Spații de cazare la mare înălțime. Grădinița nr. 2, Sighișoara

Grădinița nr. 2, Sighișoara. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Grădinița nr. 2, Sighișoara. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Pentru că în ultimele episoade am tot promovat spații de cazare extreme, de la cort în fîneață la cameră de sanatoriu, continuu pe aceeași linie și vă propun azi o altă variantă de camping alternativ, în oraș. Nu, n-am înnebunit, nu-i vorba de vreun parc sau de vreun scuar de intersecție și nici nu e pentru acum: salvați articolul ăsta și recitiți-l la anu’, în iulie, cînd o să mergeți la festivalul medieval de la Sighișoara și o să dați cu tunul după o cameră de pensiune liberă.

Adresa: Strada Plopilor nr. 19, Sighișoara. Altitudine cca 350 m.

Căi de acces: DN 13 / E 60. Imediat după intrarea în oraș dinspre Brașov, faci la stînga, pe lîngă o piață mică, de cartier, urci strada vreo sută de metri și, pe mîna stîngă, o să dai de o grădiniță între blocuri. Pe timpul festivalului, grădinița asta de stat cu program prelungit se transformă în hostel/camping cu program non-stop: directoarea completează fondurile instituției, cazînd, în locul clienților casei, preșcolari plecați în concediu cu părinții, școlari și postșcolari veniți în vacanță la Sighișoara.

Dotări: Afară: tobogane, leagăne, masă și bănci din lemn masiv. Înăuntru: saltele, dușuri și toalete cu bude în miniatură. Cred că sînt și niște jucării pe undeva.

Prețuri: 10 lei de persoană pe zi, în cortul personal, 20 de lei, pe saltea, în sala de joacă. Parcă atît am plătit acum vreo cîțiva ani, cînd am fost acolo cu gașca.

Ambianță: De întoarcere în copilărie: balansoarele, pereții colorați, personajele din povești și desene animate îți dau așa o poftă de hîrjoneală, că una-două te trezești tăvălindu-te printre corturi, pe iarba din curtea grădiniței.

(articol publicat în Cațavencii nr. 41/119 din 16 octombrie 2013 și pe catavencii.ro)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.