Taverne europene: Korali, Agnontas

Terasa Korali, Agnontas, Skopelos, Grecia. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Terasa Korali, Agnontas, Skopelos, Grecia. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Stimați consumatori ai rubricii de recomandat cîrciumi, săptămîna asta sîntem tot pe insula greacă Skopelos și ne oprim pentru prînz la o tavernă din Agnontas – un sat de pescari, dacă stai la soare pe plaja superbului golfuleț la Egee spre care coboară șerpuind șoseaua, sau de pădurari, dacă te îndepărtezi suficient de mult de mare încît să nu mai vezi nisip, ci dealuri acoperite de pini. După excursia la Agios Ioannis, bisericuța de pe stînca de vreo sută și ceva de metri înălțime lovită continuu de valuri înspumate, pe drumul înapoi către Skopelos Town, gașca noastră de jurnaliști de turism a făcut escală la chiar prima tavernă de lîngă parcarea micuței stațiuni (un fel de 2 Mai de Marea Egee, dacă ai imaginația nebună necesară ca să faci comparații de genul ăsta), Korali, o terasă lîngă ponton, la doar cîțiva metri de bărcile pescarilor, la care ești întîmpinat cu un cocktail de culori mediteraneene: turcoazul apei și verdele vegetației din jur se combină fericit cu alb-albastrul pereților, mobilierului și al fețelor de masă cadrilate.

Cu atîta apă în jur, meniul e, desigur, centrat în principal pe feluri (dez)ansamblate din peștele proaspăt pescuit, expus privirilor pofticioșilor într-o cuvă metalică, pe un pat de gheață, sau din prizonierii acvariilor imense de la intrare, creveții și homarii care-și așteaptă transferul în farfurii mișcînd lent din antene. Deci, pentru fanii fructelor de mare, ăsta ar fi locul perfect al unui dezmăț culinar de cinci stele. Pentru cei neimpresionați de oferta acvatică, pot să recomand ce-am testat eu de prin cea terestră, o salată grecească și o mousaka servită în vas de lut, ambele foarte bune. Prețuri (citez din meniul în engleză – pentru cel în greacă, n-am ochelarii de citit la mine): greek salad with tomato, cucumber, onions, feta cheese, olives and olive oil sprinkled with oregano – 5,60 euro, lobster spaghetti cooked with our traditional way – 24,80 euro; barrel of white retsina (1.000 ml) – 6 euro.

Există cel puțin două variante de digerat în mod plăcut mîncarea de la Korali. Cei leneși își pot parca burta plină, cîțiva pași mai încolo, pe plajă. Cei mai activi pot da o tură prin micul port, căscînd gura la diversele ambarcațiuni care plutesc în zonă: șalupele pescarilor, iahtulețele turiștilor, caiacele amatorilor de sporturi nautice. Noi le-am experimentat pe amîndouă, chiar în ordinea asta, dar cu o pauză între ele.

P.S. Dacă vedeți un grec bărbos cu alură de halterofil care blochează din cînd în cînd ușa tavernei, scanînd cu un ochi critic situația de la mese și evoluția ospătarilor, nu vă speriați: e Dimitris, patronul.

(articol publicat în Cațavencii nr. 17/248 din 27 aprilie 2016 și pe catavencii.ro)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.