Spații de cazare la mare înălțime. Hostel Mancini, Napoli

Hostel Mancini, Napoli. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism
Hostel Mancini, Napoli. FOTO: Grig Bute, Ora de Turism

Seara începută prost la Naples Experience Backpackers a continuat la fel și în La Controra: hostel-ul primei mele cazări în Napoli spre care venisem fără să verific disponibilitatea, fiindcă mi se terminase bateria, nu mai avea locuri. Cam nasol… Nu te simți prea plăcut ca homeless în Napoli, la zece noaptea, mai ales dac-ai văzut recent serialul Gomorra.

Locul: Spre norocul meu, după conectarea telefonului la priză și o căutare online de cîteva minute pe canapeaua din hol, am mai găsit un hostel cu recepția deschisă la ora aia tîrzie: Mancini, undeva în zona gării, la care-am ajuns în cam jumătate de oră. Cu ultimul metrou, luat clandestin (automatul de bilete era defect), din stația pustie de peste stradă Salvator Rosa, pînă la capătul liniei, Garibaldi. Din fericire, încă mai era cineva la biroul check-in-ului dispus să-mi vîndă mult-doritul pat, care s-a nimerit să fie în camera 4, dotată decent cu toaletă, duș, patru locker-e, masă și scaun. A doua zi, pe lumină, am văzut mai bine cum arată reședința mea temporară în Napoli: un bloc vechi cu cinci etaje, fațada distrusă și intrarea parțial blocată de o schelă, în Piața Mancini, vizavi de gară, pe strada din spatele statuii lui Garibaldi.

Prețurile: Aici, la hostel-ul selecționerului Italiei (aiurea, n-are nici o legătură cu fostul atacant care n-a jucat niciodată în echipa orașului), am mai stat încă o noapte, ultima a sejurului napoletan, pentru care am plătit 16 euro (prima, cea cu cazarea de avarie, m-a costat 15 euro). Plus o monedă de 50 de cenți, pe care a cerut-o…

Oamenii: …drăguța de Brenda de la recepție, ca să-mi printeze boarding pass-ul zborului înapoi spre București. Și pe care, neavînd mărunt, am primit-o cadou de la colegii de cameră: Amke, o studentă olandeză călătoare spre Madrid nehotărîtă de itinerariu, căreia i-am făcut cîteva recomandări, și Lino, un neamț de pe lîngă Frankfurt cu care m-am conversat pe teme turistice pînă la micul dejun inclus în preț de a doua zi. Prin cameră au mai trecut scurt un francez și o argentiniancă studentă la Politehnică în Paris (se ocupa cu proiectarea de acumulatori cît mai mici și mai capacitivi – i-am urat mult succes, cu gîndul la cît m-ar fi ajutat încă vreo 10% disponibili în seara precedentă), ca să-și lase bagajele și s-o șteargă afară, la vizitat castele și mîncat pizza. Ceea ce-am făcut și eu, puțin mai tîrziu.

Ambianța: M-am întors din oraș pe la 7.30, cu sticla de vin a unei scurte lecții de română pentru Lino și Amke: la ultimul pahar, au reușit să zică, destul de stîlcit, Hai noroc și sănătate!. La 8.30, era anunțată o întîlnire în bucătărie, un fel de șezătoare cu chipsuri și sangria din partea casei, la care n-am mai ajuns. Probabil că gazdele voiau să ne învețe cum se spune cît mai fluent Buona fortuna e salute!. Deși, cu sangria, îți iese cel mult un Salud!

(articol publicat în Cațavencii nr. 36/473 din 9 septembrie 2020)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.