Rockstadt Extreme Fest a trecut la nivelul următor: s-a mutat de la Râșnov la Ghimbav, într-un loc de vreo cinci ori mai încăpător, și peste 20.000 de spectatori au sărbătorit, în fiecare zi a săptămînii trecute (27 iulie – 1 august), cu bere rece și muzică bună, la petrecerea de casă nouă, chiar peste liniile de cale ferată de stația de tren a orășelului din zona metropolitană a Brașovului, la doar zece kilometri de Piața Sfatului.
Pentru că s-au tot auzit voci nostalgice care plîng după Râșnov și regretă faptul că festivalul a crescut atît de mult (OK, înțeleg ce spuneți, dar cum îl ții mic? Limitezi numărul de bilete, le pui în vînzare doar pentru unii și îi refuzi pe alții? N-ar fi corect, n-ar fi în spiritul pe care l-a avut tot timpul Rockstadt – un spațiu multicultural deschis tuturor celor open minded), am vrut să știu cum văd schimbarea asta oamenii veniți din exteriorul României, care au experiențe de festival și prin alte părți. Urmează, deci, impresiile spectatorilor străini, întîmpinați chiar la intrare cu mesajul Welcome to the Wild East!.
Astăzi, îl ascultăm pe Philipp, un neamț din Hanovra pe care l-am întîlnit în trenul Brașov-Ghimbav care ne-a dus la Rockstadt Extreme Fest.
Cum și cînd ai auzit prima dată de acest festival?
E o întrebare chiar interesantă, mulțumesc. Am auzit de festival cînd căutam datele de turneu ale trupei The Covenant. Atunci am văzut pe site-ul lor numele „Rockstadt” pentru prima dată, deoarece aveau printre puținele concerte programate și acest festival. E o trupă pe care o ascult încă din 1989 și îmi place foarte mult muzica lor. Așa că m-am gîndit că e o oportunitate excelentă. Mi-am spus: „Cum ar fi să-i văd la Rockstadt?”. A fost o călătorie foarte interesantă, deoarece, în momentul în care începea Rockstadt, eu aveam deja bilet la Iron Maiden în Berlin. Așa că a trebuit să mă gîndesc cum să-mi planific călătoria.
Asta a fost anul trecut?
Da, anul trecut. A fost o nebunie de la bun început. Nu aveam deloc informații despre România și nu știam cum se ajunge aici. Știam doar că trebuie să zbor cumva spre București.
Ce știai despre România înainte de a veni aici?
Nu foarte multe lucruri, ca să fiu sincer. Aș zice, nimic.
Deci a fost o adevărată aventură…
Absolut. Și, desigur, am fost puțin speriat, la început, chiar dacă sînt obișnuit să călătoresc prin Europa. Da, România e o parte a Europei, dar are o limbă diferită, o monedă diferită și nu știam exact la ce să mă aștept. A fost un amestec de nerăbdare de a porni într-o mare aventură și puțină anxietate legată de ce se va întîmpla. Mă întrebam: „Oare mă voi descurca doar cu engleza? Mă voi putea face înțeles sau nu?”. Dar am fost hotărît să vin.
Și cum a fost prima ta experiență? Ce ai remarcat cînd ai ajuns aici?
A fost o adevărată aventură. Am zburat la Berlin, totul a fost bine, iar de acolo am venit la București. Odată ajuns, trebuia să merg la Gara de Nord, ca să iau trenul spre Brașov. Aveam deja biletul cumpărat și trebuia să fiu acolo la o anumită oră. Cînd am verificat programul, mi-am dat seama că trenul de la aeroport n-ar fi ajuns la timp. Așa că m-am dus la stația de taxi. Am luat un taxi și, deși citisem cît ar trebui să coste o cursă de la aeroport pînă la Gara de Nord, eram sub presiune. I-am spus șoferului că sînt pe grabă, pentru că pierd trenul. El mi-a zis: „Trebuia să-mi spui de la început”, dar a accelerat și m-a lăsat la gară cu vreo două-trei minute înainte să plece trenul. Pe drum l-am întrebat tot timpul cît va costa. La sfîrșit, mi-a cerut în jur de 450 de lei, ceea ce este o sumă absurdă!
Adică vreo 90 de euro.
Exact! Fiind pe fugă să prind trenul, am scos repede banii din buzunar, i-am dat și un bacșiș pentru că m-a adus repede, și am fugit pe peron. Abia în tren m-am liniștit și mi-am dat seama: „Stai puțin, cursa asta nu ar fi trebuit să fie mai mult de 50-60 de lei!”.
