LEVENTE ZÓLYIA, arheolog la Castelul Bethlen, Criș: „Cu ocazia filmărilor la „Mihai Viteazul”, Sergiu Nicolaescu a reușit să incendieze ambele clădiri”

Am ajuns la Castelul Bethlen din Criș, județul Mureș, și stăm de vorbă cu…

Sînt Levente Zólyia, arheologul și castelanul.

Spuneți-ne cîteva cuvinte despre acest castel.

În primul rînd, este unul dintre cele mai ascunse castele din Transilvania, dar aici chiar și numele unguresc al satului, Keresd, dacă traducem cuvîntul, înseamnă „Caută-l”, așa se cheamă locul. Și merită găsit. Este unul dintre cele mai mari castele fortificate din Transilvania și mulți îl consideră, și mai ales datorită loggiei – terasa aceea cu columne de piatră –, că ar fi poate cel mai frumos castel renascentist. Practic, aceea e partea iconică a ansamblului.

Și din punct de vedere arheologic e destul de interesant că, în forma aceasta, ansamblul este din secolul XVII – ultima reconstrucție mai amplă e în anii 1600. Dar acum deja putem să afirmăm că povestea asta merge înapoi pînă în secolul XII. Și din punctul de vedere al cercetărilor, e o locație destul de semnificativă. Se află, bineînțeles, în restaurare și asta e o poveste fără sfîrșit. Deci, așa cum avansăm, probabil, și în deceniile următoare tot în restaurare o să fie. Dar și asta, din punctul de vedere al vizitatorilor, e o situație interesantă, că nu prea ai ocazia să vezi așa un ansamblu în procesul de restaurare. Aici vizitatorii pot să exploreze destul de liniștit.

Istoria castelului e iarăși destul de interesantă, că aparține familiei Bethlen, a fost retrocedat în 2007, dar, după cercetările noastre, primele documente care atestă, sau par să ateste, că unul dintre strămoșii familiei e deja aici sînt din 1269. Dacă avem dreptate și locația asta aparține de 750 de ani aceleiași familii, atunci vorbim despre o situație destul de rar întîlnită, nu numai aici la noi, dar în Europa de Est. Că moșiile astea se mai pierd, că mai ia regele pentru ceva, se dau cu domnișoarele în zestre, cunoaștem castele care se pierd la cărți… se pot întîmpla destul de multe. Deci ăsta e undeva și farmecul locației.

Și ca platformă de filmare e destul de renumită locația. Au fost aici mai multe filmări amuzante, dacă pot să le numesc așa. Și domnul Sergiu Nicolaescu filmează patru sau cinci filme ale lui aici, mă rog, scene din filmele respective. Cu ocazia filmărilor la „Mihai Viteazul”, domnul Nicolaescu a reușit să incendieze ambele clădiri. (Nota mea: N-a fost singurul monument istoric folosit ca butaforie și distrus la filmările faimosului regizor: Castelul Bethlen din Criș se adaugă pe o listă lungă, alături de Mănăstirea Văcărești din București, Castelul Ion Giugurtu din Izvorul Ampoiului, Alba, sau Micul Trianon de la Florești, Prahova, fostul palat al prințului Grigore Cantacuzino „Nababul“) A fost un scandal nemaipomenit. Dar, de exemplu, în închisoarea noastră, în 2011, Universal Pictures a ținut vîrcolaci. Deci chiar și pentru cei care sînt fani, ca să-i numim așa, ai filmelor horror, are ceva de oferit castelul.

Am văzut la intrare un semn foarte interesant, amuzant chiar: „Warning: Beware of Dragons”. De unde vine această legendă, legătura cu acest animal mitic?

Asta a fost, practic, o glumă. Că am fost, nu chiar avertizat, mi s-a zis că totuși ar trebui să scriem pe poartă că vizita se face pe răspundere proprie și, mă rog, dar acum n-am vrut să pun un afiș, o pancartă de construcție…

Cu mesaj standard…

…cum arată. No, deci, practic, dacă intri prin poartă, mai bine dacă ai grijă de dragoni. Deci, important e să ai totuși o grijă, că vorbim despre o clădire care în anumite colțuri are 600 de ani vechime. Nu e neapărat un teren de joacă, dar e destul de sigur.

