Last episode’s tags: Malmö, Erik, palincă, mim, bere, Thomas, moonshine, Turning Torso, Bon Scott, vodka, Testament, whisky… Mai sînteți cu noi?
Prin ţara lui Bluetooth, Nobel şi ABBA
În afara oraşelor, Suedia e o imensă pădure de conifere sau mesteceni, spartă din cînd în cînd de cîmpuri şi lacuri. Cel puţin cam asta se vede pe geam preţ de 600 de kilometri de autostradă, de la Malmö la Stockholm. Plus o armată de mori de vînt ultrasofisticate, care îmi amintesc de tatăl lor, Erik, și de ambiţia suedezilor de a trece complet pe energii neconvenţionale pînă în 2020.
Undeva pe la jumătatea drumului, în dreapta, oraşul Huskvarna. Şi un indicator: către muzeul fabricii. Nu, zău! Cum arată un muzeu al fierăstraielor? Sînt expuse topoare din perioada minimalistă? Drujbe impresioniste? Şi oricum, cam multă pădure în zonă, pentru localitatea unde s-a inventat şi perfecţionat kalashnikov-ul copacilor… (La o ulterioară căutare pe Net, afli că metafora ta amărîtă e, de fapt, pură realitate: Huskvarna e un fel de Cugir de-al nostru. Adică înainte de fierăstraie, biciclete şi maşini de cusut se fabricau aici arme, meştere…)
Stockholm. Prima impresie
Ce spuneţi? Bucureştiul are trafic infernal? Stai să vezi la Stockholm trafic, domnu’ şofer care citeşti Caţavencu în ambuteiajul de la Razoare… Tuneluri, pasaje, poduri, autostrăzi suspendate; prin stînga te depăşeşte trenul, iar din faţă, pe banda ta, vine un feribot! De fapt, vreo zece metri în dreapta şoselei, dar e atît de mare că pentru o clipă ai senzaţia că a ieşit din apă şi a luat-o rara pe autostradă.
Cu speranţa că scapi de viermuială asta, traversezi oraşul pe centura subterană (o sugestie pentru nenea Oprescu: Dom’ primar, dacă nu merge pe deasupra, încercaţi dom’le, pe dedesubt!). O reţea de pasaje interminabile, cu intersecţii prin care te pierzi, GPS-ul fiind, bineînţeles, mort şi îngropat (îşi poate lua coordonate eventual cu reper centrul Pămîntului). Ieşit pe partea ailaltă, n-ai unde să opreşti, locurile de parcare fiind puţine, ocupate şi extraordinar de scumpe. Renunţăm pentru moment să intrăm în contact cu oraşul şi mergem întins spre cartierul suburbie Järfälla, undeva în nordul capitalei, spre casa amicului local. Ne vom întoarce în centru cu transportul în comun.
Emiliano
Dacă ai răbdare să-i asculţi puţin povestea, Emiliano din Uruguay (asistent într-o şcoală specială, fan Penarol Montevideo, cinefil înrăit şi fiu de poet cu carte publicată) pare a fi personaj de roman sud-american. Sau mai exact, de film. Ieşit din vrafurile de DVD-uri şi VHS-uri de care te împiedici prin toată casa. După ce toată seara stă lipit de ecran (mănîncă, vorbeşte la telefon, adoarme în faţa televizorului), în timpul zilei, cînd e la muncă, ai senzaţia că a intrat la loc în carcasa discului…
În rest, băiat valabil. Ne-a dat cheile de la casă, nu vorbeşte decît cînd e întrebat, bea tot ce îi torni în pahar, iar amabilii săi vecini au lăsat uşa deschisă la Internet: conexiuni wireless neparolate gîrlă… Săru’ mîna, boierilor!
Orașul Nou
Din suburbie spre centru circuli cu trenul pe bază de cupoane, ca pensionarii. Sînt pe zone și pe paliere orare (ziua, mai ieftin, seara/noaptea, mai scump), scrise în suedeză și e aproape imposibil să nu te încurci în ele. Pentru 15 kilometri, șase stații, am consumat dus-întors 16 cupoane de 10 coroane și două cupoane de 20, adică 200 SEK, cam 7 euro/căciulă.
Ieșit din gară cu harta în mînă, nu știi încotro s-o iei mai întii. Spre prezent sau spre trecut? Betoane sau granit? Relativ noile simboluri ale orașului, Hötorget (cinci blocuri de 18 etaje construite în anii ’50-’60) și Kulturhuset (Casa de Cultură) din Sergels Torg – Centrul Nou mărginesc un sens giratoriu cu fîntîni arteziene și obelisc din oțel și sticlă în mijloc, cu nume ciudat: Kristall – vertikal accent i glas och stål (Kristall – accent vertical in sticla si otel). Privești totul de sus, de pe pasarelele pietonale suspendate deasupra bulevardului. De aici ai imaginea de ansamblu a furnicarului auto din care ai făcut și tu parte, recent sancționat prin introducerea taxei de trafic în zona centrală. Fără prea mare efect, după cum se vede.
Orașul Vechi
Situat strategic acolo unde lacul Mälaren întîlnește Marea Baltică și întins pe întreg arhipelagul de 14 insulițe legate prin poduri din golful Riddarfjärden, Stockholm a avut încă de la înființare (sec. XIII) misiunea să apere Suedia de atacurile de pe mare. Orașul e înconjurat de atîta apă, încît mare parte din el e o combinație ciudată de port cu cetate medievală. Un fel de Sibiu amestecat cu Constanța, dacă vă puteți imagina așa ceva. Senzația asta e cu atît mai pregnantă în Gamla Stan, Orașul Vechi, pe insulița din centrul arhipelagului, unde clădirile cele mai importante au rămas neschimbate din Evul Mediu: palatele Kungliga Slottet (reședinta familiei regale), Riddarhuset, Riksdagshuset și bisericile Tyska kyrkan (Biserica Germană), Storkyrkan (catedrala episcopală de lîngă palatal regal), Riddarholmskyrkan (cea mai veche din Stockholm – sfîrșit de secol XIII).
După o plimbare pe străduțe înguste și întunecoase ca de labirint, ajungi în Stortorget, piața din Centrul Vechi, în care se află clădirea fostei burse, azi Muzeul Nobel. Și cîteva terase, semn că foamea de cultură, ca și dragostea, trece mai întîi prin stomac.
Intri într-un restaurang și consulți un menu: svensk biffstek med lok – 149 SEK, plankstek med oxfile – 198 SEK, flaskfile Oscar – 159 SEK. Dar ceva mai puțin complicat de pronunțat și plătit n-aveți, fraților?
Un apus de soare pe partea (evident!) vestică a insuliței Riddarholmen e unic. Mai ales că un balon publicitar survolează zona și imaginea “castel peste castel, la marginea mării, cu balon la asfințit” e atît de năstrușnică, încît pare desenată de mîna poznașă a unui copil…
Spre Finlanda
E joi dimineață și ieșim din casă odata cu Emiliano: el, către slujbă, noi, spre terminalul de feribot Kapellskär (60 de kilometri nord de Stockholm), de unde plecăm spre Turku. La numărat de lacuri și reni…
(articol publicat pe catavencu.ro, 13 august 2008)
Be the first to comment