Cînd auzi de Hyperion, gîndul te duce, probabil, la universitatea aia fantomă sau la demiurgul Luceafărului eminescian, rudă cu zeul aștrilor din mitologia greacă, care ți-a picat la Bac. Ei bine, de acum încolo, o să te ducă și în altă parte.
Am aflat relativ recent de trenul privat Hyperion, operat de un SRL din Craiova, care de luni, 15 septembrie, pleacă dimineața, la ora 9, din Gara de Nord, în direcția Ploiești-Brașov, de la linia X (ics), alta de fiecare dată, și arată într-un mare fel (zicea gașca, pe Net). Așa că, duminică, pentru că tot aveam o treabă turistică la Sinaia, am zis să-l testez și am făcut o rezervare online. Nu dintr-aia clasică, cu plata prin card (sistemul nu e implementat încă): îți rezervi locul pe site, primești un mail de confirmare și plătești abia în tren, undeva între Periș și Crivina, atunci cînd cei doi nași oficiali ajung să-ți taie și ție bilet. După ce a venit de la Craiova cu vreo zece minute de întîrziere, trenul SF a plecat la 9.03 din București și a ajuns în Sinaia punctual, cu aceleași trei minute delay față de orarul de circulație (10.40, în loc de 10.37), dar faza asta nu cred că-i poate fi imputată: există sigur, pe altundeva, un Acar Păun responsabil.
Mai silențios și mult mai puțin zguduitor decît trenurile CFR-ului, în care parcă faci offroad pe toată durata călătoriei (îți sare cafeaua din pahar pe pantaloni ritmic și, dacă vrei să-ți notezi ceva în carnețel, o faci într-o cuneiformă pe care n-o s-o mai înțelegi ulterior), dar fără viteza TGV-ului francez sau al AVE-ului spaniol (dacă la suspensii se mai poate umbla, calea de rulare românească rămîne aceeași, proastă, pentru orice tren, indiferent de marcă), Hyperion are patru vagoane open space cu aer condiționat, supraveghere video, anunț al stației următoare vizual și sonor, ca la metrou, toaletă curată, dotată corespunzător (budă cu vacuum, patru role de hîrtie igienică, săpun lichid), Internet Wi-Fi de la Orange (se încărcau cam greu paginile, dar, na, nu poți să ceri prea multe de la o conexiune gratuită), prize 220 V, măsuțe. Și, evident, scaune, niște fotolii foarte comode, cu spătar ajustabil și cotiere rabatabile. Toate astea la preț de autostop (în România, pentru că, prin alte părți, șoferul nu-ți ia bani): un bilet București-Sinaia costă 25 de lei, comparativ cu 40 de lei la InterRegio și 52 de lei la InterCity, în clasicele condiții pe care le cunoaștem cu toții.
Cu toate astea, se pare că lumea nu știe încă de alternativa privată, pentru că Hyperion transportă deocamdată foarte puțini călători. Singurii mei vecini, în jumătatea de vagon 1 în care am rezervat locul 9, au fost o familie de munțomani – tata, mama, fiica (12-13 ani), fiul (6-7 ani) –, excursioniști de duminică la Bușteni (tatăl făcea temele la fizică cu puștoaica, mama îl dădăcea pe băiat), două doamne pensionare, soacrele unui mariaj mixt, româno-străin, în drum spre Brașov (românca vorbea o engleză de bucătărie, à la Crin Antonescu, dar, ajutîndu-se și de mîini, pînă la urmă, se făcea înțeleasă) și un cuplu tînăr care a coborît la Ploiești, a cărui fetiță de vreo patru anișori nu se mai dădea plecată din vagon, plîngînd cu sughițuri că ea vrea să rămînă în tren și să meargă la Brașov.
Practic, ăsta a fost și sentimentul meu, cînd am coborît la Sinaia, minus partea cu plînsul. După niște ani buni de la aventura InterRail în Occident, am redescoperit plăcerea de a călători cu trenul; culmea, în România, unde chestia asta înseamnă, de cele mai multe ori, vagoane distruse, bude infecte, controlori șpăgari și întîrzieri care, adunate, se măsoară în ani. Nu e nici moralmente corect, nici creștinește să dorești răul altcuiva, dar, după atîția ani de experiențe feroviare umilitoare pe banii mei, nu mă pot abține: CFR, mori!
(articol publicat în Cațavencii nr. 40/169 din 8 octombrie 2014)
Be the first to comment