Vacanțele de Crăciun și Revelion, sejururile la plajă pentru vara anului viitor, circuitele culturale și exotice, croazierele şi programele dedicate seniorilor fac parte din campania de Black Friday pe care Christian Tour o desfășoară între 6 și 8 noiembrie. Reducerea maximă, de 65%, se aplică anumitor sejururi de vară cu avionul. Cel mai mic tarif anunțat este de 1 euro pentru șapte nopți de cazare pentru o persoană, valabil la anumite unități din Grecia și în limita locurilor disponibile.
„De la an la an, vedem că tot mai mulți români includ vacanțele în lista de cumpărături de Black Friday. Sunt persoane care își stabilesc din timp un buget pentru concediu și așteaptă această perioadă ca să facă rezervarea. În contextul economic actual, prețul cântărește mult în decizie. Pentru anumite sejururi din 2027, reducerile de Black Friday se adaugă celor de Early Booking, astfel că oamenii își pot securiza de acum costul vacanței cu unele dintre cele mai mari discounturi din an”, spune Ştefan Petre, CEO Christian Tour.
Cei care își fac deja planurile pentru vara viitoare pot opta pentru Grecia, destinație pentru care Christian Tour anunță tarife de la 1 euro pentru șapte nopți de cazare, la anumite unități și în limita locurilor disponibile, la care se adaugă transportul cu autocarul obligatoriu. Tot în Grecia, la unele hoteluri, două persoane se pot caza la tariful pentru una, prin campania „Plătești 1, merg 2”.
Pentru familii, diferența de buget ține și de costul călătoriei copiilor. La pachetele eligibile din Antalya, Creta, Hurghada și Tunisia, copiii beneficiază de transport și cazare gratuite. În Bulgaria, la hotelurile incluse în ofertă, cazarea este gratuită pentru doi copii pe durata sezonului de vară 2027. Campania include și opțiuni de cazare în România, de la sejururi pe litoral la pachete de sărbători în stațiuni montane, iar vacanțele pot fi rezervate cu o reducere de până la 50%.
Pentru cei care încă își fac planuri de sărbători, Christian Tour anunță un discount de până la 25%, cu o reducere suplimentară de 50 de euro de persoană pentru anumite programe. Tarifele pornesc de la 389 de euro de persoană pentru patru nopți de Crăciun la Budapesta și de la 260 de euro pentru trei nopți de Revelion la Belgrad. În Laponia, unele programe prevăd gratuitate pentru al doilea copil. Totodată, în funcție de program și de data plecării, reducerile pentru Laponia ajung la 150 de euro de persoană sau includ excursii gratuite, printre care vizita în satul lui Moș Crăciun și plimbările cu sănii trase de reni și de câini husky.
Pentru programul de schi Snow Mission din Avoriaz, programat între 20 și 27 martie 2027, reducerea este de 5-10%, în funcție de numărul de persoane din grup care se înscriu. La croazierele de grup în Mediterană, compania acoperă taxele de serviciu, care pornesc de la 84 de euro de persoană. De Black Friday, se acordă reduceri şi pentru programele dedicate seniorilor, precum și la circuite culturale și circuite exotice. De pildă, la rezervarea unui circuit cultural se acordă un voucher de 50 de euro, iar la rezervarea unui circuit într-o destinație exotică se acordă un voucher în valoare de 100 de euro.
Cei care vor să aleagă destinația mai târziu pot cumpăra cu 33 de euro un voucher care valorează 100 de euro la o rezervare Christian Tour. Pentru cei care au ales deja o vacanță, prima zi a campaniei are o regulă separată: plata avansului vineri, 6 noiembrie, înscrie automat turistul într-o tombolă, iar premiul este chiar vacanța pentru care a achitat avansul.
Ofertele de Black Friday sunt valabile până duminică, 8 noiembrie, inclusiv, în limita locurilor disponibile. Pentru pachetele eligibile, este disponibilă şi plata în rate prin băncile partenere, în condițiile fiecărei bănci.
Despre Christian Tour
Christian Tour activează de aproape 30 de ani pe piața de turism din România, operând una dintre cele mai extinse rețele de agenții la nivel național și un portofoliu diversificat de servicii turistice interne și internaționale, de la operare charter și circuite tematice, până la programe exclusive, pachete dedicate familiilor și experiențe culturale sau exotice. În 2026, Christian Tour a devenit primul touroperator român listat la Bursa de Valori Bucureşti.

Be the first to comment