Suspendăm niţel serialul cu spaţii de cazare la mare înălţime, undeva între crestele Făgăraşului central, pentru că tura asta munţomănim pe Negoiu. Deşi, la o adică, ar putea fi un episod special: dacă pui cortul pe vîrf, lîngă indicator, şi dormi la 2.535 m altitudine, se cheamă că ţi-ai găsit o cazare la mare înălţime; în cazul de faţă, a doua cea mai mare înălţime, după Moldoveanu (2.544 m).
E o dimineaţă senină la refugiul Călţun; cumva neaşteptat de senină, dacă ne gîndim la vîntălăul care ne-a urlat în urechi toată noaptea. Ocolim lacul şi începem ascensiunea printre lespezile galben-verzui, pătate de licheni, spre Portiţa Călţunului. Mai departe, poteca traversează o coastă de grohotişuri cu topping de zăpadă îngheţată pînă la o intersecţie de marcaje, unde trebuie să facem stînga, pe bandă galbenă, şi să escaladăm colţii de piatră ai Hornului Doamnei (conform avertizărilor bilingve scrise pe masa şi uşa refugiului, traseul prin Strunga Dracului e dangerous; se confirmă: bolovani prăbuşiţi, lanţuri rupte, stînci în echilibru instabil). După vreo oră jumate de la start, atingem pilonul din piatră pe a cărui placă metalică scrie Negoiu, 2.535.
Facem cale întoarsă pe acelaşi traseu. Recuperăm rucsacurile şi sacoşa cu gunoi lăsate în refugiu, închidem bine uşa şi, alimentînd buzunarele cu ambalajele de ciocolată lăsate de nesimţiţi prin crăpăturile stîncilor, o luăm uşor la vale, pe marcaj cruce albastră, spre tunelul în care se pierd serpentinele Transfăgărăşanului. În trei ore vom fi la Bîlea, unde am lăsat maşina.
(articol publicat în Cațavencii nr. 29/56 din 25 iulie 2012 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment