După ce-a trecut de Brașov, pe partea dreaptă a șoselei E60 spre Sighișoara, privirea călătorului prin Transilvania este atrasă brusc de niște ziduri cocoțate pe o culme de deal vizibile de foarte departe. Este Cetatea Rupea, cel mai important obiectiv turistic al zonei și epicentrul festivităților din august: anul ăsta s-au împlinit fix șapte secole de la prima atestare documentară a localității, o însemnare de cronicar atent la evenimentele timpului său, care menționează, sub denumirea de Castrum Kuholm (de la bazaltul folosit la ridicarea fortificațiilor), locul de refugiu al sașilor răsculați împotriva regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou. Important centru comercial și meșteșugăresc, pe la sfîrșitul perioadei medievale, cu vreo 12 bresle de meseriași din tată-n fiu care se ocupau cu producerea și confecționarea bunurilor de necesitate zilnică, de la îmbrăcăminte și încălțăminte la alimente și obiecte de uz casnic, cetatea era folosită ca loc de apărare de populația satelor din împrejurimi amenințată de năvălirea oștilor dușmane, poziționarea sa strategică, la intersecția drumurilor de legătură către Moldova și Țara Românească prin pasurile sud-estice, constituind și un avantaj, prin accesul mai facil la rutele comerciale, dar și un potențial pericol, dat de avutul locuitorilor, tentație irezistibilă în calea celor veniți pe-aici numai să ia.
Ansamblu de arhitectură militară transilvăneană construit între secolele XIV-XIX, Cetatea Rupea e o uriașă cochilie de melc cu pereți din piatră desfășurată pe vîrful unei coline. În cochilia melcului acesta se retrăgeau localnicii la primele semne de agresiune străină. Intrat prin Turnul Porții, pe locul unde un pod mobil cu scripeți a fost folosit ultima oară acum vreo trei sute de ani, vizitatorul își va începe călătoria înapoi în timp de lîngă fîntîna de 59 de metri adîncime care, absolut remarcabil, are încă apă (dotare indispensabilă în caz de asediu, un lux pentru alte cetăți ale timpului).
Ascensiunea în spirală spre vîrf prin cele trei structuri defensive, construite succesiv, de la porțiunea superioară la bază, pe niveluri distincte, fiecare cu porți proprii și centuri de zidărie, se face traversînd epoci diferite. Cetatea de Jos (incinta IV, cum este trecută pe panourile informative trilingve, în română, germană și engleză) a fost construită începînd cu secolul al XVIII-lea și are ca obiective principale Turnul Slăninii, Turnul Slujitorilor, Magazia Militară și Casa Paznicului. Cetatea de Mijloc (incintele II și III), ridicată prin secolul al XV-lea și extinsă în secolul al XVII-lea, se remarcă îndeosebi prin Turnul Pentagonal și Turnul Scribilor. În Cetatea de Sus (incinta I), cea mai veche, ridicată între secolele X-XIII, probabil, peste resturile Ramidavei dacice, se aflau cele circa o sută de locuințe ale rezidenților permanenți sau temporari, precum și, probabil, unele clădiri administrative, precum Camera Scaunului, sediu de întrunire a conducătorilor cetății, sau Camera Judelui. Deși mare parte a construcțiilor nu mai există decît în imaginația privitorului, ăsta ar fi locul identificat de arheologi drept vatră a așezării sașilor, coloniștii de origine germană ajunși aici prin veacul al XII-lea. Stație finală a urcușului început în vale, Căsuța din Vîrf sau Camera de Sus de pe punctul cel mai înalt al stîncii este cea mai apreciată structură, și pentru că de lîngă ea ești răsplătit cu o vedere panoramică a zonei pînă la linia orizontului, dar și pentru că eforturile de munțoman amator s-au încheiat.
Abandonată în ruină vreo două secole, Cetatea Rupea intra în circuitul turistic după trei ani de restaurări, în 2013. De atunci așteaptă ochii cult-turistului curios care vrea să se întîlnească cu trecutul.
(articol publicat în Cațavencii nr. 42/684 din 23 octombrie 2024 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment