Traseul în circuit prin Maramureș, început în prima miercuri din aprilie și, în revistă, săptămîna trecută, a continuat de la coborîrea din mocănița de pe Valea Vaserului spre Mănăstirea Bârsana. Un complex monahal tăcut și îngrijit, deschis veșnic pelerinilor care intră pe sub arcada monumentală a clopotniței cu turlă ascuțită pînă la cer. Printr-o altă poartă la fel de spectaculoasă, din lemn încrustat, în celebrul stil local, cu simbolurile primordiale ale existenței, aveam să trecem ceva mai tîrziu, la Oncești, în curtea pensiunii Sub Cetate la Matei. Unde stai și petreci cît vrei, la seara tradițională cu ceterași și foc de tabără la final, de pe mesele căreia, deși încă în post, păcătoșii călători se puteau servi din toate bunătățurile preparate de socăcițe, bucătăresele-chefe, și cu horincă din sticla cu cruce din lemn de dud în interior. Golită complet, tîrziu în noapte, împreună cu colegii, la hotelul din Sighetu Marmației în care am fost cazați.
Ziua de vineri a început trist, în Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței din centrul Sighetului, fosta pușcărie politică a anilor 1950-1955 devenită muzeu al suferinței și spațiu de expunere a ororilor comuniste. În curtea din spatele clădirii, grupul statuar Cortegiul sacrificaților avea, complet întîmplător, fundalul sonor adecvat: un picamăr utilizat în vecini părea rafala de mitralieră care a secerat, peste tot în țară, elita societății românești precomuniste. Turismul negru, al comemorării și neuitării, s-a colorat puțin în albastru la Săpînța, în Cimitirul Vesel, printre mormintele cu epitafuri șugubețe care îi fac pe unii vizitatori să uite decența și respectul datorate răposaților.
După-amiază, la Breb, vizavi de indicatoarele către pensiuni, ne-am întîlnit cu primarul comunei Ocna Șugatag și cu secretarul de stat al ministerului care, în coada numelui oficial, este și al Turismului – un moroșan tînăr, proaspăt uns în funcție și încă nepregătit să răspundă întrebărilor grele ale actualității unui domeniu economic care ar trebui să fie strategic, dar nu e. (De ce? Nu există voință politică la vîrf, de-aia.) Plimbarea pe ulițele satului, printre construcțiile gospodăriilor tradiționale, a început de lîngă cele cărora impropriu li se spune Casele lui Charles (de fapt, nu sînt ale lui, ci ale unei ONG care sprijină prezervarea ruralului autentic), aflate acum în plin proces de restaurare – celei din dreapta, cum te uiți din drum, tocmai i se schimbă șindrila.
Sîmbătă, după scurta oprire în Budești, la biserica din lemn patrimoniu UNESCO în care este expusă cămașa de zale a legendarului erou Pintea Haiducul, și vizita complexului SuperSki de la Cavnic, ajungeam la timp în Baia Mare pentru conferința de presă a organizatorilor. Un eveniment de vreo trei ore, în care alocuțiunile oficialităților s-au prelungit cu prezentarea unor proiecte cultural-turistice locale. Și cu întrebările jurnaliștilor. Personal, m-a interesat cum se mai simte incoming-ul în zonă, dîndu-l de exemplu pe Josh, elvețianul cunoscut la plimbarea cu mocănița. Cum aducem mai mulți Josh-i în România, asta-i întrebarea și răspunsurile primite au fost destul de vagi.
Apropo de dilema hamletiană, duminică, înainte de plecare, după turul pietonal al centrului, localnicul Walter Übelhart ne-a spus o poveste interesantă. Plecînd de la speculația că Shakespeare ar fi semnătura unui colectiv de autori, printre care și un băimărean, Johannes Banfi Hunyades, Walter a făcut cercetări pentru documentarea cărții În umbra lui Shakespeare și a turnat și un film cu o distribuție formată exclusiv din actori amatori, fani ai romanului. Conform acestuia, adevăratul balcon al Julietei s-ar fi aflat în Baia Mare, la etajul clădirii medievale Casa Elisabeta din Centrul Istoric. Nu-mi imaginez că, după mediatizarea virală a acestui mit, toți turiștii Veronei vor invada Baia Mare, dar merită încercat. Ar putea fi unul din răspunsurile căutate mai sus.
De la oale de lut, case vechi și biserici din lemn asamblate ca la Lego, fără să se bată un cui, la schi și telegondolă, cu horincă și dansuri în costume populare, cele cinci zile de infotrip moroșean au fost reprezentative pentru ceea ce poți vedea și face într-o vacanță aici. Experiența de turist în Maramureș e una specială. Deși mai fusesem prin locurile astea, m-am simțit la fel ca prima dată, ca într-o întoarcere în trecut la valorile autentice ale traiului simplu la țară, un stil de viață mai lent și mai sănătos.
(articol publicat în Cațavencii nr. 17/709 din 30 aprilie 2025 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment