Poate că știți seria de reclame radio-TV la programele operaționale de dezvoltare cofinanțate de UE Regio, în care Rebengiuc călătorește prin țară și, cu vocea aia a lui sfătoasă, de Moromete în Poiana lui Iocan, ne povestește cît de mult se construiește și cît de dezvoltată e deja România. Ei bine, acum vreo săptămînă, l-am auzit spunînd că, la Suceava, s-a terminat restaurarea Cetății de Scaun. Informația m-a surprins plăcut (știam de astă-vară, direct de la sursă, de pe panourile de la intrarea în cetate, că proiectul de renovare început în februarie 2010 are termen de finalizare abia februarie 2015), dar n-am înghițit-o așa, nemestecată. Am sunat un prieten, am întrebat publicul (de pe Net); de fapt, situația la zi e ușor alta: după aproape cinci ani de plimbări cu roaba prin tranșeele fortificațiilor, băieții dau acum zor să termine lucrările exterioare luna asta, pînă vine zăpada, urmînd ca Cetatea de Scaun să fie complet vizitabilă abia din primăvara anului viitor.
Cetatea a fost primul loc la care ne-am dus glonț, în escala suceveană de la finalul aventurii munțomane din Călimani de acum cîteva luni. Ghinion: din motive de schele, macarale și Dorei care se mișcau brownian foarte preocupați prin zonă, nu se putea vizita. Era deschis doar Muzeul Satului Bucovinean alăturat (adulți – 5 lei; copii, elevi, studenți – 2 lei), la poarta căruia sucevenii au înfipt mîndri cel mai mare, cică, ou tradițional de Paște (7,25 m înălțime, 4,60 m diametru, 1.800 kg greutate). Din Cartea Recordurilor mai lipsește, probabil, doar cel mai mare borcan cu muștar bucovinean prin care să fie întins Oul.
Chiar dacă această restaurare a durat un cincinal, copiind exemplul cetăților transilvănene renovate relativ recent (Alba Iulia, Rîșnov, Sighișoara), cu mare succes la turiștii care vor s-o ardă medieval, edilii suceveni au avut o idee bună: ăsta e, clar, obiectivul turistic principal al orașului, din care se pot cîștiga bănuți buni. Vizitatorul o să vrea să bea o bere, să asiste la un turnir, să caște ochii la arme vechi, călăreți, oșteni, domnițe, să facă pronosticuri despre numărul de zile la care ar rezista unui asediu cu ghiulele zidurile și turnurile de apărare, să-și imagineze niște scenarii istorice locale mai mult sau mai puțin plauzibile: cam ce-o fi fost în capul ctitorului Petru I Mușat, în 1388, cînd a declarat Suceava capitală a Moldovei și s-a apucat de construit (fără fonduri europene) un castel fortificat, pe unde tăvălea Ștefan cel Mare, furios, după vreo luptă pierdută, jupînițele vremii, cam cîte bărdace de vin, luate pe caiet, golea Petru Rareș, împreună cu boierii, la ospățul de după alegeri.
Pentru că prea multe alte chestii interesante nu sînt de văzut/făcut în Suceava. În ziua aia alocată City Broke-ului fostei capitale moldovene, după ce am plecat de la cetate cu coada între picioare, ne-am plimbat prin oraș fără țintă. Biserică, parc, Casă de Cultură, blocuri comuniste, biserică. Cînd ne-am plictisit de acest sightseeing monoton, ne-am îmbarcat într-un autobuz pentru o ultimă excursie suceveană. Din centru pînă la gară.
(articol publicat în Cațavencii nr. 45/174 din 12 noiembrie 2014)
Be the first to comment