Cînd: Într-o sîmbătă, pe la 6 seara, după niște beri la Pirați, singurul loc din Vamă rămas neschimbat, la fel ca înainte de Big Bang-ul din 2003, a sunat ceasul unei ciorbe de burtă. “Du-te la Bibi, bucătarul e și el rocker!“, m-a îndemnat Dan, șeful Piraților. N-am știut cum să interpretez această informație, dar am dat totuși curs recomandării, sperînd că, dacă ciorba ar avea rețeta specială din Fight Club, Chef Tyler și-ar avertiza un confrate să n-o consume.
Unde: Cine nu știe unde-i cîrciuma lui Bibi, cel dintîi întreprinzător al Vămii, omul care vindea mici și bere pe plajă, dintr-o Dacia Papuc, pe vremea cînd 90% dintre vamaioții de azi înotau încă în lichide chiar mai tulburi decît Marea Neagră, n-a fost niciodată în Vamă. Sau, dacă zice că a fost, înseamnă că a ars-o orbește cu gașca, dintr-o comă alcoolică într-alta, fără să știe pe ce lume se află. Mi-am parcat, deci, rucsacul pe terasa de la etaj, acolo unde, acum fix zece ani, la primul Stufstock, Ada Milea întorcea spatele celor cîteva zeci de șmecheri cu mese rezervate și cînta călare pe pervaz pentru sutele de naivi salvatori de Vamă îngrămădiți pe (atunci) terenul viran de alături.
Cine: Cu mici excepții, populație specifică de Vama Veche 2013 (corporatiști în șlapi evadați pentru 24 de ore din Pipera, puștime cool coborîtă din SUV-urile cumpărate de părinți). Minus segmentul ei amărăștean, care face toată ziua chetă ca să bea o bere la Bibi. La pet, de la supermarket-ul cu același nume aferent terasei.
Ce/Cît: Chelnerul s-a mișcat rapid: o Holsten nefiltrată (7,50 lei) mi-a aterizat prompt în față, iar cînd am revenit de la baie aveam și ciorba pe masă (12,50 lei). Deși n-am detectat nici o contaminare, mi-am luat, preventiv, și un antidot (Havana Club – 10 lei / 50 ml).
Muzică: Neremarcabilă. Ceea ce, privind jumătatea plină a paharului, e de bine. Serios, nu-mi amintesc. Poate pentru că era un cocktail sonor de voci și muzici (și) de pe la terasele vecine. Sau poate pentru că între urechi îmi sunau în continuare riff-urile metalice de la Pirați, la care m-am și întors.
WC: Curat. Și gol – eram singurul client. Aproape că m-a cuprins nostalgia vremurilor de altădată, cînd la singurul WC din Vamă era veșnic coadă și pătrățelul de hîrtie igienică costa cam tot atît cît porția de hamsii pe care doreai s-o dai afară.
(articol publicat în Cațavencii nr. 32/110 din 14 august 2013)
Be the first to comment