Previously on Scandinavia: în episodul-pilot, trei nashpaturishti au tăiat Germania în două de la sud la nord pe Autobahn, în drumul lor spre Scandinavia. Oprire de două zile în Hamburg, plimbare prin oraș, pyjamas party la Sven acasă, palincă, beri, chestii, socoteli… I-am lăsat ieșind din Oldenburg spre Puttgarden, terminalul de feribot de la care se pleacă spre Danemarca.
Puttgarden-Rødbyhavn
Traversarea durează doar vreo trei sferturi de oră și n-ai cînd să te plictisești. Mai ales că, după zece minute de la plecare, odată cu intrarea în apele internaționale, se deschide magazinul tax-free și se umple puntea de oameni cu serviete din carton și tablă. Nu, nu sînt afaceriști, deși le poți spune și astfel acestor turiști de shopping între Scandinavia și Germania, care călătoresc doar pentru plinul de alcool și tutun de pe feribot. Îți iei și tu diplomatul cu 24 doze de 0.33 l de bere Car*sberg la un preț ridicol (10,70 euro), de zici că le-ai cumpărat gata băute. Probably the cheapest beer in the world…
Odată ajunși pe pămînt danez, ne urcăm pe autostradă și în două ore descalecăm la Copenhaga.
Acasă la Mica Sirenă
Copenhaga/København s-a născut în 1167, după ce Kjøbmandehavn (Portul Negustorilor) a fost fortificat de posesorul său de la vremea respectivă. Un anume Absalon, mare episcop și, probabil, Cetățean de Onoare al orașului, din moment ce în calitate de proprietar deținea și cheia de la intrare. Primul pe o listă completată în timp de fizicianul Niels Bohr, filosoful Søren Kierkegaard, regizorul Lars von Trier, bateristul metallic Lars Ulrich (by the way, last albums suck, dude!).
Buricul tîrgului e Rådhuspladsen – Piața Primăriei. Zonă de promenadă, bănci, terase, tonete cu hotdogi și înghețată: o oază de calm între două bulevarde năucite de trafic. Poți s-o iei pe Vesterbrogade spre celebrul parc Tivoli sau pe Frederiksberggade, care se continuă cu artera pietonală Strøget, un fel de Lipscani de vreo trei kilometri ce începe chiar din centru. Sau lași indicatoarele cu nume imposibile în care îți fracturezi limba și te plimbi pur și simplu pe unde vezi cu ochii…
Și cam ai ce să vezi: clădiri vechi de sute de ani, străduțe pavate impecabil, canale cu vaporașe, piațete cu statui, tot felul de palate (Christiansborg – sediul Folketinget = Parlamentul danez, Børsen – clădirea fostei Burse, Amalienborg – reședința familiei regale).
Strøget. Pe principiul ‘Dacă nu vine Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed’, muzeul de știință și tehnologie a ieșit în stradă. Să se manifeste în sfere de plexiglas, cu tot felul de gadget-uri si robo-trăsnăi ca-n Transformers. Ceva mai încolo, muzeul Guinness World Records e mai pudic: stă închis la el acasă și vrea 59 DKK pentru o sesiune de vizionat tot felul de tîmpenii. No, thanks!
Băi, nene, dacă nici Copenhaga nu e capitala bicicliștilor, nu știu care mai e… Amsterdam, poate – dar acolo le-am văzut mai mult parcate. Aici pistele dedicate cicliștilor sînt pline tot timpul, de parcă ar fi Turul Danemarcei în fiecare zi. Lumea chiar face naveta la muncă sau la școală pe două roți. Din loc în loc, standuri cu biciclete comunitare; pentru o monedă de 20 coroane daneze (1 euro e aproximativ 7,50 DKK), încaleci una și te duci unde ai treabă. Acolo o parchezi la standul cel mai apropiat și îți recuperezi bănuțul. În București sistemul ăsta ar avea șanse doar dacă s-ar pune pedale la cărucioarele din supermarket-uri…
În căutarea celebrei sirene, ajungem într-un tîrziu și în parcul Churchill din zona portului. Care are lac și Kastellet – insulița cu biserică și moară de vînt, fortificată pe la începutul secolului al XVII-lea și fostă fortăreață, pușcărie, garnizoană. Acum e cam pustiu și semn că vremurile s-au schimbat, o mină marină care odinioară era spaima marinarilor a fost degradată la rangul de coș de gunoi.
Mica Sirenă (Den Lille Havfrue), coborîtă din basmul lui Andersen pe malul apei, e tocmai în capătul falezei: o statuie mică, ofilită, călare pe un bolovan, pe care o cauți de înnebunești pînă dai de ea și apoi nu înțelegi de ce e așa de celebră.
Christiania sau Vama Veche plus Piața Universității ‘90
Cîteva zeci de squatter-i au ocupat, în 1971, o cazarmă militară abandonată din apropierea portului Christianshavn transformînd-o în zona liberă și centru de protest împotriva oricărei forme de guvernămînt. Anarhie, anarhie, dar un fel de organizare tot trebuia să existe: au pus rapid de-o ședință, au discutat, au analizat. S-a ajuns la o conducere colectivă, iar zona a fost declarată proprietate comunitară.
Acum Christiania e o comunitate independentă parțial autoguvernată cu statut semilegal, privită ca un experiment social. În același spațiu restrîns (34 de hectare) trăiesc 850 de rezidenți foarte diferiți: hippies, punkeri, yoghini, bikeri, gay. Existența îi e controversată, cu administrația orașului (care ar vrea-o desființată, privind-o ca pe o potențială sursă de belele) e în permanent conflict, dar continuă să fie un punct de atracție pentru turiști. Pentru că are un aer boem și un farmec aparte: clădiri și ziduri acoperite cu graffiti, tarabe cu self merchandise (Bevar Christiania!, probabil un fel de Salvati Vama Veche!), un mic templu al lui Buddha.
Tot învîrtindu-ne prin zonă, dăm de o terasă să juri că-i Stuf-ul din Vamă. Atîta doar că aici se consumă la vedere hemp beer și hash, iar Ovidiul lor e un nene cît ușa cu o privire fioroasă, care-ți arată scurt semnul cu fotografiatul interzis. Ok, Ok, got it! Peace, man!
Unde dormim la noapte?
Nici nu știm cînd s-a întunecat și începe goana după un loc de pus cortul. Dăm un search pe GPS după cel mai apropiat camping și, la vreo jumătate de oră de la ieșirea din oraș, ajungem într-o pădurice. La capătul străduței dintre copaci, un camping non-stop, după cum scrie mare la intrare. Cu recepția închisă de un sfert de oră, la 10 pm. Și afiș, în engleză, ‘Atenție hoți!’, plus sfaturi utile gen ‘Țineți valorile lîngă dvs, în sacul de dormit’. Se pare că nu sîntem primii români care au ajuns pe-aici… Nici nu-i de mirare că se întîmplă glume de-astea: cît ne-am învîrtit printre căsuțe și corturi, pe la sala de mese, dușuri, nu ne-a întrebat nimeni de sănătate – toți păreau la fel de clienți cum păream a fi și noi… Mda, deci continuăm alergarea: îi dăm înainte pe traseu spre Helsingør, de unde vom lua mîine dimineață feribotul spre Suedia. Și-o să dormim în mașină, că e aproape miezul nopții și nu mai e timp de alte aranjamente.
Odată ajunși în parcarea terminalului, ciugulim cîte ceva ca să ne amețim foamea și ne pliem fiecare pe locul lui. Sign Out / Turn Off…
(articol publicat pe catavencu.ro, 28 aprilie 2008)
Be the first to comment