Se dau aşa: un autonashpamobil cu consum redus de motorină, un GPS pe nume Jason şi doi prieteni luxemburghezo-români soţ+soţie, la fel de nashpaturishti ca şi tine. Se cere: să se rezolve necunoscuta Scandinavia – cum arată, cît poartă la pantof, ce-a mîncat aseară. În general, cam tot ce se poate şti despre una care e tot timpul rece şi distantă, dar scumpă foc…
“Burghezii de lux” Steffy şi Marian tocmai au parcat în faţa intrării: Hai, dom’le, nu eşti gata? Înşfaci rucsacul, izoprenul şi sacul de dormit şi cobori ca o vijelie cele trei etaje, mulţumind din zbor rudelor pentru ospitalitate. Salach, rămîi cu bine! În faţă, ta taaa (surle şi trîmbiţe): Marea Aventură. De fapt, Marea Baltică / Marea Nordului, pentru că urmează două săptămîni de nashpaturizm în Scandinavia. Avem cort în portbagaj, avem prieteni de pe net care ne aşteaptă, “avem echipă, avem valoare”…
Autobahn. Marian a instalat Need for speed pe computerul de bord al maşinii: 200 km/h pe ultima bandă spre Hamburg, prima haltă din parcurs. Schimb de SMS-uri cu gazda de diseară. Şi avem adresa exactă de introdus în GPS.
Sven
E aproape 11 p.m.; trei călători obosiţi parchează undeva în vestul Hamburgului, pe lîngă gara Altona, la două străzi distanţă de casa lui Sven. Un IT-ist nonconformist, care ne întîmpină desculţ în uşa clădirii vechi cu 3 etaje, la al cărei parter e apartamentul său de două camere.
Intrăm. E vraişte, ca după explozie şi peste tot miroase a fum. De ţigară. Inclusiv în baie! Într-un colţ, un terrarium luminat, în care locatarul stă ascuns şi “probabil se bucură că va mînca şi altceva decît şoareci”, după cum ne spune stăpînul său cu un aer malefic.
Dacă te uiţi în dicţionar, la “burlac” e poza lui Sven; genul care mănîncă dimineaţa cafea şi seara bere şi pentru care bucătăria e Area 51, iar frigiderul locul în care îţi ţii pantofii… Cu toate acestea (sau mai bine zis, din aceste cauze) tipul e superhaios. Se bucură că nu sîntem ca oaspetele său anterior. Un japonez care după ce a făcut duş şi s-a schimbat tacticos (şi-a pus inclusiv chiloţii pe umeraş), s-a aşezat pe canapea, privind în gol şi răspunzînd monosilabic la întrebările gazdei (Do you want to show you around? No, thanks! OK… Do you want something tot eat? No, thanks! OK… Do you want a beer? No, thanks! OK…).
Pe peretele din dormitor, două steaguri: unul german, celălalt spaniol. La privirile noastre întrebătoare, răspunsul: My mother is spanish. Aha, deci jumătate latin, de aici doza de nebunie de a primi în casă nişte străini cunoscuţi pe net. Şi pe deasupra şi români!
Deşi frînţi de oboseală, după o zi în care am parcurs spre mia de km, o ţinem tot într-o petrecere în pijama pînă dimineaţă, fără să realizăm cînd trece noaptea. Cu palincă (firewater from hell, Sven dixit) şi bere luxemburgheză Bofferding, bancuri româneşti adaptate în engleză pentru urechi germane, acrobaţii cu şarpele şi multe alte ghiduşii de care ne vom minuna văzîndu-le a doua zi pe cameră…
Ne trezim cu oareşce dificultăţi pe la prînz. Băgăm cîte-o cafea de refreshment şi ne pregătim de plecare în oraş. Sven nu ne poate însoţi, are un proiect urgent de finalizat: îşi deschide o bere şi trece în faţa computerului.
Hafen Hamburg
Pe jos pînă la Elba: cam un sfert de oră de mers lejer. Ajungem chiar în capătul falezei, lîngă Fischmarkt – Piaţa de Peşte, în punctul în care începe promenada turiştilor. Din 1703, în fiecare duminică de la 5 la 9.30, pescarii mai puţin norocoşi îşi pot umple prostovolul cu peşte de toate neamurile. Iar gurmanzii au de unde alege: de la cel preparat după diverse reţete, la cel care aproape mişcă în sandviş.
În spatele pieţei e staţia de vaporaş care te duce împreună cu alţi turişti împrăştiaţi printre navetiştii plictisiţi (personal portuar) într-un tur al Hafen Hamburg, denumirea locală a portului. Pe faleză, din loc în loc, panouri cu fotografii sau desene vechi şi harta cu detalii istorice a zonei.
Oraş-stat al Germaniei Federale situat la aproape 100 km în amonte de întîlnirea Elbei cu Marea Nordului, Hamburg e al doilea port de mărfuri al Europei după Rotterdam şi primul nod feroviar al Europei. Logic, dacă ne gîndim că e şi placa turnantă a transporturilor pe şine din/spre Scandinavia. Şi că mărfurile alea aduse pe apă tre’ să ajungă undeva şi pe uscat…
În capătul celălalt al falezei e Landungsbrücken (Debarcaderul), un complex construit în jurul clădirii vechi a căpităniei portului de pe blazonul oraşului, cu magazine, restaurante, fast-fooduri, agenţii de turism, legat din loc în loc cu platforme de docuri şi de staţia de metrou suprateran U-Bahn. E zona în care poţi să stai ore întregi fără să te plictiseşti: vînzoleală veselă de turişti, un nene îmbrăcat în căpitan de navă care încearcă să te convingă să urci gratis (coborîrea – 10 euro) pentru un tur al portului pe vaporaşul lui cu zbaturi ca în America secolului al XIX-lea, vase transformate în muzee (ex: Rickmer Rickmers, care trăieşte o pensie liniştită, ciupind cîte 2 euro de la fiecare amator dornic să simtă sub picioare puntea vasului cu pînze care odinioară înfrunta furtunile pe ruta spre Indii).
