În saboții Olandezului Zburător
Să te trezești (ușor mahmur, de la palinca consumată aseară) în casa unui olandez în timp ce acesta își rulează joint-ul de dimineață la cafea, nu e un lucru care ți se întîmplă în fiecare zi. Gazda tocmai pomenită e Menno, 47 de ani, un tip atletic, sportiv, fost lucrător în siguranța aeroportului Schiphol, care, la un moment dat, a renunțat la uniformă și a plecat în Asia, de unde s-a întors încărcat cu spiritualitatea locului și povești fascinante despre meditație și călugări tibetani. Îl asculți și ești cuprins de o liniște care te inundă pînă în vîrful degetelor. O stare binecuvîntată, specifică locului: statuia lui Shiva se împacă perfect cu imensele tobe africane, în care Menno bate din cînd în cînd. Cînd are chef de mișcare și nu iese să meșterească cîte ceva prin grădinuța mărginită de pereți vii, din bambus, din spatele casei. După cafea, ne despărțim de el în fața ușii de la intrare: Menno pleacă pe role în obișnuita sa plimbare zilnică, noi ieșim în oraș pentru o altfel de experiență.
Nimic despre Cartierul Roșu
Starea de serenitate continuă. Îți dorești o plimbare prin Amsterdam. Altfel. Fără ceas, fără hartă. Fără obiective turistice. Fără Piața Dam, Red District, casa Annei Frank. Vrei doar o zi pe care să o savurezi la maximum, să hoinărești prin oraș, ocolind centrul și hoardele de turiști, să te pierzi prin rețeaua de canale și poduri ca o pînză de păianjen, luînd-o pe unde ți se năzare, pe străduțele cu clădiri înguste, înalte, cu geamuri imense și cîrlig pentru scripete la mansardă (aici mobila se introduce în casă pe fereastră), prin piațetele pline de terase cu cîteva mese în care graficieni artiști de ocazie își vînd peisajele sau portretele. Ești cu gîndurile aiurea, OK, dar atenție, clinchete furioase te avertizează: nu ocupa banda velo, să nu dea vreo bicicletă peste tine.
Mănînci un hot-dog de la o tonetă ambulantă, hrănești porumbei și rațe pe marginea canalului, intri în Eetcafe Brakke, o berărie de cartier, acasă la berea Amstel (4,2 euro/pint). Treci pe la Houseboat Museum, amenajat bineînțeles tot pe o barcă, miroși florile și pipăi cîțiva bulbi de lalea în Bloemenmarket, departamentul de florării înșirat pe platforme plutitoare de-a lungul canalului Singel. Mai încolo, aștepți cuminte să se ridice un pod care dă prioritate unui vas, în timp ce un nene cîntă la harpă.
Caști gura în Waterlooplein, piața-anticariat de stradă cu lucruri de calitate – obiecte colectate gratis sau luate probabil pe nimic la garage sale -, adevărate comori la prețuri ridicole: viniluri, cărți, tablouri, ceasuri, statuiete vintage, aparate foto vechi. Briceag Victorinox, 2,5 euro. Un steag imens al orașului, roșu și negru, cu cei trei de X, 8 euro.
Clipa se oprește, ai tot timpul din lume: faci pauze lungi, de leneveală, pe gazonul esplanadei dintre muzeele Rijksmuseum și Van Gogh, pe o bancă în piața Rembrandt, pe debarcaderul din fața Primăriei, la care vaporașele opresc pentru clienți amatori de o croazieră pe canale. (Dacă vrei o croazieră moca, din spatele gării Amsterdam Centraal, GVB-ul – RATB-ul lor – operează feriboturi gratuite pentru pietoni și bicicliști spre Amsterdam-Noord, cu o frecvență de jumătate de oră. Călătoria durează aproximativ un sfert de oră, feribotul traversînd portul IJ spre o fostă zonă industrială, care printre docuri și macarale are spații verzi, cafenele și restaurante în care mănînci un sandviș și bei o cafea departe de vînzoleala turiștilor. Poți rămîne și aici, pe Botel, vasul-hotel în care o dublă de lux pleacă de la 84 euro.)
Pe seară ești în Rock Planet, barul pavoazat cu chitarele lui Steve Vai sau Brian May și bancnote din toată lumea, sorbind dintr-o halbă de bere și ascultînd piesa zilei: Wish You Were Here.
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 21/1011 din 25 mai 2011)
Be the first to comment