Spuneați că Sergiu Nicolaescu a filmat aici. Ce a fost pe timpul comunismului în zona castelului?

De fapt, n-am terminat povestea asta. Voiam să zic că și filmul „Călugărița” (The Nun) a fost filmat parțial aici. Dar, în perioada comunistă, era un castel cît de cît norocos. Cred că a plăcut un pic și tovarășilor, că, după naționalizare, în 1948-1949, n-a fost predat imediat unui colectiv de-ale lor…

Cum s-a întîmplat cu altele…

…cum se întîmpla asta de obicei, a rămas în custodia Direcției Monumentelor. Deci, acum nu zic că au păstrat-o în stare bună, că nu, dar, totuși, ei mai fac anumite reparații, întrețineri. N-au lăsat-o chiar așa, în paragină. Numai că, în 1978, Direcția Monumentelor e desființată. În 1979, intră CAP-ul. Și ei, în zece ani, au reușit să-l distrugă. În anii ’80, dispare de acolo poarta. De fapt, poarta, încă de la sfîrșitul anilor ’70. Și unde sînt acum terasele lipsesc ruinele unei clădiri etajate, care în inventare figurează ca Palatul Mare Aurit. Ceva reprezentativ, totuși. Era deja ruinat în secolul XX, asta-i drept, dar era încă acolo. Numai că, în anii ’80, tractoarele CAP-ului n-au putut să intre în curte și au rezolvat problema.

Povestea turistică, povestea modernă a castelului, cînd începe și cum? Văd că aveți niște copii aici. Aveți programe culturale?

Și în week-end-ul ăsta o să avem Zilele Castelului, deci o să fie cîteva programe. Dar copiii pe care-i vedeți acum sînt de la școala din Criș.

Care-și fac lecțiile aici, în natură. Vă întrebam de povestea turistică…

După 2020 am deschis-o pentru public.

Deci, relativ recent.

Relativ recent. Și este și relativ necunoscut, nu prea promovăm noi locația asta. Înainte nici nu erau prea multe de văzut înăuntru și nici conceptul de administrare nu era în favoarea turismului. Asta e o poveste cît de cît nouă, dar ne găsesc destul de mulți vizitatori și mi se pare undeva mult mai sincer cînd ne promovează vizitatorii. Deci, chiar aici, cei care vin să viziteze trebuie să ne găsească – asta mai adaugă un pic la experiența excursiei, ca să zic așa. Dar ne găsesc destul de mulți vizitatori din toate colțurile lumii.

Asta voiam să vă întreb acum. Cam de unde aveți turiști?

Săptămîna asta am început cu niște vizitatori din Malaezia, de exemplu. Dar avem și din Sri Lanka, din Noua Zeelandă, din Franța, din America de Sud. Mă rog, eu vorbesc cît de cît fluent patru limbi și nu e destul. Cei care vin din regiuni spaniole, ei vorbesc foarte fericit limba engleză…

Cei mai mulți cred că vin din Ungaria, nu?

Nu, aici peste 70% din vizitatori sînt români. Dar sînt chiar niște vizitatori foarte interesați. Cred că cei 9 kilometri care sînt pînă la șoseaua națională funcționează ca un fel de filtru. Deci numai aceia care sînt chiar interesați în lucrurile astea – nu trebuie să fie interes istoric, poate să fie arhitectural, botanic, estetic –, dar vin niște vizitatori destul de cultivați.

Celor care încă n-au ajuns aici ce le transmiteți?

Aici, de obicei, găsesc întotdeauna ceva nou. Sincer, și cu proiectul de restaurare avansăm mai bine cu pași mici, dar tocmai din cauza asta, chiar și vizitatorii care se întorc la castel găsesc întotdeauna cîte ceva nou.

Că s-a mai progresat cu lucrările.

Exact, că proiectul mare, sincer, cred că o să-mi crească mie barba albă pînă cînd ajungem să-l finalizăm.

Vă doresc să se întîmple mai repede decît atît.

(articol publicat de catavencii.ro)