Eram în Düsseldorf, împreună cu bunul meu prieten Cătălin, și ne învîrteam pierduți prin Altstadt, Centrul Vechi düsseldorfez care (nu știu dacă-ți vine să crezi) e împănat cu mai multe cîrciumi decît cel bucureștean, una mai capcană pentru turiști decît alta. Căutam barul rock Papidoux, un loc pe care mi-l recomandase foarte insistent Sven, hamburghezul la care fuseserăm cazați două nopți înainte de plecarea în aventura scandinavă.
La un moment dat, plictisiți și însetați, ne-am oprit din căutare și ne-am așezat, la întîmplare, sub arcadele unei clădiri din Marktplatz, la o masă cu vedere la vînzoleala de turiști de pe strasse și la statuia ecvestră a unui fost localnic, nu spui cine, persoană importantă. Masa asta care ni se nimerise în cale era a irish pub-ului O’Reilly‘s și avea să fie gazda noastră pentru o bere scurtă. Chiar foarte scurtă, cît să ne potolim rapid setea și să-l întreb pe domnul Google de domiciliul lui Papidoux. Așa că am deschis laptopul și am cerut, din țeavă, două Jever Pils (4 euro pint-ul). Chelnerul, un băiat foarte amabil – care, probabil, s-a mirat în sinea lui că nu comandăm, la fel ca restul lumii, Guinness –, n-a stat prea mult pe gînduri și ne-a servit prompt cu halbele respective. Și cu parola rețelei (numele pub-ului), pe care mi-a scris-o cu pixul pe suportul de carton al berii ca să fie sigur că nu ratez vreun apostrof.
Nu pot să zic că recomand în mod special barul ăsta; e un irish pub ca oricare altul. Cînd a venit vremea să vizitez buda din interior, am remarcat că era mai plin de plasme care transmit live diverse meciuri decît un studio de televiziune sportivă românească. Și la parter, și la etaj. Dacă ești prin zonă într-o seară de Champions League, și cauți un loc unde să urmărești vreo partidă, nu-s motive să n-o vezi, la o bere, în O’Reilly‘s: prețurile sînt cam aceleași peste tot, iar o masă liberă cu vedere spre un televizor e destul de greu de găsit. Altfel, dacă nu-i zi de meciuri, reiterînd o recomandare mai veche, prefer să dau forward mail-ului lui Sven și să te trimit în Papidoux. În care, apropo, am ajuns, pînă la urmă, după ce am bengănit o vreme pe străduțele din jurul unei biserici, chiar și cu GPS-ul pornit.
(articol publicat în Cațavencii nr. 3/132 din 22 ianuarie 2014)
Be the first to comment