La Ora de Turism învățăm cu toții, autor și cititori, din fiecare călătorie, reușită sau nu. Sau de la diverși specialiști ai domeniului. După articolul despre incoming de acum două săptămîni în care am scris că wellness-ul este turism de nișă, Ioana Marian de la desprespa.ro, un portal de informare, consultanță și promovare specializat pe spa și alte chestii conexe, mi-a atras atenția că wellness-ul românesc e de nișă pentru că presa nu scrie despre subiect, nu sprijină creșterea unei ramuri turistice care, afară, e o adevărată industrie de zeci și sute de miliarde de dolari. Ne-am întîlnit, deci, ca să dezvolte subiectul și să ne răspundă la niște întrebări esențiale.
În primul rînd, ce este turismul wellness? Conform Stanford Research Institute, totalitatea călătoriilor asociate cu menținerea sau îmbunătățirea stării de bine. OK, stare de bine (super!), dar poate fi aceasta creată și păstrată în România, în afara oazei virtuale a hotelului de cinci stele cu spa, în lumea reală a trotuarelor sparte, gunoaielor, maidanezilor, înjurăturilor în trafic? Ca să rămînă în starea asta Zen, turistul ar trebui sechestrat în stabilimentul de lux care oferă astfel de servicii. Și dus/adus legat la ochi, pe tot parcursul drumului aeroport-hotel-aeroport. Da, mi s-a confirmat, wellness primar nu se poate face oriunde; cu atît mai puțin în oraș, cu atît mai puțin în București. Adică cine-și ia concediu o săptămînă special pentru așa ceva (masaj, relaxare, meditație, yoga, detoxifiere etc.) se duce într-un loc aflat într-un mediu cît mai propice acestui tip de activități, gen hotel, pensiune sau cabană de munte, cît mai aproape de natură, nu între asfalturi și betoane. În România, pe structura turistică existentă, se poate face mai mult wellness secundar: omul vine la schi în Poiană și, după ce termină cu pîrtia, intră cîteva ore și la spa.
Spa-ul ăsta, însă, nu-i chiar așa de simplu cum crede lumea: există tot felul de saloane care-și spun spa, dar care fac activitatea asta după ureche, într-un jacuzzi de la supermarket-ul de bricolaj și o saună instalată de meșteri autodidacți, inducînd în eroare omul și-așa puțin informat. N-avem o școală care să pregătească specialiști în domeniu, nu există pozițiile astea în nomenclatorul de meserii: trebuie investit serios nu numai în echipamente și în plata unui consultant care să proiecteze toate spațiile necesare și fluxul operațional între ele, ci și în training-ul personalului. Dar, la noi, recepționerul face de toate, indiferent dacă are habar sau nu de ceva.
Da, adevăratul spa nu e ieftin: nu oricine își permite unul. Nici să-l construiască și să-l opereze, nici să-l frecventeze săptămînal. Hotelierii n-au dotări complete de spa (de cele mai multe ori, există doar o zonă umedă, saună-piscină) sau, cînd au, nu instituie un program riguros, pe ore și proceduri, respectat de o echipă de profesioniști (instructor, terapeut, nutriționist, bucătar dispus să gătească rețetele specifice dietei) aflată permanent la dispoziția clientului. Agențiile de turism nu vînd pachete de astfel de servicii, deși cerere și potențial de creștere ar fi: în 2015, piața românească de spa a valorat 7,7 milioane de euro, cu 12% mai mult decît în anul precedent; din 2,3 milioane de turiști străini, doar 15.300 au venit pentru wellness, majoritatea clienți din segmentul business.
Cînd vine vorba de sănătate, care este noul lux, wellness-ul e în anticamera turismului medical, prin terapii alternative, neinvazive, de prevenție și întreținere corporală. Nu sîntem educați să mîncăm sănătos, darămite să respirăm corect; sîntem obosiți, stresați, încordați, blocați psihic. Baia în săruri și uleiuri esențiale sau tratamentele faciale pot părea niște mofturi, dar un masaj din cînd în cînd chiar are efecte benefice. E ca un reset după care se instalează starea de bine.
(articol publicat în Cațavencii nr. 5/288 din 8 februarie 2017 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment