Aveam o cu totul altă imagine în minte (indusă în bună măsură de reclama online a pub-ului), cînd am intrat în Journey, undeva pe lîngă Romană, pe o stradă care duce la Ateneu. Mă așteptam să găsesc un loc cozy și prietenos cu turiștii, un fel de bar-club cu canapele din geamantane și rucsacuri, pe care clienții fani travel să-și împărtășească la o bere sau un suc impresiile de călătorie. După intrare, însă, am fost readus brusc la realitate: holul lung din spatele ușii dă direct într-un spațiu gen restaurant-hală, fără nici un fel de intimitate, care, în afara unor decorațiuni care te duc cu gîndul la mișcare – biciclete, roți și alte desene dinamice – nu inspiră prea multă călătorie. Cel mult pînă la budă.
Dar să revin la ușă. Era o miercuri, înainte de Crăciun, vorba filmului. Seară relativ tîrzie de iarnă (cînd se întunecă de la patru jumate, la opt pare deja miezul nopții); tîrîsem aici un cuplu de prieteni la fel de înnebuniți de călătorie ca și mine. Ușor dezamăgit de prima vedere, am făcut dreapta din hol spre un salon mai mic, ne-am așezat la o masă, printre relativ puțina lume care se ținea de cîte vreun pahar, sub norișorii pufoși atînați de tavan ca o turmă de oi spînzurată printre lustre, și ne-am aruncat un ochi prin meniul din valijoara din lemn cu prețuri pentru turiști străini și expați. Ea, abia ieșită de la muncă, a vrut să mănînce și și-a ales o chef salad și un ceai Herbal Temptations; noi, mîncați deja, ne-am luat niște nachos pe lîngă cîteva Jameson stinse cu Grolsch la draft (el) și vinul casei, alb, la carafă (eu).
Cît ne-am consumat noi comanda și poveștile, atmosfera s-a mai animat. Mesele vecine s-au umplut treptat cu genul de corporatiști care-și prelungesc după program discuțiile de lîngă automatul cu apă, schimbîndu-l cu cel de bere dintr-o cîrciumă, fără să realizeze că nu chiar toată lumea din jur e interesată de target-urile și bonusurile lor. Cînd ne-am plictisit de strategii de vînzări și bîrfe de serviciu, am părăsit nemotivați ședința, rotunjind în drumul spre ieșire nota de plată la 150 de lei, pentru simpaticul hipster care-a făcut pe chelnerul în seara aia și a rîs la poantele noastre de după anunțul său că se închide bucătăria.
P.S. Cică, undeva la etaj sînt totuși disponibile spre asamblare niște puzzle-uri, se pot juca tot felul de board games (Catan, Dixit) și așteaptă să fie consultate ghidurile de călătorie ale următoarei destinații de vacanță. De revenit.
(articol publicat în Cațavencii nr. 3/389 din 23 ianuarie 2019)
Be the first to comment