Dintre toate insulele din Egee în care ți-ai putea programa o vacanță, Rodosul are ceva special. Și nu neapărat pentru că unui anumit segment de vîrstă (50+) îi amintește de copilărie și de cozile de la cinematograf pentru Colosul din Rodos. Nu mă așteptam, desigur, să văd, proptită pe două capete de țărm, imensa statuie a lui Helios, printre picioarele căreia trec corăbii inamice ca să-și ia porția de foc grecesc din castronul ținut între palme de Zeul Soarelui, dar imaginația lucra febril, desenînd în aer, ca într-o realitate augumentată, silueta uneia dintre cele Șapte Minuni ale Lumii Antice.
Cam la asta îmi zbura gîndul cînd ghida noastră, Dora (o grecoaică amabilă care vorbește foarte bine românește, fostă studentă la București, pe vremea cînd, la Patria sau Scala, mai rula încă filmul lui Sergio Leone), ne dădea explicații în portul Mandraki, fix în locul unde legenda spune că se afla Colosul. Surse mult mai documentate susțin că statuia metalică de 32 de metri înălțime ar fi fost amplasată în cu totul altă parte (în principal, pentru că, doborîtă de cutremur, în 226 î.Cr., după doar 54 de ani de stat în picioare, uriașele sale fragmente ar fi blocat circulația vaselor din port – și asta n-a rămas consemnat pe nicăieri), dar vizitatorului relaxat îi plac poveștile frumoase, nestricate de adevăr, așa că exact asta primește.
Eram acolo împreună cu grupul infotrip-ului TUI Travel Center în Rodos care, timp de o săptămînă, a experimentat cam tot ce oferă turistic insula. Printre vizionări de hoteluri luxoase și plaje cu nisip sau pietricele, ne fusese organizată și o plimbare informativă prin Rhodes City, capitala unei insule cu o istorie foarte interesantă. O altă serie de povești cu cavaleri Ioaniți, templieri și alți cruciați care au lăsat urme nu numai în arhitectura locului, ascultate în reprize, pe parcursul turului Dorei, parțial pietonal, prin zonele importante ale orașului în care ni s-a făcut transferul cu autocarul: faleza portului Mandraki, cetatea medievală, Palatul Marelui Maestru sau Acropole, varianta de Rodos.
Spuneam la început că insula asta are ceva special, un je-ne-sais-quoi dat de cîteva locuri deosebite. Pe lîngă capitală, dacă ajungi aici și închiriezi mașină măcar pentru o zi (cum am făcut noi, în marțea aia cu program liber ales), din partea nordică, unde se află Rhodes City, te poți muta rapid vreo 50 de kilometri pînă în extremitatea sudică, la Prasonisi, unde turistul mai sportiv înalță zmeul ca să fie tras cu placa de kitesurfing pe valuri, iar apele se despart ca în fața lui Moise spre o insulă transformată temporar în peninsulă. În drumul pînă acolo, sau pe retur, e de făcut neapărat o escală de trei-patru ore în Lindos, pitorescul orășel cu – se putea fără? – Acropole pe vîrful dealului și case albe împăștiate în amfiteatru pînă la albastrul mării, unduit în niște nuanțe pe care noi, obișnuiți doar cu tulbureala Mării Negre, aproape că nu le cunoaștem.
(articol publicat de catavencii.ro, 21 iulie 2022)
2 Trackbacks / Pingbacks