Village Break: Viscri

Viscri, jud. Brașov. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Viscri, jud. Brașov. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Pe unde să mai meargă curajosul turist de pandemie, ce ieșire să mai facă în locul riscantelor călătorii afară, soldate, în cel mai fericit caz, cu 14 zile de carantină? Păi, de exemplu, să plece prin țară cu autocarul excursiei „Cele mai frumoase sate românești“, o reîntoarcere la ruralul autohton autentic la care am fost invitat și eu, de Costin de la Scorilo Travel Vacanțe. În prima zi, după plecarea din București spre un Podul Dîmboviței și o Șirnea văzute pe ceață, a urmat o oprire mult mai lungă în Viscri, cel mai cunoscut sat românesc în afara țării, de cînd media planetei a aflat că șeful casei de Windsor și-a mai cumpărat o casă aici.

Prințul englez nu și-a schimbat titlul nobiliar în Charles de Viscri, dar pozele cu el în căruță pe lîngă noua-vechea sa proprietate care au făcut înconjurul lumii au fost suficiente ca turiști din Japonia pînă-n Laponia să năvălească în arhaicul sat săsesc transilvănean. Sir Charles n-a mai dat pe-aici din 2018, cînd a stat vreo cîteva ore (la început, rămînea o săptămînă; apoi, venind din ce în ce mai rar, doar cîteva zile), dar casa sa din intersecția din centru poate fi văzută și din interior, după ce-i donezi 10 lei ghidului tînăr care stă în poartă.

Accesul auto este interzis în Viscri, iar asfaltul proaspăt turnat, terminat intenționat la intrare, ca să se păstreze senzația de medieval, lasă loc drumurilor de pămînt pietruite pe care vremea ploioasă le pavează cu bălți și gloduri consistente. Obiectivul de vizitat, în afara casei lui Charles, e cîteva sute de metri mai încolo: din larga uliță principală a gospodăriilor colorate – case solide, încăpătoare, cu obloane din lemn la ferestre, porți masive, încrustate cu diverse simboluri religioase, solare, vegetale, și peri cu fructe mici și tari în față –, după ce treci de adăpătoarea pentru vite și cîrdul de gîște aflat la plimbarea de frumusețe, o iei la dreapta, în sus, pe ulița secundară, spre biserica fortificată, sit UNESCO, împreună cu satul, din 1999, pe lîngă școala elementară în care (turiștii neinformați presupun că) au învățat prințișorii Harry și William.

Lăcașul de cult dinlăuntrul zidurilor cetății țărănești e mic, simplu și are o istorie relativ scurtă. Pe la 1185, coloniștii saxoni stabiliți în zonă preiau o biserică de mici dimensiuni, care va fi catolică pînă pe la mijlocul secolului al XVI-lea, cînd toți sașii sînt reformați după Luther, apoi evanghelică luterană. Orga, funcțională din 1817, a fost instalată în față, deasupra altarului, astfel ca sunetul și cuvîntul slujbelor ținute lunar, pentru cei vreo 20 de enoriași sași și nemți încă locuitori aici, să vină din același loc. Cel mai vechi artefact este cristelnița din piatră, un fragment de coloană al capelei secuiești de secol XI inițiale, picturile naive făcute de săteni n-au valoare artistică, mobilierul original are (doar) vreo trei-patru sute de ani. Singura bancă cu spătar e cea a notabilităților feminine ale comunității, coana preoteasă și doamna învățătoare; celelalte sătence n-au acest confort, ca să fie loc pentru costumele lor înfoiate de duminică, rochiile plisate, cu voal (și ca purtătoarele lor să n-adoarmă cumva în timpul slujbei, după o săptămînă istovitoare de lucru).

Ce mai e interesant de văzut aici sînt expoziția de teracotă și ceramică dintr-unul din bastioane și muzeul tradiției și culturii săsești cu obiecte originale rămase de la cei plecați sau donate de localnicii care le-au mai găsit prin pod. Straie vechi, documente, podoabe, vase, lăzi de zestre, unelte agricole, întregul harnașament al obiceiurilor care nu se mai practică și alte lucruri cu utilitate pierdută.

Locul neapărat de atins se află însă la înălțime: din biserică, pe un culoar îngust, urcînd trepte din lespezi de piatră și scările de lemn ale unor platforme succesive, se poate ajunge (cu atenție unde pășești, pe porțiunile întunecate) în turn, la fostele guri de tragere și la punctele de observație ale galeriei de strajă deschise spre toate punctele cardinale, spre cîmpurile, pădurile, dealurile ce înconjoară aglomerația de acoperișuri de țiglă ascuțite. De pe acest balcon scrutau localnicii zările, pregătiți să intervină oricînd, în caz de primejdie, împotriva eventualilor vizitatori care, la vremea aia, veneau la Viscri pentru cu totul altceva decît poze și magneți de frigider.

(articol publicat în Cațavencii din 43/480 din 28 octombrie 2020 și pe catavencii.ro)

1 Trackback / Pingback

  1. Spații de cazare la mare înălțime. Hotel Peștera, Bucegi - Ora de Turism

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.