Plecați de Crăciun/revelion la munte, la o pensiune agroturistică, într-o stațiune balneo-climaterică? Dacă da, înseamnă că sînteți unul dintre cei peste 300.000 de turiști români care își vor petrece sărbătorile de iarnă în structuri de cazare montane și/sau rurale naționale, conform informației (sursa: operatorii în turism) care a circulat săptămîna trecută prin media. Oficial, aproape toate locurile de cazare la munte sînt ocupate, cele mai multe fiind rezervate încă din septembrie (românul tradițional, după ce se întoarce de la mare, știe deja unde face revelionul). De altfel, în paranteză fie spus, și toate cursele aeriene spre oriunde sînt pline în perioada asta cu oameni plecați într-un city break de An Nou, pe unde au mai găsit locuri disponibile, la un preț acceptabil, dar aspectul ăsta nu face obiectul studiului nostru. Pentru că vom vorbi despre datini de iarnă autohtone – o sumară trecere în revistă a obiceiurilor specifice diverselor locuri din țară.
Așa cum ziceam și într-un text mai vechi, cam tot ce mai înseamnă, la oraș, tradiția românească a sărbătorilor de iarnă sînt tăiatul porcului, în spatele blocului, paparudele bete, îmbrăcate în cîrpe și hîrtie creponată, care colindă cartierele, aruncînd cu petarde în ușa colindatului, și luminile, artificiile, concertele în piață – cadourile scumpe ale administrației locale pentru contribuabilul cuminte, care a cotizat (sau nu) tot anul la buget. Dacă vrei sărbători autentice, trebuie să le trăiești prin satele de deal/munte, acolo unde ritualurile încă s-au păstrat relativ nealterate. Nu se știe pentru cît timp, pentru că, mai nou, zonele astea furnizează colindători permanenți prin alte țări.
Da, de Crăciun, indiferent unde te afli, vei primi colindători; ce diferă este textul, eventual, costumația lor. Dacă vă e dor de Ștefan Hrușcă, de exemplu, o să auziți în Maramureș originalele versiunilor pe care le vinde el de fiecare dată cînd vine din Canada. Oricum, treaba asta cu originalul, de Crăciun, e controversată: în unele locuri, mai spre est, Iisus se naște de două ori. Și în 24-25 decembrie, și în 6-7 ianuarie, pentru tradiționalii fundamentaliști care țin de biserica pe stil vechi.
În Moldova subcarpatică, în zonele care încă mai au pădure, în perioada asta, vă veți întîlni garantat cu ursul. Adică cu flăcăul îmbrăcat în blana cu ciucuri roșii a animalului, moștenită în familie de la o generație la alta, și cu alaiul de darabane și fluiere care-l însoțește. Dar, dacă tot trăim în globalizare, să ne imaginăm cam cum ar arăta o scurtă paradă de Crăciun a obiceiurilor naționale: după urșii moldoveni, urmează capra locală, țurca (Ardeal), cerbul (Hunedoara), brezaia (Oltenia, Muntenia), colindătorii bănățeni cu dube (niște tobe confecționate artizanal; a nu se confunda cu vehiculele de transportat infractori însoțite de alaiul de mascați ai sărbătorilor DNA), urătorii cu măști de blană din Bucovina, clopoțeii, biciul, buhaiul Plugușorului de peste tot și ploaia de semințe a Sorcovei din prima zi a anului, adusă de copiii care nu mai așteaptă să primească nucile, merele și colacii de pe vremea bunicilor.
Nu pot să închei fără să menționez cîteva dintre cele mai cunoscute superstiții ale revelionului: să porți ceva nou, să ai bani în buzunar, să-ți pui o dorință, să fii vesel toată noaptea. Da, ajută: chiar dacă n-o să ai un an excelent, setezi măcar premisele unei seri mai bune.
(articol publicat în Cațavencii nr. 27 din 28 decembrie 2011 și pe catavencii.ro)
1 Trackback / Pingback