Doripesco. Dor de peşte? Poftă bună!

Trebuie să mărturisesc de la bun început: îmi place peştele doar în acvariu. Nu în undiţă, nu în farfurie. Pot să înţeleg însă pasiunea unora pentru lansete, mulinete şi momeli. Asta de cînd un văr şi-a pus în cap să facă din mine mare pescar şi m-a luat cu el pe balta lui preferată. În care am căzut spectaculos apoape imediat, după ce m-am bucurat prea tare cînd am prins o zgîtie de peşte mare/mic cît palma. Astfel, cariera mea de pescar se termina înainte de a începe.

După această paranteză de ‘Aventuri la pescuit’, să revenim la subiect. Eram în drum spre Sighişoara cu încă doi prieteni, trecusem de Braşov şi ne cam bătea ceasul în stomac, moment în care unul dintre amici zice: Băieţi, ştiu unde mîncăm. La Doripesco; acolo opresc toţi şoferii de cursă lungă cînd au poftă de o coadă de peşte proaspăt prins şi preparat. Fiind în minoritate n-avea sens să protestez, aşa că, după încă vreo zece minute, coboram din maşină în parcarea .

Doripesco ăsta e mai mult decît o cîrciumă de marginea drumului. E interfaţa unui complex piscicol (păstrăvărie, bălţi amenajate pentru pescuit sportiv – aici se ţin chiar şi concursuri naţionale), pe lîngă care au mai crescut un motel (80 lei camera), un loc de joacă pentru copii şi un punct de comercializare a peştelui proaspăt (am văzut lume din Braşov venind 25 de kilometri să cumpere de aici). Pompa de benzină, magazinul de piese auto şi parcarea nu le mai pun – sînt în dotarea standard a oricărui popas care se respectă. Restaurantul are două saloane identice separate pentru fumători sau nefumători, cu pereţi din geamuri cu vedere spre lac şi mese care gravitează în jurul unui acvariu poziţionat central.

Amicii au comandat, bineînţeles, peşte: ciorbe de crap (8 lei), saramură de crap (12 lei), respectiv păstrăv cu sos de smîntînă şi usturoi (15 lei/100g). Eu am ales din partea nepescărească a meniului o ciorbă de burtă şi o tochitură cu mămăliguţă, vreo 20 şi ceva de lei amîndouă. Chelneriţe drăguţe, mîncare foarte bună, muzică clasică… Ce să mai zic, o încîntare a simţurilor (văz, gust şi miros, auz; de pipăit, n-am pipăit decît portofelele).

În concluzie, pescari, şoferi, bursuci, ne-am simţit bine la Doripesco. Dacă în meniul sonor se putea servi şi ‘Păstrăvul’ lui Schubert, totul ar fi fost perfect.

(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 25/964 din 23 iunie 2010)