Din Lacu Roșu village break-ului de data trecută, strîngem cortul și o luăm la vale pe ruta Bicaz–Piatra Neamț–Moinești–Comănești–Onești ca, după vreo două ore de drum continuu, să facem o pauză mai lungă pe Valea Trotușului, în Poieni. Un sat desfășurat sub dealurile nord-estice ale Masivului Nemira, pe malul drept al unuia dintre cei mai importanți afluenți ai Siretului, cartierul rural al orășelului Tîrgu Ocna prin dreptul căruia trenul trece, traversînd, ca-n basme, patru poduri și-un tunel, fără să oprească.
Noi ne-am oprit, pentru că e una din cele mai frumoase zone ale Moldovei subcarpatice de la granița muntoasă cu Ardealul. Și pentru că, dincolo de obiectivele turistice ușor accesibile automobilistului de pe DN 12A Comănești-Onești care străbate Poieniul (cimitirul eroilor celebrei bătălii de la Cireșoaia și, vizavi, pe malul Trotușului, schela primei sonde de forare mecanică cu prăjini din lemn din România – 1861), călătorul îndrăgostit de natură care vrea să rămînă cîteva zile aici poate descoperi mult mai mult decît atît.
Pornit pe drumurile către sondă ale petroliștilor ce brăzdează dealurile împădurite de deasupra satului, urci lăsînd în urmă căbănuțele localnicilor și ajungi fără prea mare efort într-una dintre multele poieni din numele localității sau pe o colină dintre brazi cu vedere spre orașul rămas în vale, la niște locuri de pus cortul istorice. Chiar acolo unde, acum mai bine de o sută de ani, făceau tabără soldații frontului Oituz-Coșna-Cireșoaia: în tranșeele înierbate rotunjite de trecerea timpului, dar încă vizibile, oasele combatanților își dorm somnul de veci alături de căști de neamț și tuburi ruginite de cartușe. Pe Cireșoaia, în zona numită de bătrîni Masa Reginei, o cruce de piatră marchează locul în care, pe 6 august 1918, Regina Maria îmbărbăta trupele și spunea rugăciunea unui prînz-parastas pentru sufletele foștilor camarazi căzuți în luptă. Nu departe, pe Măgura, dealul învecinat orașului, li s-a ridicat, cîțiva ani mai tîrziu, un monument-muzeu din piatră în care steagurile cu stema regală a batalioanelor de vînători de munte amintesc de cele 14.000 de vieți pierite doar aici în hecatomba primului război mondial, al căror mesaj pentru posteritate e afișat pe frontispiciul clădirii:Spuneţi generaţiilor viitoare că noi ne-am făcut datoria.
După drumețiile off-road din jurul cortului, de la reședința temporară de vară poți pleca în micile excursii în împrejurimi ale turismului mainstream: să cobori în oraș, în Tîrgu Ocna, și sub oraș, 240 de metri în adîncul fostei exploatări a salinei amenajate pentru vizitare la Orizonul 9 al minei (3-4 kilometri), să faci o degustare de apă minerală, la izvoarele din Slănic Moldova (circa 18 kilometri), să te plimbi prin parcul dendrologic și la Palatul Ghica de la Dofteana (vreo 5 kilometri), să postezi pentru prietenii virtuali selfie-urile cu fosta rafinărie din Dărmănești și barajul de la Valea Uzului (cam 25 de kilometri, pe șosea, vreo zece, călărind munții).
Dacă ți s-a făcut foame, pe lîngă ciupercile la grătar și zmeura meniului frugal de picnic ad-hoc în natură, ai varianta clasică a unui prînz pe terasa pensiunii lui nea Costică din Poieni, unde se mănîncă bucate moldoveneşti puse acum o sută de ani și pe masa Reginei: borşul de măruntaie cu smîntînă, sarmalele în foi de varză sau viţă, puiul la ceaun cu hribi, mămăligă şi mujdei, cîrnaţii trandafir cu scrob și murături, plus o ţuică de prună la butoi de dud, înainte,și un pahar de căpșunică,vinul local din vița cățărată boltă peste curte, după. Cît îți faci siesta, la umbră, o să-ți amintești de copilăria vacanţelor la țară, la bunici, savurînd în tihnă atmosfera plăcută, de familie, a agroturismului adevărat, total diferit de cel industrializat de Valea Prahovei, care livrează rural contrafăcut ţăranului de oraş.
(articol publicat în Cațavencii nr. 30/467 din 29 iulie 2020 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment