Să presupunem că ești cazat la cabana Poiana Secuilor din Clăbucetele Predealului pentru un teambuilding, o aniversare/comemorare de număr fix de ani, un revelion, ceva (mă rog, orice eveniment care se termină obligatoriu cu atît de multe toasturi, încît ți se face rău de la atîtea urări de sănătate), și, a doua zi, la prînz, te trezești cu un bostan pulsatoriu între urechi. Pînă cînd, în bucătărie, se prepară ciorba de burtă – medicament, e recomandat să faci o scurtă cură de dezalcoolizare, coborînd poteca marcată triunghi galben din spatele cabanei pînă în Cheile Rîșnoavei.
După vreo trei sferturi de oră de mers foarte lejer prin pădure, stil bolnav în convalescență, o să dai într-un drum forestier. Care, la ora asta tîrzie de primăvară ploioasă, e infestat cu o colonie diversă de noroaie adînci și foarte adînci. Soluția? O sesiune de echilibristică pe trunchiurile stivuite de pe margine, pînă la intersecția cu drumeagul mărginit de niște foișoare din lemn și de un pîrîiaș care duce în Chei.
În cazul în care îți reușește exercițiul deosebit de dificil de a da capul pe spate și de a privi în sus, o să vezi agățat între colții stîncoși ai pereților abrupți cablul celei mai mari tiroliene din țară (137 m). Dacă vrei să-ți sară rapid tot alcoolul din cap, iată rețeta: cățărare pe trasee pitonate (sau nu), via ferrata, pe o distanță de vreo 400 de metri, și coborîre în rapel pînă la platforma de bungee-jumping, pentru un salt în gol de la 166 de metri (agățat, totuși, de coarda elastică) și niște senzații tari, românești, de alpinist de Postăvaru-Bucegi (cel mai probabil, însă, o să vrei să rămîi jos, cu picioarele pe pămînt, experimentînd în continuare propria amețeală, pe care o ai de cînd te-ai ridicat din pat, și să urmărești de la distanță vitejiile altora). Senzația de “Drumul Oaselor”, dată nu atît de asemănarea cu peisajul din filmul cu Mărgelatu, cît de pietrele funerare și crucile nefericiților care au aplicat prost rețeta de mai sus, se amplifică în momentul în care niște călăreți se apropie de tine, la trap: nu te speria, nu sînt arnăuții lui Vodă, ci membrii clubului de echitație din Rîșnov, ieșiți la o scurtă plimbare. (E foarte posibil să te mai întîlnești și cu alți indivizi călare. Pe hergheliile de cai nărăvași ai unor motociclete enduro.)
La întoarcere, poate vrei să eviți porțiunea cu noroaie și cauți o variantă alternativă de acces la cabană. Cum indicatoarele ruginite întîlnite pînă acum au fost foarte discrete în această privință, consulți (inutil) o hartă-panou din plastic situată în zona traseelor de escaladă, pe care o mînă (mai exact, un pumn) de binevoitor a marcat, cu o spărtură, punctul “Vă aflați aici”. Niște tipi echipați cu hamuri și căști or să-ți spună că, da, există un traseu alternativ, dar e puțin nemarcat, așa că cel mai bine ar fi să faci cale întoarsă pe drumul cel mai scurt, ăla pe care îl știi: există realul pericol să se întunece și să fii dat dispărut de colegii rămași la cabană. Sau să se termine toată ciorba de burtă.
(articol publicat în Cațavencii nr. 16/145 din 23 aprilie 2014 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment