Dacă ai ajuns în Deva pentru o sesiune de selfies cu VIP-urile orașului, poți urma acest tur ghidat al statuilor – traseul optim pentru premieri grăbiți, hipsteri leneși și alte categorii de mondeni călători cu pagină de FB actualizată la minut.
O promenadă de duminică prin centrul Devei e o continuă pendulare între Decebal și Traian. Pe bulevardul dintre Casa de Cultură și Primărie, între versiunile din bronz ale părinților neamului postate în cele două piețe principale ale orașului: în Piața Victoriei, un Decebal fioros, călare pe cal, cu un cap de lup înfipt în par (o poză lîngă el e dificil de realizat: trebuie să escaladezi soclul) – în Piața Unirii, un Traian cu un catastif într-o mînă și cu un (parcă) microfon în cealaltă, surprins, probabil, într-un moment în care se adresa mulțimii strînse în fața Primăriei, la coada pentru ajutoare sociale.
Bun, după ce te-ai tras în poză și cu Traian copiindu-i postura, ții tot înainte pietonala care taie Centrul Vechi și dă în Parcul Cetății. La intrarea în parc, îți pozează un alt Decebal, de data asta pedestru, cu fes pe cap, dar îmbrăcat cam subțire, care are un snowboard rezemat cool de un picior. Scuze, un scut (de departe, din unghiul din care vii, așa pare). Ceva mai încolo, în fața Muzeului Civilizației Dacice și Romane, te așteaptă la cadru Horia, Cloșca și Crișan. Nu insista, nu dau autografe – sînt la bustul gol, fără mîini. Pe o alee mai retrasă, ai un Eminescu trist, în poziție de drepți, foarte potrivit pentru o pagină de puști emo. La ieșirea din parc, te întîlnești cu alte celebrități: soții Karolyi, Belu, Bitang, Nadia Comăneci & Co. Te poți selecționa, deci, în lotul național de gimnastică, aliniindu-te cu capetele din bronz înșirate lîngă gardul Sălii Olimpice, pentru fotografia oficială. Cam astea sînt cele mai importante selfies de bifat; ar mai fi doar busturile cîtorva personalități locale, niște obscuri cu care nu se pozează nimeni.
Dacă tot ești în zonă, cel mai probabil, o să urci Dealul Cetății cu telecabina. Mai exact, minitelecabina (nu încap în ea mai mult de șase persoane), un fel de lift scos de pe casa scării și atîrnat pe deal, care pentru o excursie pînă la ultimul etaj îți ia, dus-întors, 10 lei. Ai ajuns aici mai mult ca să pozezi orașul de sus, pentru că Cetatea, niște ruine înconjurate de schele și scări din lemn, poate fi vizitată doar pe un traseu scurt, semănat cu panouri de avertizare “Atenție, vipere!“, de la automatul de cafea și chioșcul cu suveniruri pînă la o platformă între ziduri, pe care nu există nici o statuie: aia albă, ghemuită, nu-i ce pare. E un boschetar pe care l-a prins înghețul fix în momentul în care făcea un selfie mai moale.
P.S. Sau poți să te înfigi în Fischer‘s Pub sau în Ceapa Roșie (sînt perete în perete, în Piața Unirii) și să citești textul ăsta, cu o bere în mînă.
(articol publicat în Cațavencii nr. 6/135 din 12 februarie 2014)
Be the first to comment