Reporter: Mihnea, interviul ăsta va fi postat pe catavencii.ro. Ce-i spui că este Luna Amară unui român care nu știe cine sînteți?
Mihnea Blidariu: Luna Amară este o formație de alternative rock, înființată acum 11 ani, cu patru albume la activ, cu sute de concerte în țară și străinătate. Luna Amară este o formație care se implică și social, nu doar muzical, o formație cu mesaj și cu dorință de a schimba ceva în societatea românească.
Rep.: Dar unui străin?
Mihnea Blidariu: Același lucru!
Rep.: Asfalt (2004), Loc Lipsă (2006), Don’t Let Your Dreams Fall Asleep (2009), Pietre În Alb (2011). Sînt multe/puține pentru aproape 12 ani de Luna Amară?
Mihnea Blidariu: Nu, n-aș spune nici multe, nici puține. Un album la doi ani e ceva natural și normal. Un an parcă e prea puțin, parcă e în grabă. Patru-cinci ani parcă e prea pretențios. Mă rog, asta depinde de la muzician la muzician. La noi așa a ieșit…
Rep.: După un Don’t Let Your Dreams… introspectiv, aproape psihedelic, Pietre În Alb se întoarce la sonoritățile mai dure de pe primele albume.
Mihnea Blidariu: Da, deși la o ascultare mai atentă, veți vedea că anumite aspecte psihedelice, muzical vorbind, s-au transmis și pe Pietre În Alb. E o îmbinare, credem noi, între sonoritățile dure de pe primele două albume și melancolia celui de-al treilea. În plus, ne-am întors la limba română!
Rep.: După cum spuneai și tu, ați cîntat pe multe scene europene și la toate festivalurile importante din țară, ați deschis la concertele unor trupe grele, de istoria muzicii contemporane (Faith No More, Apocalyptica, Paradise Lost, Anathema, Rammstein, Ozzy – ca să numesc doar cîteva): o experiență bogată, rară, poate chiar unică, pentru o trupă românească. Care e momentul care ți-a rămas cel mai adînc în memorie după întîlnirea cu acești artişti?
Mihnea Blidariu: Oh, mi-au rămas toate aceste momente în memorie, și toate sînt adînc înfipte acolo, crede-mă! Poate cel mai frumos a fost after-party-ul cu Rammstein, Anathema și vocalul de la Alice In Chains, după ultima seară de Sonisphere. Să nu vă imaginați nu știu ce, a fost o seară foarte pașnică, dar poate tocmai de aceea, memorabilă!
Rep.: Cum sînt cei de la Rammstein la bere?
Mihnea Blidariu: Ah, foarte lejeri. Doar Lindemman era puțin scorțos, dar poate era de la oboseală…
Rep.: Ați urcat, treptat, din underground pînă la nivelul actual (sînteți una din cele mai importante trupe rock românești). Se poate trăi din muzică în România?
Mihnea Blidariu: Da, se poate. Nu știu dacă pentru o trupă care se înființează acum mai e valabil, dar pentru noi a funcționat. E adevărat, am cîntat trei ani doar pe transport și cazare, și am cîntat mult, foarte mult, ca să ne formăm un public și să căpătăm experiență și notorietate. Însă acum, eu personal, trăiesc numai din muzică și pot spune că e un trai decent.
Rep.: Cu ce trupe mai sînteți prieteni?
Mihnea Blidariu: Travka, Kumm, Byron, IPR, Alternativ Quartet, Grimus. Cu ei sîntem mai apropiați…
Rep.: Care e cea mai cerută piesă în concerte?
Mihnea Blidariu: Roșu aprins, Dizident, Folclor și Gri Dorian se bat pentru această poziție.
Rep.: Am înțeles că, de o vreme, nu mai cîntați Ego nr. 4. De ce?
Mihnea Blidariu: Păi, nu le putem cînta pe toate. O vreme n-am mai cîntat Folclor, altădată nu mai cîntam Roșu aprins, și tot așa… Nu știu, uneori ne săturăm de o piesă și o punem deoparte, pentru o vreme. Apoi revenim la ea…
Rep.: O întrebare mai personală: ai publicat cărți de poezie și proză, cînți (și) la trompetă – o sculă muzicală specială (se lasă și sărutată, nu doar mîngîiată ca toate celelalte instrumente). Trebuie să fii poet ca să ai o relație cu ea?
Mihnea Blidariu: Ha, ha, iată o întrebare simpatică! Nu, aș zice că mai degrabă trebuie să ai o atitudine de sportiv, cel puțin la început… Ca să cînți la trompetă, trebuie să folosești mult buzele. Ei bine, buza e un mușchi și, ca orice mușchi, trebuie încălzit și antrenat constant. Așa că e nevoie de ceva disciplină. După aia, da, poți să fii poet, să fii jazz, blues sau rock. Dar dacă nu te antrenezi, n-ai nici o șansă…
Rep.: Ce mesaj ai pentru generația care nu citește, dar se uită la TV (fără să înțeleagă cît e de nociv)?
Mihnea Blidariu: Imaginea e doar o parte din mecanismul de înțelegere a lumii. La fel și sunetul. Fără cuvîntul scris, fără literatură, proză și poezie, nu poți înțelege lumea și istoria ei. Și, în cele din urmă, nu te poți întelege pe tine. Și dacă nu te înțelegi, dacă nu știi cine ești, de unde vii și unde te duci… la ce bun să mai fii? Sau la ce bun să fii om?
Rep.: Cum îi simțiți pe fani acum, după 12 ani? S-au/v-au schimbat?
Mihnea Blidariu: În fiecare an, apar alți și alți fani. E foarte fain cînd recunoști figuri vechi, de acum 6-7-8 ani, dar e o bucurie să constați că sînt și figuri noi. Există, întotdeauna, un “nucleu dur”, ca să zic așa, care vin la fiecare concert, care diseacă versurile, își dau cu părerea, întreabă, scriu pe site, ne ceartă, se implică emoțional. Și mă bucur să spun că acest nucleu pare a căpăta consistență de la an la an.
Rep.: În final, legat de întrebarea anterioară, ce mai face tipul din videoclipul “Gri Dorian”, cel care se plimba cu capul într-o cutie de carton acum zece ani prin Cluj? A scos capul din cutie sau a intrat cu totul în ea?
Mihnea Blidariu: Hmm… Din păcate, îmi pare rău să spun că a rămas tot cu capul în cutie. Românii par a se simți confortabil în ignoranță și superficialitate. E adevărat, vin generații din urmă, generații de tineri care, e clar, vor mai mult și vor altceva. Dar cei cu cutiile în cap se țin tare pe poziții și nu vor să ne facă loc. Singurul lucru la care reacționează e ghiorăitul matzelor. Singurul slogan pe care îl știu e cel din reclama de la detergent. Și singura dorință – să înceapă repriza a doua sau următorul episod de telenovelă. Și tare mi-e teamă că va trebui să ne facem loc în țara asta prin îmbrînceli și cărămizi aruncate în parbrizul mașinilor de protocol…
(Interviu publicat de catavencii.ro, 19 octombrie 2011)
Be the first to comment