Din București pleci miercuri seară cu un TIR care duce marfă la Oradea. Șofer volubil, între două vîrste. Discuții grele: mașini, fotbal și gagici. Nici n-a terminat bine povestea cu ultima zînă care s-a jucat cu bagheta la el în cabină că e Turda, miezul nopții și s-a făcut de pauza din motive de tahograf…
Te trezești zgîlțiit: Oradea, ultima stație. Rucsacul la spinare, căștile pe urechi și în timp ce Roger Waters zice ceva despre Apparently They Were Travelling Abroad, traversezi orașul spre cel mai bun loc de autostop: ieșirea spre Borș. Asculți albumul The Pros and Cons of Hitchhiking cam de două ori pînă oprește o mașină: un Rover mai vechiuț, cu șofer moldovean care se întoarce la muncă în Italia. Și care vorbește mult și prost, despre cît de tare e el și de cît de bine se descurcă. Te lămurești rapid, la prima benzinărie de după graniță: îi cumperi tu vigneta de autostradă, că italiana lui de baltă nu e convertibilă…
SMS: Edina, amica de pe net (hospitalityclub.org) la care vei sta, te așteaptă la centrul cultural Muvelodesi Koszpont, gazda unui festival de film documentar și îți dă cîteva indicații sumare de ajuns acolo.
Intri în Budapesta pe seară. “Italianul” te lasă la prima stație de metrou. Habar n-ai unde te afli: ești ca și parașutat. Întrebi în engleză un cuplu tînăr de Moskva Ter (Piața Moscova). Cică trebuie să iei metroul și să schimbi linia în Deak Ter (un fel de Piața Unirii). Metroul budapestan e de trei ori mai adînc (just: trece pe sub Dunăre), mai vechi (vagoanele au un aer interbelic) și mai scump ca al nostru (un bilet cu schimbare de magistrală e 380 HUF, cam 5 RON). Nu există bariere la acces, iar compostoarele sînt plasate destul de discret. Nici nu te gîndi să faci blatul, însă: controlorii te așteaptă cu amenda gata scrisă la capătul de jos al scării rulante.
S-a înnoptat bine; ai ajuns în sfîrșit pe terasa din curtea interioară a centrului cultural. Bei o bere la masa la care se vorbește exclusiv ungurește. Adică tot un fel de japoneză și te simți ca Bill Murray în Lost In Translation, minus diferența de fus orar… După ce din plictiseală ai mai conversat cu cîteva beri, evenimentele încep să se deruleze pe fast forward: ajungi în Kuplung Klub, un bar cît un depozit en-gros, cu un schelet stilizat imens atîrnat de tavan, în care cîntă Chalaban (o trupa ciudată: patru unguri plus un american de culoare, a cărui trompetă amintește de Mihnea de la Luna Amară) și apoi acasă la Zsolt, unul din noii tăi prieteni, unde se lasă cu audiție de vinuri și degustări de muzici românești downloadate din rucsacul cu sticle de Maria Tănase și DVD-uri de Jidvei postate acasă. Descoperi uimit că între timp ai început să vorbești fluent ungurește, deși nu înțelegi absolut nimic din ceea ce-ți iese pe gură…
E dimineață. Pentru tine, că pentru ceilalți pietoni e trecut de prînz. În capul cît un bostan de Cartea Recordurilor îți circulă brownian, lovindu-se de pereții craniului, o singură imagine: ciorbă de burtă. O cauți în Unicum (rețea de restaurante tradiționale ungurești). Tripe soup? Chelnerița se uită la tine ca la un eschimos în slip de blană pe plaja din Vamă. Încerci să-i explici rețeta în engleză, dă din cap c-a înțeles și se întoarce cu un bol de lut plin cu o supă de pui supercondimentată. Bună și asta, deși, pînă s-o mănînci, trece vreun sfert de oră de cînd te-ai fript la limbă. Și de cînd, cu o mînă mesteci cu lingura, iar cu cealaltă sufli în farfurie…
Cu harta orașului obținută gratuit la un punct de informare și cu aparatul foto cu memoria proaspăt rașchetată, ești pregătit de City Broke-ul capitalei Ungariei. Scurtă lecție de geografie: două milioane de locuitori, 23 de districte, 525 km pătrați (aproape de două ori cît Bucureștiul ca suprafață), traversată de Dunare, nouă poduri între Buda și Pesta, două insule – Margit și Obudai (locul celebrului festival Sziget; anul ăsta, 8-15 august, a XV-a ediție).
