Cît m-am învîrtit eu vineri de bezmetic prin Cernăuți, am remarcat o frenezie generală de instalat corturi pe străzi și prin piețe: bazarul, celebru în zonă printre micii comercianți de pe ambele părți ale graniței româno-ucrainene, se muta, în week-end, în oraș, pentru City Days – Chernivtsi 608 years, vorba programului manifestărilor aniversare primit de la o fată drăguță, dar, din nefericire, foarte mută, în engleză.
Sărbătoarea a început oficial sîmbătă la prînz, în piațeta din fața Primăriei, cu o festivitate care, prin morga prezidiului de pe treptele-podium de acces în clădire (fețe sobre, costume de duminică, cravate țepene) și momentele propagandistice de pe ordinea de zi (cîntece și poezii patriotice, discursuri cu patos vibrant-lemnos, decernare de decorații veteranilor de război mai vechi sau mai nou), mi-a amintit de paradele comuniste la care eram tîrît cu clasa în copilărie, îmbrăcat în pionier. Aici doar un fel de majorete, în niște uniforme roșii, mai spărgeau monotonia. M-am plictisit repede de căscat gura din mulțime și am rupt rîndurile spre altceva mai interesant.
Și aveai la ce căsca gura în altă parte: tot orașul era ieșit în stradă și oriunde te duceai plutea o atmosferă de bîlci. Baloane colorate, steaguri și stegulețe, tarabe cu tot ce ți-ar putea trece prin cap că s-ar putea vinde unui trecător flămînd/însetat sau doar vag interesat, de la produse de brutărie, plăcinte, prăjituri, brînză, pește, miere, vin la haine, căciuli de blană, încălțăminte, tablouri, jucării. La un moment dat, pe Kobylianska, un fel de Lipscani cernăuțean, se circula în grup compact, indiferent dacă-ți doreai asta sau nu – am stat vreo zece minute blocați în trafic, din cauza unui ambuteiaj din fața unui restaurant care-și trimisese ospătarii în stradă cu tăvi pline cu păhărele de tărie și minisendvișuri, din partea casei, pentru publicul amator de o gustare la botul calului.
Alături, vecinii de la terasa București replicau cu niște ciorbă de burtă, platou rece și papanași. Adică întrerupeau și ei circulația, cu un panou cu poze foarte reușite. Înăuntru, în restaurant, pe dreapta, mese cu vedere la o frescă cu intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia, pe stînga, ușa Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, găzduit de librăria „Mihai Eminescu”. Populație totală: două chelnerițe tinere, cu care m-am conversat scurt în românește. – Mai e cineva la Centru? – Nu, au plecat de vreo 15 minute. Păcat, m-ar fi interesat o discuție cu un oficial român despre soarta comunității noastre de aici, devenită între timp minoritară.
M-am întors în stradă, la atmosfera de circ ambulant: clovni care distrau copiii cu tot felul de giumbușlucuri, 20-30 de puștoaice concurente la titlul de Miss Cernăuți (cu premiu o excursie numai dus afară, probabil), tir cu arcul sau cu arme cu aer comprimat în ținta-piept numărul 4 cu cercuri „Putin”. În piața în care coboară Strada Turcească, o pietonală-gang supraaglomerată, cu tarabe și pe stînga, și pe dreapta, care trece pe sub o pasarelă poreclită Podul Turcilor, se petrecea cu vin și lăutari, pe lîngă grătare fumegînde, tigăi imense cu cartofi peste fleici și un animal în proțap, neidentificabil. După carcasă, părea a fi un ied clonat cu un iepure gigant, după anterioarele scurte și posterioarele lungi, un cangur ceva mai mic.
Năucit de agitația și rumoarea din jur, m-am tras mai deoparte, am mîncat un burger de pui (cred) și am băut o bere cu nume imposibil, dar gust OK, la fabulosul preț total de 26 de grivne (4 lei), după care am parcat definitiv lîngă scena dintr-o piață, pe care se întîmplau niște concerte rock. Se înserase bine, cînd, sătul de atîta coloană sonoră în rusește, i-am lăsat pe cernăuțeni să se distreze în continuare de ziua lor și m-am retras la hostel. A doua zi dimineață aveam întîlnire cu un autobuz de întoarcere acasă foarte matinal.
(va urma)
(articol publicat în Cațavencii nr. 43/274 din 26 octombrie 2016 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment