Dimineața finalului de călătorie pe Dunăre cu MS Diana, portul fluvial Viena. Vizita orașului inclusă în pachetul turistic al croazierei a constat dintr-un tur ghidat asemănător celui de la Budapesta: cam același tip de autocar, tot o voce feminină la microfon – Anca, compatrioata stabilită aici de multă vreme –, program identic (prezentarea de pe roți a celor mai importante locuri ale capitalei, plus traseu pietonal de centru). Numai orașul a fost altul. Dar și pe ăsta mi-l aminteam bine din city broke-urile trecute, și mai vechi (2006, 2008), și mai noi (2019).
Deși e la mare modă boicotarea austriecilor printre conaționalii deranjați de poziția lor la (ne)admiterea noastră în Spațiul Schengen, turistul român n-are cum refuza o plimbare prin Viena. Plecînd de la Cheiul 8, locul acostării vasului, autocarul a trecut mai întîi pe lîngă Biserica Jubileului, greșit cunoscută și ca Biserica lui Sisi (construită la celebrarea celor cincizeci de ani de domnie a lui Franz Josef, are o capelă dedicată împărătesei, asasinate, în 1898, la Geneva, de un anarhist italian), și pe lîngă casa în care s-a născut tăticul valsului, compozitorul Johan Strauss, ca să se angajeze apoi în traficul de pe Ringstrasse, Strada Inelului, cei patru kilometri de bulevard larg pe marginile căruia sînt concentrate o mulțime de clădiri elegante și de instituții importante. Ringstrasse înconjoară centrul Vienei, fix pe locul zidurilor de apărare ale orașului demolate din ordinul împăratului, pentru expansiunea urbană forțată de creșterea populației.
Dintre construcțiile istorice văzute prin geamul autocarului și comentate cu o vervă de Ilie Dobre al turismului de Anca, pot fi enumerate: CEC-ul austriac, construit în stil Liberty de arhitectul Otto Wagner; Palatul Coburg, al unei familii principiare importante, transformat într-un hotel de șase stele mai bun și decît Imperial sau Sacher, care se mîndrește cu cel mai tare restaurant din Viena, Silvio Nickol; palatul baroc de început de secol XVIII al prințului von Schwartzenberg, cel care s-a luptat cu Napoleon la Leipzig; monumentul soldatului sovietic necunoscut ridicat în memoria celor 80.000 de soldați sovietici căzuți în eliberarea Austriei (fără să-i roage nimeni); Palatul Belvedere, reședința de vară a prințului Eugen de Savoya, comandantul forțelor austriece de la sfîrșitul secolului al XVII-lea, sediu actual al unui muzeu de artă care expune picturile celebrilor expresioniști Gustav Klimt, Egon Schiele și Oskar Kokoschka; Palatul Metternich, fosta reședință a ministrului de externe austriac recunoscut ca un foarte bun strateg, dar ca un prost diplomat, în interior – n-a fost prea iubit de poporul care l-a fugărit în timpul Revoluției de la 1848; cea mai importantă sală de concerte a filarmonicii vieneze, Wiener Musikverein; Muzeul Secesiunii, cu o arhitectură Liberty / Art Nouveau, locul unei imense fresce realizate de Gustav Klimt pe o temă inspirată de Simfonia a IX-a a lui Beethoven; Opera, fostă Imperială, actualmente, de Stat, cu o capacitate de 2.200 de locuri – insuficiente, cînd concertează vocile-vedetă ale scenei vieneze, biletele cumpărîndu-se cu șase luni în avans; Muzeul de Istoria Artelor, în care există cea mai mare colecție din lume de Bruegel cel Bătrîn, Rembrandt, Vermeer; cafeneaua Landtmann, locul unde-și bea cafeaua în fiecare dimineață Sigmund Freud; cazarma lui Rudolf, fiul lui Sisi și al lui Franz Josef, care s-a sinucis împreună cu iubita sa, provocînd o adevărată tragedie la Curtea Imperială; hotelul Sofitel, unde, din restaurantul de la etajul 18, se poate savura, la o cafea sau o prăjitură, în zilele senine, o priveliște panoramică superbă asupra Vienei. Pentru niște șnițele fabuloase, mai mari decît farfuria și nu foarte scumpe, recomandarea Ancăi e restaurantul Figlmüller, căruia îi crește permanent o coadă la intrare, în așteptarea eliberării unei mese (confirm, am trecut prin fața lui, pe la 6.30, seara, și erau la rînd cel puțin zece persoane).
De pe picioarele personale am văzut Catedrala Sfîntul Ștefan, Hofburg, Palatul Imperial, cu miros de cal (aici, în stația din față, stînga, își fac veacul vizitii și atelajele lor cu tracțiune hipo care abia așteaptă să-i ia suta de euro clientului amator de o plimbare scurtă cu caleașca, exact ca gondolierii din Veneția) și parcul Prater, unde, printre alte tiribombe, se învîrte și faimoasa roată-simbol al orașului, ale cărei cabine sînt foste vagoane de tramvai, proiect de reciclare conceput de inginerul englez Walter Basset, la sfîrșitul secolului al XIX-lea.
Desigur, am ajuns și în cel mai atractiv loc din Viena, în perioada asta: Piața de Crăciun. Ce reprezintă Oktoberfest-ul de la München pentru iubitorii berii, cam asta e și Christkindlmarkt-ul de la Viena pentru ahtiații piețelor de Crăciun. Cea oficială, din fața Primăriei, Rathaus (pentru că da, sînt mai multe în oraș, aproape la fiecare intersecție mai importantă). Care nu diferă prea mult de ce poate fi văzut pe la Brașov sau Sibiu. Culmea rafinamentului e gărdulețul din șipci neregulate, ca la noi la țară, care delimitează aleile de parc, peste tot, înclusiv în zona căbănuțelor cu scena nașterii pruncului Iisus în diverse diorame, cu fundal sonor de colinde acționate prin apăsarea unei pedale. Dar, na, de aici, de la Viena, se dă ora exactă a Sărbătorilor de iarnă din Europa, care încep odată cu luminițele Pieței de Crăciun, în al treilea week-end din noiembrie, și se termină cu ultimele acorduri de vals ale concertului de An Nou.
(articol publicat de catavencii.ro, 22 decembrie 2022)
Be the first to comment