Taxiul te-a costat de vreo sută de ori mai mult decît biletul de tren de la aeroport.
Ți-am zis, știam dinainte prețurile corecte, dar în graba aceea am cedat. A fost o lecție pentru mine.
După părerea mea, taximetriștii sînt o specie aparte de oameni, aceiași oriunde în lume: dacă vor să te țepuiască, or s-o facă oricum.
Fiindcă nu vorbeam limba, m-au recunoscut imediat ca turist.
Astfel de lucruri se întîmplă nu doar în București, peste tot în lume.
Da. Dar, din fericire, de acolo totul a mers mult mai bine. M-am urcat în tren și am nimerit într-un compartiment foarte curat de șase persoane. La început ascultam un audiobook la căști, dar am văzut că ceilalți din compartiment vorbeau între ei. După cîteva minute, au început să vorbească și cu mine.
În română sau în engleză?
La început au încercat în română, dar cînd au văzut că nu înțeleg, au trecut imediat pe engleză. Cînd le-am spus că sînt din Germania, și-au testat tot vocabularul german pe care-l știau cu mine. A fost o introducere extrem de caldă și interesantă în cultura română, ce să fac și ce să nu fac cînd ajung la Brașov.
Deci ți-au dat o mulțime de sfaturi utile.
Da, dar spre rușinea mea, le-am uitat cam pe toate. Cînd am coborît în gara din Brașov, un tip m-a bătut pe umăr și mi-a spus în engleză: „Văd că mergi la festival, haide, te ducem noi”. Era un român care locuia și muncea în Italia și venise acasă pentru festival. Îl așteptau niște prieteni, tot români, care locuiau în Franța, și am mers cu toții cu trenul pînă la Râșnov. Mi-au oferit niște whiskey Jameson și am petrecut o zi excelentă împreună. Ne-am schimbat numerele de telefon și am rămas în contact. Unul dintre ei este chiar aici la festival și ne-am întîlnit chiar ieri.
Deci festivalul este și un loc în care îți faci prieteni.
Desigur.
Cum ți s-a părut ediția de anul trecut, ce părere ai de Rockstadt la Râșnov?
Mi-a plăcut mult și locul acela din pădure, la munte, avea farmecul lui. Nu era la fel de spațios ca acesta, era mai înghesuit și trebuia să știi exact pe unde să o iei, dacă voiai să ajungi la scena mică. Dar a fost bine. Am fost puțin surprins de soare, fiindcă aici clima este mult mai mediteraneeană decît în Germania, așa că m-am ales și cu niște arsuri solare.
Cînd am văzut locul prima dată, am fost impresionat de pădure. Mi-a plăcut enorm că muzica ținea pînă la trei-patru dimineața. Unii rockeri stăteau acolo pînă tîrziu, dansînd pînă la următorul concert, dimineața. A fost o nebunie frumoasă! E ceva ce n-am mai experimentat la alte festivaluri, o atmosferă extrem de intensă și liberă.
Ai avut ocazia să vezi locurile, să guști mîncare românească sau băuturi locale?
Da, da! Cînd am ajuns la cazare – nu era un hostel clasic, ci o pensiune administrată de un domn – am avut o surpriză. Proprietarul locuise în Canada și se întorsese în țară. M-a luat cu mașina din Râșnov și mi-a spus: „Nu e nevoie să schimbi bani acum, vino cu noi și simte-te bine, mîine dimineață rezolvăm totul”. Era în jur de ora 6-7 seara, cînd am ajuns acolo. Mi-au servit o mîncare de carne excelentă cu varză și ardei iute. A fost ceva complet nou pentru mine, nu mai văzusem această combinație în bucătărie. Sigur, aveau la festival și pizza sau burgeri, dar carnea aceea locală cu varză a fost incredibilă. Avea gust de mîncare făcută în casă.
Da, mîncarea noastră e foarte gustoasă și condimentată. Îmi spuneai mai înainte de mici, că ai încercat varianta sîrbească, cevapcici, dar ai noștri sînt mai buni, pentru că sînt zemoși, nu uscați.
Da, exact! În Germania nu se prea servește mîncare cu astfel de garnituri și condimente specifice. A fost o descoperire excelentă.
Și cum ți se pare ediția actuală, comparativ cu experiența de anul trecut?
Spațiul este mult mai mare acum. E un lucru bun, pentru că la fiecare concert poți găsi un loc să stai singur sau cu prietenii. Dacă vrei să mănînci, cozile sînt mai bine gestionate. De asemenea, scenele diferite nu sînt atît de departe una de alta, cum se întîmplă la alte festivaluri mari din Europa, unde trebuie să mergi 20-30 de minute ca să ajungi de la o scenă la alta. Aici faci doar 5-10 minute, ceea ce este perfect, pentru că poți vedea mult mai multe trupe.
Pe de altă parte, festivalul a crescut mult. Înainte veneau în jur de 15.000 de oameni, iar acum sînt peste 20.000. Chiar și așa, rămîne un festival mic: am fost la festivaluri mult mai mari, cu de zece ori mai mulți spectatori, dar acesta oferă mult spațiu, locuri de odihnă și multă distracție. Cînd am văzut acest spațiu nou, mi s-a părut că nu sînt doar la un simplu festival de muzică, ci la un tîrg. Faptul că vezi corturile diverselor companii de băuturi alcoolice sau alte firme, cum ar fi PPC, Sennheiser… mi s-a părut ceva neobișnuit. N-am mai văzut așa ceva în Germania și nici în restul Europei de vreo 10-20 de ani. Au tot felul de jocuri și programe interactive, oferă produse complet gratuite, fac sampling la fiecare pas – e un bonus excelent și o decorațiune foarte faină pentru festival.
De exemplu, la intrare, vezi un perete mare cu fotografii ale echipei care lucrează aici. Vezi fețele oamenilor care au diverse atribuții și care sînt de mare ajutor. Scenele au numele a două persoane care au însemnat mult pentru comunitate, ceea ce este un gest deosebit, iar al treilea nume este dedicat chiar orașului-gazdă, Brașov, care a făcut posibil ca festivalul să aibă loc aici. Cred că este o recunoaștere extrem de frumoasă a comunității din jurul festivalului.
Ce ți-a plăcut cel mai mult în experiența românească de pînă acum?
Diferite lucruri. În primul rînd, am cunoscut oameni minunați, anul trecut, și i-am reîntîlnit acum, fără să ne fi vorbit înainte. E ceva ce nu mi s-a mai întîmplat.
E chiar incitant și captivant…
Da! Este o căldură umană pe care nu o găsești oriunde. Deci, da, dacă vrei să înțelegi cu adevărat acest festival, ai șansa să cunoști o mulțime de oameni noi. Este un sentiment captivant. Iar eu chiar asta îmi doresc: să văd trupele, dar și să cunosc oameni. Să cunoști oameni este cel mai bun lucru, mult mai important decît muzica.
În plus, acest festival este minunat în felul lui, pentru că are un line-up similar cu marile festivaluri de metal europene, dar, fiind mai mic, ca număr de public, este mult mai aerisit. Are multe de oferit și, în plus, durează cinci zile, nu doar trei. Posibilitatea să te întîlnești cu prietenii și să vezi mai multe trupe pe parcursul atîtor zile este un lucru grozav.
Ce ți-au spus prietenii tăi de acasă despre această experiență? Vei veni din nou anul viitor? Poate îți aduci și prietenii cu tine?
Prietenii mei din Hanovra nu sînt foarte pasionați de muzica metal. Acasă am cercul meu de amici, dar aici mă întîlnesc cu alți oameni. Merg la concerte, cunosc persoane din grupuri diferite, la festivaluri diferite – grupurile astea sînt separate, ceea ce e OK pentru mine. Totuși, cînd le-am povestit prietenilor de acasă despre experiența mea de aici, unii au spus că sînt nebun, dar pe de altă parte au recunoscut: „Uau, chiar ai văzut niște locuri frumoase!”.
După ce-au văzut pozele, crezi că vor dori să vină în România?
Da, s-ar putea. Le-am trimis cîteva fotografii din Râșnov, Brașov, din București, și toți au spus: „Chiar pare că sînt niște orașe frumoase!”, în special, despre partea veche a orașelor. Și chiar așa este. În Germania, la școală, înveți doar conceptul general despre Războiul Rece. Dar nu înțelegi în detaliu țările, istoria lor, cum s-au descurcat oamenii aici înainte sau după căderea Cortinei de Fier. De aceea, pentru mine este o experiență deosebită să descopăr această istorie și să învăț ceva mai mult, de fiecare dată cînd sînt aici. Mă bucur din plin de cultură, de mîncare și de atmosfera de aici. Este ceva ce îmi place la nebunie și abia aștept să revin de fiecare dată. Nu contează dacă este vorba despre mîncare, despre pălincă sau despre orice altceva.
Ok, mulțumesc mult! Mi-a făcut mare plăcere să te cunosc și să vorbim.
Și mie mi-a făcut plăcere! O să vin și anul viitor.
(articol publicat de catavencii.ro)
Be the first to comment