Dacă ajungi anul ăsta prin Timișoara, pentru vreunul dintre evenimentele din programul Capitalei Europene a Culturii, și te ia foamea, pe lîngă pleșcavița sau burek-ul alternativei street food, există mereu opțiunea slow food a vreunuia dintre restaurantele orașului. O adevărată provocare culinară, mai ales dacă faci parte dintr-un grup ceva mai mare în care fiecare își dorește altceva.
Pentru mine a fost foarte simplu: au ales alții pentru noi. În recenta escapadă la Timișoara, cea de acum două săptămîni, împreună cu colegii din FIJET, board-ul internațional și conaționalii invitați la ceremonia de acordare a Mărului de Aur, am fost așteptați la cina primei seri în Berăria 700, o cîrciumă apropiată de cazare (Hotelul Ibis). Pentru cine întreabă, numele e împrumutat de la piața vecină, botezată astfel cu prilejul aniversării a șapte centenare de atestare documentară, și e complet justificat, dacă ții cont de zidurile de fortificație ale orașului vechi între care se află. Ca să ajungi la mesele la care am stat noi, după ce cobori dinspre terasa frontală în interior, mai ai de traversat pe diagonală vreo două hrube spre salonul separeu din capăt, dreapta, ăla rezervat pentru treizeci de oameni. Deschiderea a fost la alegere (pentru mine și alți cîțiva comeseni care și-au dorit, o palincă de gutuie); s-a continuat apoi pentru toată lumea, la impuse: mici, cîrnați și alte fripturi, plus diverse specialități, gen ciolanul cu fasole și/sau varză servit spectaculos, pe fund de lemn, cu un cuțit înfipt războinic în carne. Cineva trebuia să facă pe translatorul pentru dezmățul ăsta culinar: iată-mă, deci, la masa străinilor, explicîndu-le, în engleză, ce li s-a pus în față, italienilor, croatelor, slovacei, sîrbului, francezului, și chiar și turcului (mai puțin, desigur, musulmanilor profund tradiționaliști, tunisianul, marocanul și egiptenii, care, în loc de porc și alcool, au primit pui și sucuri de fructe). Singura chestie ușor deranjantă la Berăria 700 e volumul muzicii ambientale: dizeuza acompaniată de lăutarii aparent hipoacuzici cîntă atît de tare, încît și pereții de cărămidă brută ar avea ceva de protestat, dacă i-ar asculta cineva. Lumea care a trecut de etapa conversației dansează, însă, catalizată de berea casei, care încurajează socializarea. În special, cea mimată, nu cea vorbită.
În a doua seară, organizatorii ne-au invitat, în aceeași formație, la Bastion, în restaurantul Leul de Aur, pentru o seară bănățeană, cum scria în program. În localul cu decor tradițional amenajat modern, chelnerii tineri și amabili ne-au servit doar vinul (pentru mine, alb, sec, de la casa Aramic), pentru că cina și-a luat-o fiecare în farfurie de la bufetul cu specialități locale – pastă de jumări, zacuscă de vinete, ouă umplute, brînzeturi, grătare și salate asortate, platouri cu plăcinte și papanași, așezați la grămadă, stivă, sub sosul de smîntînă cu dulceață. Mîncarea, da, deosebită, dar cel mai mare efect, inclusiv asupra străinilor, l-a avut taraful fraților Vincu, doi violoniști de excepție care-au susținut un program folcloric de mare angajament, cu dedicații speciale pentru cei rămași pînă la final, colegii din Cluj și Sălaj.
În anterioara vizită la Timișoara am avut ocazia să intru pentru un prînz și în restaurantul de la kilometrul zero al orașului, Lloyd, cel din Piața Operei, situat la parterul clădirii în care, la etaj, se află sala Senatului Politehnicii. Un edificiu Art Déco cu o ambianță impresionantă, mai ales pentru ahtiatul de cultură care se simte onorat să mănînce ca într-un muzeu. Din ce-mi amintesc, bucatele au trecut cu brio proba papilelor, ca și vinurile oferite de VinVest, organizatorul evenimentului.
Apropo de vinuri: încearcă să-ți faci timp în city broke-ul de Timișoara și ca să ieși din oraș pentru o vizită la Cramele Recaș. Trebuie făcută rezervare prealabilă turului de vie și cramă finalizat cu degustarea a cinci vinuri intercalate cu gustări (pîine cu ulei de măsline, mezeluri, brînzeturi fine), dar e o experiență cu totul recomandabilă.
Ca o concluzie a acestui text pe teme culinare, un fel de meniu (parțial) explicat viitoriilor consumatori: luînd în calcul potențialul bucătăriei locale și calitatea vinurilor bănățene, în completarea onorantei titulaturi de anul ăsta, Timișoara ar avea suficiente șanse să fie declarată, nu numai în 2023, și Capitală Europeană a Culturii de viță-de-vie, legume pentru salată și cotlete la grătar.
(articol publicat în Cațavencii nr. 13/605 din 5 aprilie 2023 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment