În programul oficial al congresului jurnaliștilor și scriitorilor de turism de la Marrakesh a figurat, pentru a doua seară, o experiență profund locală: cină tradițională cu show ecvestru la restaurantul Chez Ali situat în deșert, kilometri buni în afara orașului.
Palatul califului din O mie și una de nopți. Asta-i senzația cînd privești din exterior complexul turistic cu ziduri de cetate de a cărui poartă, odată trecut, ajungi direct în basmele arabe. Cele cu peștera lui Aladdin și hoții lui Ali Baba, atmosferă recreată atît de decor (imensa cobră stilizată încastrată într-o porțiune de perete și perfect luminată îți dă fiori), cît și de coloana sonoră – zornăitul de tobe al ansamblurilor folclorice din diferite regiuni marocane prezente aici, fiecare cu cîntecul, dansul și portul specific.
În partea centrală a complexului, niște corturi berbere amplasate pe coronamentul unei arenei sportive cu nisip în loc de gazon și capacitate de mii de spectatori încearcă să fie varianta africană de Champions League a lojelor oficiale de stadion în seara meciului, în care invitați VIP se tratează cu caviar și șampanie, în timp ce jos, în iarbă, se produc milionari cu jambiere.
N-au fost însă nici caviar, nici șampanie, pe masa rotundă din ultimul cort, undeva pe la tribuna a doua, la care s-a așezat numeroasa echipă* FIJET a României: tajine de miel cu prune, cous-cous și vin marocan Ksar de Meknes, servite pe ritmuri tribale de folcloriștii care ne întîmpinaseră.
Și nici milionari cu jambiere, în spectacolul oferit la desert, după ce toți mesenii au fost invitați în tribune. Beduinii care au făcut acrobații călare, defilare ecvestră și cavalcadă cu focuri de armă, în întunericul brăzdat de torțe, precum și dansatoarea din buric de pe covorul zburător nu cred să fi depășit în viața lor modesta simbrie a angajatului de circ oriental.
Imediat ce artificiile s-au stins, am părăsit Chez Ali în pași de dans. Își făcuse efect nu atît muzica, cît vinul local.
*Una nu de fotbal, ci de rugby, celor 14 membri alăturîndu-li-se singurul englez din FIJET, Mike Black, pe care l-am adoptat proclamîndu-l român onorific, ca să-i mai treacă supărarea de Brexit. Și fiindcă dress code-ul serii a fost costum național, în lipsa unei ii suplimentare, i-am împrumutat lui Mike, pentru poze, drapelul tricolor.
(articol publicat în Cațavencii nr. 18/404 din 8 mai 2019)
Be the first to comment