După experiența nu prea plăcută de locatar la Martas Street Hostel, orice backpacker o să-și caute pentru următoarea noapte în Riga un pat în altă parte. De exemplu, în Yellow Hostel Central.
Locul: Care, da, e chiar central: la cîteva minute de mers de Orașul Vechi, peste drum de gară, în clădirea cu McDonald‘s la parter pe care fanii chiftelelor s-ar putea s-o bifeze pe harta obiectivelor turistice de vizitat neapărat. Accesul se face pe intrarea laterală, imediat după colț: din casa scării urci cu liftul pînă la etajul 5, ultimul, unde o să vezi, chiar în față, cum ieși din ascensor, o ușă pe care scrie mare Hostel. Nu-i aia. Dacă vrei să respecți rezervarea galbenă, e cea muștar deschis din stînga, de aceeași culoare – o să constați, trecînd dincolo de ea – cu biroul check-in-ului, peretele din spatele lui, canapeaua din hol și ușile dormitoarelor. Și eu m-am păcălit, intrînd alături, la vecini, o greșeală ușor de făcut de clientul neatent: sînt cinci hostel-uri aici, doar pe scara asta (Yellow, Baltic, Riga, Dreams, Cinnamon Sally).
Prețurile: La o asemenea concurență (și, cel mai probabil, la un nivel destul de modest al chiriei spațiilor), prețul patului de hostel în clădire a căzut dramatic, stabilizîndu-se undeva pe la 5 euro cash, cu mic dejun inclus (termen cu totul generic, care ar putea fi redenumit liniștit minuscul dejun: doar cereale cu lapte, între 8 și 10, dimineața, evident – nu că n-ar exista lume care mănîncă așa ceva și seara).
Oamenii: Recepționerul Eric m-a trimis să dorm în camera 5, împreună cu un japonez de circa 35-70 de ani (niciodată nu știi cît au asiaticii ăștia: după ce că arată toți la fel, de la a doua tinerețe încolo, se conservă în aproximativ aceeași formă fizică pînă mult după ieșirea la pensie), cu doi turci care au șopocăit între ei toată seara și cu Neil, un englez între două vîrste aflat în fix aceeași stare pe toată durata șederii mele acolo: beat clește. Bucuros, adică, euforic, datorită prețurilor letone la bere și încîntat că stă în cameră cu mine: cică ar avea mulți prieteni români, acasă. Nu știu dacă vorbea numai băutura din el sau chiar avea niște Gigei cu care împărțea chiria la Londra.
Ambianța: Împrumutînd puțin limba împleticită a lui Neil, all the magic happens în recepția-sufragerie-bucătărie în care încap doar două canapele, două scaune și o măsuță, locul unde recepționerul de serviciu și prietenii lui localnici au pus de o șezătoare între ei pînă tîrziu în noapte. În timp ce eu mă chinuiam să adorm, băieții s-au foit pe hol, au trîntit uși, au vorbit tare și au consumat (după sunetul sticlelor ciocnite) o ladă de bere și (după miros) o mulțime de Big Mac de la parter.
(articol publicat în Cațavencii nr. 30/467 din 29 iulie 2020)
Be the first to comment