*
E sîmbătă, mai sînt cîteva ore pînă la concertul The Dark Side of the Moon al lui Roger Waters pentru care ai venit și recapitulezi, minunîndu-te de cîte ai putut să vezi într-o zi jumate, străbătînd orașul cu pasul. Inginerul din tine schițează rapid harta locurilor ce nu trebuie ratate.
Pesta. Piața Eroilor, monumentul Millennium și, foarte aproape, Varosliget, parcul cu lac cu insuliță cu castel (Vajdahunyad). Vaci Utca, care n-ai înțeles de ce e atît de celebră (Poate pentru că e un fel de Calea Victoriei, dar mult mai scumpă… Există așa ceva?). Gara Nyugati (proiectată de Gustave Eiffel), apoi pe bulevardul Zsilinszky spre Piața Deak, pe lîngă bazilica Sf. Ștefan, cea mai mare din oraș, care are lifturi spre cupola aflată la 96 de metri înălțime. Din Piața Roosevelt, la Szechenyi Lanchid / Podul cu Lanțuri – cel mai vechi dintre cele nouă peste Dunăre, refăcut în 1949, la centenar, după distrugerile din timpul ultimului război mondial.
Buda. Colina Gellert, biserica din peșteră, Statuia Libertății, ridicată în ’47 de comuniști, panorama superba de la Citadelă (fosta fortareață, acum complex muzeal, pe zidurile căreia sînt poze sau gravuri ale Budapestei de-a lungul timpului). Orașul vechi: străzi pietruite, case medievale, biserici și catedrale construite în stil gotic. Numai pentru poză: funicularul-țeapă (3 euro, pentru o diferență de nivel de doar 200 de metri) spre Budai Var (Cetatea Buda). Palatul Regal, cu multele-i aripi transformate in muzee. Tot aici, Biblioteca Națională, Muzeul Național de Istorie și Galeria Națională de Artă, sub care există un labirint de tuneluri – buncăr ideal pentru soldații germani, în timpul WW2. Palatul Sandor (unde stă Băsescu al lor), biserica Matyas cu turn gotic (folosită o vreme, pe la 1500, de turci ca moschee), Bastionul Pescarilor (un grup de japonezi fotografiază de zor o machetă în bronz a complexului aflat exact în fața lor, în mărime naturală; ăștia ar fi în stare să pozeze și un c***t, cu condiția să aibă explicații pe eticheta din hîrtie igienică…). Piața Batthyany de pe malul Dunării, cu vedere directă peste apă spre Palatul Parlamentului (Michael Jackson, la prima vizită în Budapesta: “Îmi place castelul ăsta! Vreau să-l cumpăr! Cît costă?”).
E de neiertat dacă ratezi să faci poze, noaptea, de pe podul Margit: Parlamentul, Podul cu Lanțuri, Cetatea Buda – toate luminate feeric, ca Bucureștiul (în centru, de Crăciun).
Plus: relicvele castrului civic și militar, tone de statui, muzee, teatre, parcuri, băi termale, biserici și clădiri pe care timpul s-a dat ceva cu patinele… Fostă capitală de imperiu, nene! Rezon! Și cînd te gîndești că în capul occidentalilor ignoranți e capitala României…
Diverse: o bere pe terasă = minimum 300 HUF, o sticlă de vin în bar = spre 2.000 HUF, două ore de City Tour în autocar decapotat, cu traducere în 16 limbi = 4.300 HUF, o oră de croazieră cu vaporașul pe Dunăre = 3.000 HUF. În loc de B24FUN, broșura EXIT de 140 pagini; adică e ceva de văzut/făcut pe-aici…
(articol publicat pe catavencu.ro, 11 aprilie 2007)
Be the first to comment