Săptămîna asta încep, la Soci, Jocurile Olimpice de iarnă. Una dintre competițiile neoficiale în care se vor întrece, cot la cot, spectatorii ruși și oaspeții lor este trasul la măsea, o mișcare de masă foarte populară la ei, propusă chiar spre a fi declarată sport olimpic. Pentru că n-am ajuns încă la Soci, în episodul de astăzi facem cunoștință cu o arenă cu nume foarte adecvat, dintr-un alt oraș olimpic: Grenoble, gazda Olimpiadei de iarnă din 1968. Ce-i drept, Sporting e cam departe de performanțele rusești în materie, dar, și cu ajutorul nemijlocit al vreunui român rătăcit pe-acolo, se poate califica la mustață.
Urcasem la Bastille, fortăreața care domină orașul cam la fel ca Cetățuia Brașovului din textul alăturat. Pe jos, ca un sportiv adevărat, nu cu Les Bulles – telefericul compus din patru cabine sferice –, ca toți amatorii. Cu o doză de bere în mînă, îmi trăgeam sufletul pe platforma de belvedere și încercam să identific clădirile importante din Grenoble, confruntînd panoul de pe suprafața superioară a zidului cu ceea ce se vedea, cam în ceață, la cîteva sute de metri mai jos, cînd un grup vesel mi-a distras atenția. Eram singurii vizitatori de la acea oră: a venit cumva firesc să ne dăm mîna și să facem cunoștință, ca oamenii care se întîlnesc pe munte sau în locuri izolate. Eu – român, voi? Cuplu din Grenoble, tipă din Bordeaux, americancă din Michigan. Tot turiști? Non, oui, yes. Și uite-așa, din vorbă-n vorbă, am coborît împreună în oraș și, ca să sărbătorim proaspăta cunoștință, ne-am oprit în Place Grenette.La Sporting-ul de care ziceam mai sus, o terasă pe care se întîlnesc un bar, o cafenea și o crêperie(o clătitărie, cum ar veni).Fetele și-au luat înghețată, prăjituri și suc, noi, băieții, bere Grimbergen, și discuțiile au continuat pe diverse coordonate turistico-culturale.
Deși cam toate pozițiile din meniu sînt scumpuțe, semirecomandarea nu e neapărat dată de această caracteristică a locului (prețurile sînt corelate cu poziționarea ultracentrală; dacă te plîngi de ele, îți meriți soarta – nu te-a obligat nimeni să intri aici), ci dintr-o aversiune pur personală: am pierdut un pariu cu americanca și a trebuit să onorez nota de plată (vreo 35 de euro, cu tot cu pourboire-ul aferent), așa că nu-mi face nici o plăcere să mă mai întorc acolo. Deci, dacă nu pui pariuri în urma cărora te angajezi să achiți toată consumația, poți intra liniștit în Sporting.
(articol publicat în Cațavencii nr. 5/134 din 5 februarie 2014 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment