Prima ședință de redacție Cațavencii, iunie 2011. Chiar prima, cea în care începeam să plămădim, pe cadavrul cald încă al defunctei Academia Cațavencu, noua revistă. Ăsta-i momentul întîlnirii mele cu proaspăt revenitul în colectivul redacției Patrick André de Hillerin: cuvintele care-mi produseseră ecouri în minte atîta vreme căpătau și o voce, mult timp după ce-l cunoscusem, treptat, săptămînă de săptămînă, citindu-i articolele din Cațavencu, încă din anii ’90. Un coleg exigent, dedicat trup și suflet revistei și cititorilor, pentru care dădea totul – talent, inteligență, nervi, timp. Un lucru pe care îl aștepta de la noi toți: îmi cerea să scriu texte de turism pentru site în fiecare zi. Dacă i-aș fi respectat întocmai recomandările, n-aș mai fi avut cînd să și călătoresc pentru documentarea lor.
Ferm în convingerile sale, necruțător cu prostia, impostura și hoția, curajos pînă la inconștiență, Patrick a fost un jurnalist de investigație înzestrat cu o incisivitate a cuvîntului care, în cei peste 35 de ani trăiți în presă, i-a făcut să tremure pe mulți politicieni corupți. Fragmente din activitate, comentată într-un stil foarte personal, autoironic, a lăsat moștenire, în ceea ce de luni, 28 septembrie 2026, a devenit testamentul său profesional: serialul publicat în revistă sub titlul În pat cu redacția, scris cu ceva vreme înainte de a o părăsi din nou. De data asta, definitiv.
Ultima oară ne-am întîlnit în martie, anul trecut, la Jurilovca, în infotrip-ul la care m-a invitat pentru lansarea manualului de brand al satului de pescari cu ambiții de destinație turistică în care se retrăsese de vreo cîțiva ani. Nu mai era el: singur, absent, foarte tăcut, închis în sine, mult schimbat față de cel pe care îl știam, o versiune ștearsă a celui ce fusese.
Acum, cînd vorbim despre el la trecut, prefer să mi-l amintesc pe Patrick cel din toamna lui 2021, de la Cupa Presei la Pescuit organizată la Gura Portiței, cînd am cîntat împreună la karaoke Wish You Were Here, piesa compusă de Gilmour și Waters, la plecarea lui Syd Barrett din Pink Floyd în psihedelic. Momentul ăsta de apropiere dintre noi a continuat la o sticlă de whisky, pînă dimineață. A fost o noapte memorabilă, în care mi-a destăinuit niște gînduri ce vor rămîne doar într-un sector afectiv al creierului. Pînă ne vom întîlni din nou, Dincolo, ca să reluăm discuția de unde am lăsat-o, cu tot ce-o mai fi rămas în sticla aia vărsată pe mormînt.
(articol publicat de catavencii.ro)
Be the first to comment