Săptămîna asta facem o ieșire la țară, pe o Vale a Prahovei mai puțin știută. Nu departe de București, la doar o oră cu mașina sau cîteva ore cu bicicleta, pînă în zona comunei prahovene Măgureni, pentru o scurtă lecție aplicată de arhitectură și istorie locală din care vom afla ce s-a mai ales de fostele domenii ale familiei Cantacuzino.
Pe o arie de doar cîteva zeci de kilometri pătrați, turistul care vine aici pentru cel puțin o zi poate călători în timp spre niște vremuri care, din nefericire, nu prea mai spun nimănui nimic. Ai nevoie de un localnic pasionat, oameni rari, care să-ți zică povestea adevărată a Micului Trianon de la Florești, fostul palat de 365 de camere al prințului Grigore Cantacuzino „Nababul“, cel mai bogat român al timpului său, fost primar de București și prim-ministru de două ori. Clădirea, a cărei construcție a început în 1907, a avut o soartă crudă: nefinalizată niciodată complet, devastată de nemți și de ruși în cele două războaie mondiale și prădată de valorile sale din interior, inclusiv de unii localnici, a primit lovitura de grație după ce acoperișul i-a fost incendiat pentru o filmare a lui Sergiu Nicolaescu, dublă care nici n-a mai fost folosită. Retrocedat moștenitorilor, palatul a ajuns acum la stadiul de ziduri în conservare, în așteptarea celor 3,5 milioane de euro necesari restaurării. Domeniul împrejmuit de un zid de piatră este deschis publicului, care are acces gratuit în imensul parc cu (fost) heleșteu și turn de apă (avariat) copie a Turnului Chindiei de la Tîrgoviște din jurul platanului bicentenar, un loc foarte potrivit pentru evenimente culturale în aer liber în care se organizează anual doar un concurs de echitație cu participare internațională. Cică motto-ul Nababului era „Suferința educă“ („…și foamea produce artă“. Completarea se impune, pentru că artistul creează întotdeauna pe burta goală), însă palatul lui a suferit degeaba, needucînd pe nimeni.
De la Florești pedalăm puțin pînă în Filipeștii de Tîrg, la palatul postelnicului Cantacuzino, resturile de boltă cu pereți împrejmuite de părculețul Primăriei, și, ceva mai încolo, la relativ recent restauratul conac al marelui logofăt Pană Filipescu, o casă-muzeu care arată foarte bine. În afara documentelor, tablourilor, machetelor și descoperirilor săpăturilor arheologice din interior, aici se mai pot vedea ghețăria din spatele conacului (gheața era decupată, iarna, de la rîu și păstrată pînă-n miezul verii în gropi adînci de 6-8 metri, acoperite cu fîn) și beciul cu tainița, panic room-ul care, zice legenda, era conectată la un tunel secret pînă la Tîrgoviște. Pauza de reculegere o facem în Filipeștii de Pădure, unde aprindem o lumînare la Voronețul Munteniei, biserica pictată între 1688 și 1692 de meșterul zugrav Pîrvu Mutu, sit UNESCO din 2005.
Din păcate, multe dintre edificiile care au însemnat ceva în istoria locului sînt într-o stare dezolantă, Micul Trianon nefiind singurul exemplu de monument în degradare: mormintele familiei lui Ioan Cantacuzino, primul prim-ministru al lui Cuza și tatăl doctorului care a înființat celebrul institut, năpădite de buruieni, ruina capelei alăturate și piatra funerară, sculptura decapitată, operă a unui discipol al lui Rodin, în atelierul acestuia de la Paris, au fost vandalizate nu în războaie sau în comunism, ci de curînd, în ultimii douăzeci de ani. Din Minunea de la Măgureni, palatul lui Drăghici Cantacuzino, a mai rămas un rest de zid în fundul grădinii unor localnici împroprietăriți de comuniști, în subsolul căreia se varsă fosa septică a vecinilor.
Felul cum arată monumentele culturale și clădirile de patrimoniu, nu numai cele din Măgureni, de peste tot din țară, este definitoriu pentru modul deplorabil în care ne tratăm trecutul și strămoșii, istoria mai nouă sau mai veche. Din nepăsare sau rea-voință (pentru că bani, europeni sau românești, ar mai fi, dacă autoritățile locale s-ar preocupa de starea clădirilor istorice aflate în parohia lor), se distrug iremediabil valori arhitectonice, culturale și artistice cu care am putea cîștiga interesul, respectul și banii turistului.
(articol publicat în Cațavencii nr. 31/468 din 5 august 2020 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment