În excursiile sale estivale prin țară, turistul de pandemie plecat, ca melcul, cu cortul în spinare va ajunge la un moment dat și la cîțiva kilometri în amonte de orășelul nemțean Bicaz, pe barajul Izvorul Muntelui. Anul ăsta se împlinesc 60 de ani de la inaugurarea tovărășească cu vin pelin, crap la carton și friptură de elan muncitoresc a hidrocentralei „V.I. Lenin“ Bicaz-Stejaru, dar puțini dintre cei care fac poze de pe coronament zidului de beton și extinsului lac de acumulare știu că, în locul ăsta, înainte de șantierul anilor’50, trăiau pașnic mai multe sate moldovenești evacuate cu tot cu morții din cimitir, singurii locatari ai caselor inundate de apă rămase în adîncuri fiind acum peștii.
Dacă te-ai hotărît să poposești aici peste noapte, nu-i neapărat să vii cu cazarea ta de-acasă: o găsești (dacă ai rezervat-o din timp – în perioada asta sînt destui amatori) în sătucul de căbănuțe din lemn de lîngă baraj, campingul desfășurat în pantă pe coasta păduricii tăiate de serpentinele drumului care coboară din șosea spre lac. 100 de lei costă să închiriezi pentru o zi căsuța cu trei-patru paturi, dintre care unul matrimonial la parter și două la un fel de etaj-mansardă (la care se ajunge din interior pe o scară interioară minimalistă, fără balustradă), situat deasupra terasei/prispei de la intrare pe care poți lenevi la cele două bănci ale unei măsuțe, cu o țigară în colțul gurii și ochii aiurea. Toaleta cu dușurile e ceva mai în vale, aproape de downtown-ul Complexului Turistic Naval Port Bicaz, cum se numește tot ce vezi în jurul parcării pline cu mașini și rulote de șofer în vacanță: tarabele clasicelor suveniruri pe care românul le cumpără bătut la cap de nevastă și copil, terasa-restaurant acoperită la care lumea așteaptă hămesită un prînz întîrziat, scheletul unui viitor hotel cu cinci (șase?) niveluri și treptele spre debarcaderul micului port de agrement din care pleacă, la fiecare jumătate de oră, vaporașele croazierei pe lac (15 lei) sau, oricînd au chef, hidrobicicletele hidroplimbărilor cu pedale pe lîngă mal (30 de lei/ora). Recomandat ar fi, cică, să urci pe vaporașul „Reșița“ care face turul lacului, după asfințit, atunci cînd singurele surse de lumină ale zonei sînt luna, licuricii becurilor din camping și salba de neoane a ecluzei.
A doua zi, plecat într-o drumeție în jurul barajului, cu privirea atrasă magnetic de crestele Ceahlăului profilate clar pe cerul senin, o să înțelegi mai bine dimensiunile turistice ale locului. Extremitatea stîngă, cum te uiți la apă de pe monstrul betonat, la care ajungi trecînd pe sub banner-ul Agrement-vapor-cazare-restaurant-terasă, chiar dacă mai expusă bătăii directe a soarelui de dimineață, nu-i potrivită deloc pentru plajă din cauza terenului accidentat; cea dreaptă, de pe partea cu campingul și continuarea DN 15 spre Potoci, deși umbrită de pădurea (încă) deasă, pare a fi zona ideală a contemplărilor de peisaj local în chiloți. Unul foarte divers, de la containerele-apartament pe ponton, cu barcă la scară și foc de tabără pregătit deja pe mal, pînă la plasele țarcurilor din larg în care crește liniștit păstrăvul viitoarelor grătare ale meniului restaurantelor de lîngă lac.
Înainte de plecare, la cafeaua sau berea de mahmureală (depinde cine conduce), privind de pe terasa plutitoare a debarcaderului Marea dintre munți, cum i se spune lacului, ai senzația că ești undeva pe litoralul muntenegrean sau pe o insulă din Egee, unde coasta stîncoasă întîlnește direct valurile mării. Izvorul Muntelui e cam singurul loc din țară în care se poate întîmpla iluzia asta. Dar numai pînă cînd privirea se reîntîlnește cu papucii, saltelele de dormit, cauciucurile, cîrpele, pet-urile varietății gunoaielor aduse de apă pe lîngă baraj și te întorci brusc în România.
(articol publicat în Cațavencii nr. 36/473 din 9 septembrie 2020 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment