Din cele peste o sută de hoteluri din Hurghada, grupul infotrip-ului nostru în Egipt a testat pentru cîte două zile/nopți doar trei dintre ele (Rixos Premium Magawish, Sunrise Holidays, Baron Palace) și a vizitat alte trei (jurnaliștii) sau vreo alte zece (agenții de turism). Suficient de multe ca să ne facem o idee despre hotelurile de cinci stele egiptene.
Primul contact cu o cazare premium a avut gust de cocktailuri reci și sunet de muzică de cameră, în recepția Rixos Premium Magawish Suites and Villas, pe numele lui complet, turnat în litere aurii pe firma de la intrare. Cel mai nou (finalizat anul trecut) și mai luxos dintre toate cele la care am stat, Rixos e un resort de căsuțe și vile destul de întins, prin care, dacă ți-e lene să te deplasezi pe jos, poți aștepta pe aleea dintre clădiri una dintre mașinuțele de golf cu mai multe locuri care te duc, din 15 în 15 minute, de la recepție la cameră și de la plajă la restaurant. Dacă tot am ajuns la masă, trebuie neapărat menționat că oferta bufetului de la mic dejun, prînz și cină e atît de extinsă și de variată că poate da în indigestie: ar trebui să ai stomacurile lui Pantagruel și Flămînzilă la un loc, ca să guști din toate cîte-ți poți servi în farfurie, de la fructe de toate felurile, inclusiv de mare, la brînză mucegăită și sushi. Nu mai pomenesc de cele vreo cinci à la carte-uri, de minibarul din cameră inclus, de Jack Daniel‘s-urile și Hennessy-urile pe care le poți comanda fără frica notei de plată (majoritatea hotelurilor egiptene practică o variantă de all-inclusive în care băuturile alcoolice din meniu sînt doar locale, cele de import fiind contracost) sau de manejul în care poți călări sau doar hrăni cu morcovi căluții. În concluzie, un ultra all-inclusive pe opulență și barosăneală, cum se exprima un blogger, invitat și el, probabil, ca să testeze saltelele din camerele vizitate cu grupul.
După două zile de aroganță gravă (vorba aceluiași blogger), următorul check-in a fost la Sunrise Holidays, în camere cu balcon deasupra terenului de volei și a umbreluțelor de pe plajă, la cîteva zeci de metri de mare. În afara panoramei spectaculoase, un hotel care nu prea a impresionat. O fi mai tare decît orice hotel de cinci stele din Eforie, dar, prin comparație cu luxul de la Rixos, părea azil scump de pensionari germani cu mîncare de cantină. Cel puțin, după ambianța de la barul piscinei, de care o să pomenesc ceva mai la vale, și à la carte-ul mediteranean în care am avut neinspirația să mîncăm într-o seară (pentru că egipteanul era închis). Mai bine nu ceream spaghetti italiano, pastele alea cu chifteluțe pe care mi le imaginam a fi la fel de gustoase precum cele gătite în filmele cu mafioți și le-am primit ca-ntr-unul cu Stan și Bran, bucătari… Să ne înțelegem, pentru munțomanul fără fițe și mofturi din mine, care mănîncă biscuiți și conserve și doarme în refugii de creastă, Sunrise Holidays este mult mai mult decît mi-aș putea dori vreodată, dar nu știu ce părere ar avea cineva care și plătește pentru un sejur aici. Or fi doar întîmplări regretabile sau coincidențe nefericite, nu știu, n-am stat prea mult în hotel ca să-mi schimb impresia, în afara nopților de după zilele de excursie la Luxor și Cairo, dormite în stil lemn de esență tare. Imaginile care mi-au rămas, încă, pe retină sînt cele de la barul de lîngă piscină, unde-am băut o bere cu vedere directă la seniorii nemți supraponderali, care executau în apă, la comanda instructorilor de fitness, aproximativ sincron, dansul broaștelor, cu o grație de rinocer.
Pentru ultimele zile ale infotrip-ului egiptean, ne-am mutat în Sahl Hasheesh, zona sudică a Hurghadei, la Baron Palace, un resort construit în deșert, pe malul mării, și ne-am amintit de Rixos. O oază departe de orice alte clădiri (vecinii cei mai apropiați sînt la kilometri buni), un orășel de vacanță în care ai tot ce-ți trebuie și mai mult decît atît, de la spa cu cascadă interioară pe perete și priveliște cu iahturi, de pe ponton, la pool, restaurant, bar & lounge lîngă plajă și cîntec de pian, live, seara.
În încheierea seriei de articole egiptene, cîteva chestii inedite aflate de la ghizii agenției de turism locale care ne-au însoțit permanent (alături de tipul tăcut, în civil, înarmat, responsabil de securitatea noastră):
*Pe străzi, vezi tuk-tuk-uri importate din India și, pe cîmp, tractoare făcute la Brașov. Prin plantațiile de trestie de zahăr din valea Nilului, ca și pe alte terenuri agricole, lucrează încă multe tractoare românești, foarte apreciate, comparativ cu cele rusești sau bieloruse. Absolut nici o aluzie la actualitate: toate au fost importate pe vremea comunismului. Desigur, al nostru, nu al lor.
*Egiptul are vreo 105 milioane de locuitori (80% musulmani, 20% creștini copți), majoritatea covîrșitoare femei, de patru ori mai multe decît bărbații. Demografie potrivită perfect cu legea musulmană, care permite bărbatului căsătoria cu pînă la patru soții. Atenție, însă, la informația următoare…
*Frumusețea miresei este calculată în numărul de cămile pe care mirele este dator să le dăruiască familiei sale. O cămilă costă echivalentul în lire egiptene a aproximativ 1.500 de euro. Deci, dacă ești un tînăr egiptean care vrea să se însoare și stă prost cu banii, în locul unei frumuseți locale de patru-cinci cămile, va trebui să te mulțumești cu o domnișoară care seamănă cu o cămilă.
(articol publicat pe catavencii.ro, 12 mai 2022)
Be the first to comment