Dealtfel, Hamburg a fost portul din care a plecat – începînd cu jumătatea sec XIX pînă la începutul sec XX – spre Lumea Nouă marea majoritate a emigranţilor din Germania, Scandinavia şi Estul Europei. Între timp, Lumea Nouă s-a mai învechit, dar din Est se pleacă în continuare…
Oraşul canalelor de pe Alster. Sau locul unde s-a inventat chifteaua*
Înainte de vărsarea în Elba, rîul Alster o pune de 2300 de canale (mai multe decît Amsterdam – 1200 şi Veneţia – 400 la un loc) şi două lacuri de acumulare Binnenalster (Inner Alster) şi Ausenalster (Outer Alster) în jurul cărora s-a construit oraşul. Oraşul vechi, distrus în mare parte de marele incendiu din 1842 sau de bombardamentele din WW2, reprezentat de clădiri conservate cu grijă, adevăraţi străbunici cu prestanţă printre nepoţii de beton şi sticlă ai prezentului. Rathaus (Primăria), construită între 1886-1897 în stil neorenascentist, o clădire-muzeu impresionantă: sală de primire imensă cu bolte şi coloane sculptate, scări somptuoase, curte interioară cu fîntînă arteziană înconjurată de statui. Cît de departe e de ideea de primărie românească, cu ghişee la care te apleci să vezi o mutră acră de funcţionar… Şi bineînţeles, bisericile St. Michaelis – ridicată în perioada 1751-1762 (dotată cu lift pînă la platforma aflată la 82m înălţime) şi St. Nikolai, distrusă în bombardament în 1943, din care au rămas doar două felii: turnul cu clopote – al treilea ca înălţime în Germania şi ceva bucăţi de zid. Ultima transformată în spaţiu memorial cu muzeu la subsol (unde cobori cu un lift din mijlocul piaţetei aflată cîndva în interiorul bisericii), statui şi un monument discret -dar cu atît mai impresionant- din cărămizi-martor ale atrocităţilor în care 50000 de prizonieri au fost ucişi de nazişti în lagărul de la Sandbostel.
Dacă spui despre hamburghezi că sînt fiii ploii nu greşeşti prea mult: Marea Nordului e aproape, iar norii ajung rapid cu ploi intense dar de scurtă durată sau doar întunecînd oraşul, aducînd seara în plină zi. După o plimbare pe malul lacurilor (arteziana din mijlocul lacului Binnenalster e de mare efect), intrăm într-un parc imens care găzduieşte clădirea Muzeului de Istorie al oraşului. Cu un gazon în care ţi se îngroapă piciorul, cum n-au stadioanele noastre cu pretenţii şi în care cîţiva Bugs Bunny caută morcovi prin tufişuri.
La ieşirea din parc începe Reeperbahn, principalul bulevard din cartierul St. Pauli, considerat cel mai mare Red Light District din Europa. Şi cel mai complet: bordeluri, cazinouri, sex-shopuri, baruri şi cluburi de noapte. Aici şi secţia de poliţie e perete în perete cu un teatru erotic… De referinţă şi notoriu e faptul că Beatles au locuit în St. Pauli la începutul anilor ’60 şi şi-au început cariera cîntînd în cluburi de pe Reeperbahn: Indra, Kaiserkeller, Top Ten Club, Star-Club. Generaţia flower-power se năştea copil din flori. Mai exact, din iarbă.
Ajungem pe seară acasă la un Sven în continuare preocupat de deadline. Ocazie perfectă de a reîncărca bateriile: la nani, copii, că mîine plecăm mai departe…
On the road again
E dimineaţă şi ieşim din Hamburg cu direcţia Copenhaga, cu senzaţia că am lăsat în urmă un membru al familiei. Sven ne-a spus simplu la plecare că ne aşteaptă cu o bere rece şi la întoarcere.
Oprim pentru cumpărături în ultima localitate înainte de Puttgarden şi de feribotul care ne duce în Danemarca la alte preţuri. Oldenburg. O bijuterie de orăşel, cam ca – să zicem – Feteştiul (no offence!) de acasă. Dar peste o sută de ani… Aprovizionare din Lidl, unul dintre cele mai populare supermarket-uri nemţeşti: material de sandvişuri (pîine, conserve, salamuri feliate şi tuburi de „pastă de dinţi” cu brînză, icre, maioneză, sosuri), bere, sucuri, apă, cafea, energizante. Şi un bax de vin de Bordeaux (2,50 euro/sticlă? Din anul cu producţie-record, probabil…) cadou pentru viitoarele gazde. Watch out, we’re coming!
* – se pare că un imigrant din Hamburg vindea pe la 1850 în New York nişte sandvişuri cu carne, ou, ceapă, cartofi şi salată pe nume Frikandelle. Dar pentru că nu avea nume de scenă, americanii i-au zis hamburger…
(articol publicat pe catavencu.ro, 31 martie 2008)
Be the first to comment