la fel de ecologică. La volanul mașinuței (aș folosi una de-asta oricînd ca mijloc de transport în București), cu Mădălina copilot, m-am aliniat în spatele celorlalte patru, pentru o plimbare de plăcere printr-un parc înconjurat de vilele cu apartamentele jucătorilor, pe alei pietruite sau pe gazonul tuns la perfecție de un hair stylist – scuze, grass stylist –, o imensă masă de biliard cu buzunare semnalizate cu fanioane, la care bilele intră în găuri după ce ocolesc rațele de pe iaz și copacii-umbrelă, în pauzele de retragere la umbră. Convoiul de mașinuțe se oprea brusc în preajma zonelor de joc, transformîndu-ne în spectatori tăcuți ai golferilor, marea majoritate seniori, pe toată durata loviturii.

La finalul turei am ajuns și la Academia de Golf, acolo unde-și perfecționa tehnica Valdemar, un portughez care locuiește de vreo 30 de ani în Luxembourg, dar, în concedii, se întoarce la iarba verde de acasă. De la el am primit prima lecție de golf, gratis: mi-a dat o mănușă (pentru mîna stîngă), mi-a împletit degetele pe crosă și mi-a predat un scurt curs de dinamică a lovirii, presărat cu exemple și sfaturi practice. Le reproduc întocmai, pentru cei care vor să se apuce de golf, dar pînă acum n-au exersat decît cu coada mopului: ține crosa as you’re holding your dick, flexează ușor genunchii, balansează din șolduri, defazat față de brațe, și lovește puternic, like you are very angry and want to smash your mother-in-law, larg, cu o cursă cît mai lungă a crosei. Țintitul găurii este opțional la prima lovitură, cel mai important fiind să te concentrezi ca să nimerești mingiuța.

Chiar dacă sînt oarecum limitat în experiențe de genul ăsta (n-am încă soacră și n-am lovit niciodată o femeie), sfaturile lui Valdemar au fost corect aplicate, ceea ce vă doresc și vouă: am nimerit mingea din prima, trimițînd-o relativ departe, cu o boltă acceptabilă. Good shot, you have potential to become a great player!, am fost felicitat de profesor în fața colegilor care se înghesuiau să-i ia un interviu. În loc să urlu entuziasmat Yees! Tiger Woods, here I come!, i-am înapoiat calm crosa și mănușa, mulțumind pentru lecție. Și mi-am zis că, cel mai probabil, omul a fost politicos, fraza lui traducîndu-se în românește cam așa: „Ești pămînt de flori la sportul ăsta, dar ai avut norocul începătorului!”.

* Cîteva prețuri pentru amatorii de vacanțe la golf în Algarve: lecții de la 50 de euro ora, cotizația de membru – 167 de euro lunar, închiriere de crose – 30 de euro per joc, mașinuța – 45 de euro, terenul în vîrf de sezon (aprilie și octombrie) – 95 de euro. V-ați dezumflat, cu tot cu buzunare? Golful e un sport scump: deși presupune multă deplasare pe coclauri, nu se joacă pe maidan.

(articol publicat în Cațavencii nr. 39/270 din 28 septembrie 2016 și pe catavencii.ro)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.