Domnilor, sîntem deja în martie: sper că ați trecut cu bine de Ziua lui Valentin și de Dragobete și vă urez sincer o viață cît mai suportabilă în continuare. Pînă cel puțin pe 9 martie, cînd se termină perioada asta de teroare feminină de la sfîrșitul iernii – începutul primăverii, care nu poate fi nicicum evitată și care se lasă întotdeauna cu sacrificarea portofelului. Să ne prefacem că sîntem singuri în incintă, ca să pot povesti, doar între noi, bărbații, despre o aventură turistică galantă, un fel de Amazing Race romantic turnat relativ recent. Luați-o ca pe un pont cu rezultat garantat de impresionat noua cucerire, de spice-up o relație care scîrțîie, de prezentat elegant scuze pentru insensibilitatea cu care ai tratat-o ultima dată (traducere: ai fost cu băieții la meci/bere/munte fără să-i răspunzi la telefoane), de îndreptat orice știi (sau nu) că ai șifonat. (Chiar dacă nu te simți vinovat de ceva, prefă-te că ești: partenera va aprecia asta și vei fi recompensat cum nici nu te-aștepți.)
Povestea începe așa: A fost o dată, una importantă în viața cuplului, care trebuia neapărat sărbătorită într-un fel special. Cu ceva timp înaintea Zilei Z, soțul aranjează, în cel mai mare secret, toate detaliile: vorbește cu șeful soției, pentru un miniconcediu („E cadoul meu de aniversare a X ani de căsnicie, înțelegeți-mă, vă rog!”), și cu o vecină, pentru acțiunile de udat copiii, hrănit florile, supravegheat cîinele/pisica…, mă rog, înțelegeți cam ce harababură se poate întîmpla acasă cît timp părinții sînt plecați.
Dimineață domestică de mijlocul săptămînii. Doamna, ieșită în grabă din baie cu un pieptene în mînă, scoate nehotărîtă două bluze din dulap, pregătindu-se să meargă la serviciu. El, ridicat într-un cot pe pernă, complet relaxat și profund amuzat: Unde te duci? Ea, aruncîndu-i o privire de „Ai înnebunit brusc, cît m-am spălat eu pe dinți?”: La nuntă, nu vezi că mă îmbrac de gală? La muncă, ce ai? El, zîmbind malițios, livrează, pe un ton voit indiferent, surpriza: Azi nu mergem la muncă. Într-o oră, comand un taxi spre aeroport, ai timp pînă atunci să-ți faci bagajul. Ea, uluită, statuie perfectă a zeiței grecești a Mirării: Tu glumești, nu? El, serios și solemn, ca Ofițerul Stării Civile: Nu glumesc absolut deloc: cine nu-i gata, într-o oră, cu bagajele la ușă, rămîne acasă. Ea, încă neîncrezătoare: Și unde mergem? El, ridicîndu-se hotărît din pat: Nu știu încă, vedem: tot ce știu e că avem patru zile libere și 1.000 de euro de cheltuit. Ia-ți și costum de baie, și pulover; dacă avem nevoie de ceva neapărat, cumpărăm de-acolo.
Imaginați-vă în postura asta, fiecare alături de fata lui: nu-i așa că simțiți adrenalina care curge în valuri, în fața panoului cu avioanele care pleacă peste două-trei ore în Europa, în timp ce alegeți febrili o destinație de vacanță în care acum cîteva minute habar n-aveați c-o să ajungeți? Nu știu să existe stare mai plăcută decît excitarea asta de călătorie în necunoscut împreună cu persoana iubită (da, și aia e la fel). Probabil că așa s-au simțit și Adam și Eva atunci cînd au gustat din fructul oprit.
P.S. Să nu rămîn dator cu happy-end-ul poveștii: după variantele necîștigătoare Roma și Napoli (avion pînă la Roma, plus autobuz spre Napoli), s-au urcat într-o cursă de Atena și, via feribot, au ajuns în Mykonos, pentru un fel de lună de miere revisited. Și au trăit fericiți pînă la adînci…, pînă la sfîrșitul acestui blind city break romantic.
(articol publicat în Cațavencii nr. 8/291 din 1 martie 2017 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment