Metallica.RO

Bursucul Meloman a fost la concert la Metallica și două săptămîni după concert nu l-a mai văzut nimeni. A stat ascuns într-o grotă, a băut bere, a ascultat non-stop Master of Puppets și a ronțăit o cronică, ajunsă la redacție din greșeală, odată cu spamul din T(h)rash…

Miercuri, 9 iunie 1999, Stadionul Național Lia Manoliu, 40.000 spectatori

Ghinionul altora, norocul nostru: Metallica trebuia să cînte la Belgrad, dar, consecință a războiului din Kosovo, data din turneul european The Garage Remains The Same 1999 s-a eliberat pentru București.

Ajung la stadion pe la prînz. La toate crîșmele din zonă e interzisă vînzarea de alcool (cam ciudat pentru un eveniment la care sponsor principal e G*lden B*au), așa că mă întorc dupa bere pînă aproape de Iancului. Pe afiș scrie că accesul va fi permis începînd cu ora 14. Se intră pe la 16.30, după ce mulțimea furioasă face presiune și scandal pe la porți. Trec de mașina de tocat carne de la primul filtru-culoar de garduri metalice și dau de un alt zid de jandarmi și poliție călare. A început războiul civil și n-am aflat încă?

Pe la 6 sînt pe gazon. Pe pista de atletism, chioșcuri cu sucuri și apă servite în peturi.

Lume foarte diversă. Tricouri, freze de toate formele și culorile. Un nene cu o bîtă cu lanțuri se plimbă țanțoș de colo-colo; foarte natural, ca și cum își face plimbarea de seară în baston. Cum pana lui Hetfield a reușit să intre cu ea?! Unde și-a ascuns-o?

Niște punkeri “fac berbec” și lovesc mulțimea, care, pe o distanță de vreo 30 de metri stă lipită de gardurile din fața scenei. Trebuie să stai bine în bocanci; altfel faci cunoștință cu bocancii altora. În dreapta scenei, un grup de rockeri scrie cu pixul pe un carton de la o cutie de ambalaj SIBIU, colorează cu gazon conturul literelor și-l ridică deasupra capului ca pe un drapel. Fundal sonor – Led Zeppelin. Cînd bateristul de la Antract bate pentru prima dată în tobă, am impresia că se ridică gazonul cu tot cu noi – un prim semn a ceea ce urmează să se întîmple. E buzduganul izbit în poartă, trimis de zmeu cu cîteva ore înainte de a ajunge acasă…

Antract și Monster Magnet au o misiune imposibilă: să hranească cu chifteluțe fiara flămîndă care așteaptă ciosvîrta sîngerindă de carne. Stoluri de peturi zboară spre scenă, trupeții țopăie cautînd să se ferească. Vocalul de la Monster Magnet recepționează un bidon în plină figură, cade spectaculos pe spate, dar sare înapoi ca un Hopa-Mitică și continuă să cînte ca și cum nimic nu s-a întîmplat. La sfîrșitul piesei, anunță că dacă nu se oprește atacul, el și trupa pleacă de pe scenă. Publicul răspunde cu urale și aplauze.

După trei ore jumătate de la ora scrisă pe afiș, la 21.35, lumina se stinge pe tot stadionul și încep acordurile lui Morricone, care-ți ridică părul de pe mîini și fiori pe șira spinării.

În momentul în care au apărut pe scenă, într-o explozie de sunet și lumină The Four Horsemen, s-a întîmplat o chestie pe care n-am mai pățit-o niciodată, la nici un alt concert: eram la 20-30 metri de scenă (lipit de vecinii mei, ca luni dimineață, în tramvaiul 41), cînd un val venit din față ne-a ridicat pe toți de două ori de la pămînt și ne-a mutat cîțiva metri mai în spate. Doar un specialist în dinamica maselor ar putea explica fenomenul ăsta…

Restul a fost un vis care nu poate fi povestit. De la primele riff-uri de la Breadfan și artificiile/exploziile atmosferei de Kosovo din intro-ul de la One pînă la ploaia de pene de chitară din final, două ore și zece minute pe care le-am așteptat mai bine de zece ani, din momentul în care am auzit prima piesă Metallica (la radio, în cruntă ilegalitate, emisiunea “Albumul săptămînii”, Europa Liberă).

Note (de la 1 la 4):

Preț: 4 purceluși (125.000 lei, adică 10$, cam o treime din salariul minim al vremii)

Sunet: 4 microfoane (n-am auzit cu urechea stîngă timp de două zile după concert)

Atmosfera: 4 thumbs-up (You should be there!)

Setlist:

Breadfan

Master of Puppets

Of Wolf and Man

The Thing That Should Not Be

Fuel

Memory Remains

Bleeding Me

The Four Horsemen

For Whom The Bell Tolls

King Nothing

Wherever I May Roam

One

Fight Fire With Fire

Nothing Else Matters

Sad But True

Creeping Death

Die Die My Darling

Enter Sandman

Battery

Miercuri, 23 iulie 2008, Stadion Cotroceni, 25.000 spectatori

De la stație de la Erorilor ne încolonăm spre intrarea aflată la un kilometru și ceva. Plouă sîcîitor; umbrele arestate la intrare. Înăuntru, o sucursala R*ifeissen te așteaptă să aplici pentru un credit de nevoi personale: 2 jetoane (5 ron), 300 ml de bere? Hmm… Noroc cu ploaia care îți completează rapid nivelul din pahar.

Stadionul e aproape plin. În culoarul de garduri dintre gazon A si gazon B mai lipsesc doar crocodilii. Pentru că apa aferentă curge în continuare de sus.

The Sword încearcă să încălzească atmosfera. Lumea nu-i bagă în seamă, deși muzica lor e clar clonă Metallica. Cei mai mulți spectatori preferă să arunce cu jetoane în furnizorii de bere de pe marginea terenului.

21.15. Au apărut pe scenă greucenii și, timp de două ore, am uitat de toate. Față de data trecută, ne-au scutit de Load/Reload și au cîntat doar de pe primele albume, spre deliciul publicului – majoritatea, fani vechi ai trupei. Deși cînd Hetfield a întrebat Any new guy here who didn’t listen Metallica ‘til now? s-au găsit destui care să urle și să-l pună puțin în încurcatură pe James (OK then, welcome!).

Concert aproape perfect, deși n-a mai fost feeling-ul de acum nouă ani. Prima data e specială, nu se uită niciodată, nu? Sunet bun, idee excelentă cu ecranul imens de pe fundal.

Cum ar fi fost fară Nothing Else Matters și cu încă orice altceva de pe Master Of Puppets? Întreb doar, nu dau cu parul. O altă remarcă: nici o piesă de pe Death Magnetic, deși două piese au tot fost cîntate în ultimii ani prin concerte. Le păstrează pentru lansarea din toamnă, probabil. Cînd, apropo. s-ar putea reîntoarce la București, așa cum au promis la sfîrșit…

Note (de la 1 la 4):

Pret: 2 purceluși (100 ron, aprox. 30 euro, o cincime din salariul minim)

Sunet: 4 microfoane (unde am stat eu – zona de demarcație A/B, central – s-a auzit foarte bine)

Atmosfera: 4 thumbs-up (Dacă nici la ăsta n-ați fost, n-aveți nici o scuză)

Setlist:

Creeping Death
For Whom The Bell Tolls
Ride The Lightning
Harvester Of Sorrow
Welcome Home (Sanitarium)
The Four Horsemen
And Justice For All
No Remorse
Fade To Black
Master Of Puppets
Whiplash
Nothing Else Matters
Sad But True
One
Enter Sandman
Last Caress
So What?
Seek And Destroy

(articol publicat pe catavencu.ro, 7 august 2008)