În saboții Olandezului Zburător (V)
Ajungem în Arnhem, coborînd din trenul de Amsterdam, într-o duminică după-amiază superbă de mijloc de aprilie: trei români însetați, care a doua zi, luni, au bilete la concertul “The Wall“ al lui Roger Waters, ce se va întîmpla aici, în arena Gelredome. După agitația din capitala olandeză a turismului pe care am lăsat-o în urmă acum o oră și ceva, Arnhem pare un oraș aproape pustiu; doar terasa la care ne potolim setea cu o bere este ceva mai animată.
Gazda noastră, Fons (un burlac de vreo 30 de ani, coleg de breaslă – jurnalist al unui site olandez de turism) stă într-o suburbie undeva în estul orașului, într-un cartier de case cu etaj și geamuri cît peretele, fără perdele sau jaluzele, prin care se vede toată acțiunea din sufragerie. După ce Fons primește încîntat cadourile din România (DVD-ul cu muzică, poze și filmulețe autohtone, sticla de vin roșu sec, condimentele specific românești – leuștean, mărar, cimbru), noi, românii, facem o vizită scurtă fast-food-ului din colț, de la care ne întoarcem cu patru porții de chifteluțe cu cartofi și bere la pachet, pentru o cină frugală, pe parcursul căreia se iau interviuri încrucișate, în engleză, pînă tîrziu în noapte.
Orașul unui Pod prea îndepărtat
A doua zi, Fons se oferă să ne fie ghid pentru cîteva ore; așa că, urcăm în troleul 5 spre centru, iar el începe să ne spună cîte ceva despre Arnhem, capitala provinciei Gelderland.
La fel ca Haga (1230) sau Eindhoven (1232), Arnhem s-a format ca oraș cam în aceeași perioadă: în 1233, Otto al II-lea, conte de Guelders, hotăra că oamenii care locuiau deja aici nu mai pot sta așa, fără adresă în buletin, și le făcea o surpriză, construind un soi de primărie și niște forticații. Ceva mai tîrziu, prin secolul al XIX-lea, după o perioadă confuză în care a fost temporar și sub stăpînire franceză, orașului i se mai spunea și Mica Haga din est, pentru că baronii colonialelor, negustorii de mirodenii din Indii, care nu-și mai găsiseră loc în Haga se stabiliseră aici. De la ei s-a moștenit, probabil, mulțimea de restaurante asiatice (chinezesc, indonezian, tailandez, indian, japonez) și orientale (turcesc, arăbesc) care, alăturîndu-se celor tradiționale olandeze sau cu specific italian, american, cubanez, fac din Arnhem un oraș gastronomic cosmopolit. Lipsește cel românesc; se bagă cineva?
Coborîm din troleu la Sint Walburg Basiliek și apoi o luăm la pas spre Rijnkade, faleza Rinului, de unde Fons ne arată cel mai celebru pod din Olanda, pe care vom avea onoarea de a-l traversa spre stadionul/sala (arena are acoperiș și podea retractabile) Gelredome, locul concertului de diseară. Celebru pentru că povestea lui Frostbrug – botezat în cinstea locotenent-colonelului englez John Frost, comandantul operațiunii aliate “Market Garden“ din septembrie 1944, în care trupe engleze și poloneze au primit misiunea de a captura podul aflat sub control german, dar au fost parașutați prea departe de obiectiv – este spusă in extenso de filmul A Bridge Too Far, realizat în 1977.
Ghidul nostru ne îndrumă, în final, spre o bere: în centru, pe terasa restaurantului Grand Cafe Arnhems Meisje, aflată între primărie și Eusebiuskerk, catedrala construită între 1452-1560, parțial distrusă în timpul WW2, cu un turn încă bandajat pentru renovare. În timp ce savurăm o bere din vecini (belgiană, nefiltrată), aflăm și recomandările turistice ale lui Fons, dacă am fi rămas mai mult în zonă: o vizită la Openluchtmuseum (intrarea 14,50 euro), pentru o călătorie înapoi în timp două sute de ani într-un fel de Muzeu al Satului olandez cu construcții vechi (case, fermă, moară), printre angajați îmbrăcați în port popular care-ți spun povești despre obiceiuri locale și te invită să guști produse tradiționale sau o excursie pe bicicletă în Parcul Național Hoge Veluwe, rezervație aflată undeva în nordul orașului. Rămîne pe data viitoare, la concertul Pink Floyd de reunire a lui Waters cu Gilmour.
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 25/1015 din 22 iunie 2011)
Be the first to comment