Domnu’ pacient, cînd ți-ai făcut ultima dată analizele? Sărbătorești 44 de pahare în fiecare seară cu prietenii, sari sprinten peste mese, dar prinzi rădăcini pe scaun și-ți uiți ochii în monitor, și te mai miri că stomacul sau ficatul protestează? Îți prescriu o pauză de bere și, profilactic, o cură cu apă minerală. Direct de la izvor, nu de pe raftul supermarket-ului.
Cuvintele astea, dintr-un sfat al medicului imaginar (și sfatul, și medicul), îmi sunau în cap sîmbătă, pe la prînz, în timp ce mă plimbam pe aleile parcului din Slănic Moldova. Zi rece de martie; soare subțire, vînt gros. Curățenie. Liniște. Nimeni. Și cînd spun nimeni, gîndiți-vă la atmosfera unui film postapocaliptic prost, în care un virus ucigaș a ras instantaneu toată populația din oraș: nici măcar vreun zombie (sau, hai, maidanez) nu mișca în cadru. Parcă eram într-o farsă TV și locuitorii/turiștii se ascunseseră cu toții, așteptînd momentul potrivit ca să-mi sară în față: Sărpraiiz! Senzația asta s-a accentuat cînd am dat de panoul pe care se postase un mesaj liniștitor: “Slănic Moldova – localitate fără criminalitate, monitorizată video”. Semnat, Primăria și Poliția. Aha, deci, cum ar veni, nu e nimeni acasă, dar ai grijă cum te porți.
Primele semne de viață au răsărit abia la intrarea în traseul izvoarelor minerale de pe malul Slănicului: două tarabagioaice. Printre alune de pădure și siropuri de păpădie, cornată și afinată la promoționalul preț de doar 10 lei sticluța de 200 ml. E naturală, maică, de casă, m-a îmbiat mamaia, turuind ca Ilie Dobre un pomelnic de boli speriate de licorile sale. Am luat o afinată, nu atît ca să scap de insistența ei, cît ca să mă încălzesc nițel pe parcursul circuitului Izvoare (lîngă cel cu nr. 5, cineva s-a mutat cu tot cu rulotă) – Păstrăvărie (în restaurant, m-am simțit foarte special: eram singurul client) – Cascadă (complexul de lîngă care Slănicul cade în gol vreo cinci metri e foarte închis) – Camping (pe locul unde altădată se stătea cu cortul, cîțiva băieți deștepți și-au întins niște vile beton) și retur.
Concluziile le-am tras la o bere, în cîrciuma de vizavi de sala de sport. Teoretic, aerul, apa, liniștea te-ar face să (re)vii aici; vorba aia, doar cine se consideră fără de boală să ridice primul piatra la rinichi. Practic, o stațiune montană care n-are pîrtie (se vorbește de cel puțin zece ani pe tema asta; e trecută și pe harta din centru, dar a rămas doar acolo), patinoar, cluburi, piscine, cofetărie, cinematograf, sală de spectacole e condamnată să trăiască filmul prost de mai sus.
Bref, te-aș trimite vreo două zile la Slănic Moldova. În nici un caz trei săptămîni, ciclul standard de tratament al pensionarilor: poate că sînt ceva șanse să scapi de gastrită, dar o să mori sigur de plictiseală.
(articol publicat în Cațavencii nr. 11/89 din 20 martie 2013 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment