La vreo oră și ceva de la plecarea din București pe DN 1, după depășirea Ploieștiului pe centură și un viraj la stînga înainte de Bănești, se ajunge la destinația-surpriză a week-end-ului de săptămîna asta: Valea Prahovei. Porțiunea sa necelebră, din aval de Sinaia și Comarnic, o zonă a Munteniei complet necunoscută turistului, deși, pe o rază de doar cîțiva kilometri, spectatorul de clădiri istorice ar putea face turul arhitectonic al unor imobile care au aparținut familiei Cantacuzino, ramura valahă a aristocraților bizantini emigrați mai la nord, după cucerirea Constantinopolului:
Micul Trianon de la Florești, palatul de 365 de camere al prințului Gheorghe-Grigore Cantacuzino (1832-1913), fost primar al Capitalei și prim-ministru, de două ori – „Nababul“, cum era cunoscut printre contemporani cel mai bogat român al începutului de secol XX, un fel de Ion Țiriac antebelic care a făcut bani din industria auto, dar altfel. După ce pe moșiile sale s-au descoperit petrol și gaze, nu terenuri de tenis.
Palatul postelnicului Constantin Cantacuzino din Filipeștii de Tîrg, mîndria părculețului din fața Primăriei de azi. Construit în perioada 1635-1641, acest conac a rămas în istoria colecțiilor de carte (pentru vestita bibliotecă a fiului proprietarului, stolnicul Constantin Cantacuzino, eruditul și marele poliglot care a renunțat la domnia Valahiei în favoarea nepotului său, Constantin Brîncoveanu). Și în cea a instalațiilor sanitare (avea sală de baie cu finisaje din marmură, apă curentă adusă cu un sistem de scripeți din rîul Prahova și încălzire în pardoseală), datorită dotărilor sale și de muzeu tehnic, și de raion „Amenajări“ din Dedeman.
„Minunea de la Măgureni”, conacul fratelui mai mare al stolnicului, Drăghici Cantacuzino, cu vreo douăzeci de ani mai nou și mai modern decît cel părintesc, o realizare inginerească caracterizată drept miracol de arhitecții uimiți de inovațiile de ordin volumetric, planimetric și structural ale primului conac boieresc de pe teritoriul României cu parter și etaj locuibil. Care a avut mobilier și decorațiuni mai valoroase (candelabre din cristal de Murano, porțelan de Sèvres, ceramică orientală) față de al lui tată-său. Cum ar veni, luate de la IKEA.
Curtea Domnească a Stancăi Cantacuzino, mama lui Constantin Brîncoveanu. Ansamblul rezidențial de pe malul Prahovei în care viitorul domnitor s-a jucat în copilărie, pregătindu-se pentru Squid Game-ul de la Înalta Poartă.
Capela Romano-Catolică din ansamblul curții boierești a lui Mavros Cantacuzino, monumentul funerar al Mariei Suțu Cantacuzino, născută la Măgureni (sculptat de un discipol al lui Rodin, în 1878, în atelierul acestuia de la Paris) și mormintele modeste ale rudelor sale cu realizări în viața mai însemnate decît ea: soțul, Mihai C. Suțu (primul guvernator al BNR, membru al Academiei Române, nepotul lui Mihai Suțu, domn al Țării Românești și al Moldovei), și tatăl, Ioan C. Cantacuzino Măgureanu (ministru în guvernul lui Alexandru Ioan Cuza și părintele doctorului cu nume de institut bucureștean).
Mențiune importantă și principalul motiv pentru care partea asta de Valea Prahovei a rămas încă necunoscută: verbele din frazele poveștilor despre aceste obiective se conjugă la trecut pentru că, în prezent, în vechea tradiție românească a neglijării și nepăsării, toate sînt în stadiu de ruină, resturi de ziduri năpădite de buruieni printre care poți face doar arheologie cult-turistică. O imagine a ceea ce-au fost (monumente arhitectonice remarcabile) și ce-ar fi putut fi (clădiri de patrimoniu – sursă de venit din turism) e vizibilă, deocamdată, doar în pozele în care sînt restaurate. De ChatGPT.
(articol publicat pe catavencii.ro)
Be the first to comment