Bucharest Tourism Board e OMD-ul care ar trebui să se ocupe turistic de București, dar, de mai bine de trei ani, are activitatea blocată. Cum și de ce, încearcă să explice Răzvan Pîrjol, președintele în exercițiu de la înființare al BTB.
Ce este și ce vrea Bucharest Tourism Board?
La baza formării BTB a stat dorința inițial oarecum unilaterală a mediului privat de a crea o structură de promovare turistică a Bucureștiului. La momentul 2014, a fost un cumul de intenții, și publică, și privată: inițiativa unui consilier general din PMB de a susține un astfel de demers s-a întîlnit cu dorința mediului privat de a se uni sub o formă sau alta pentru promovarea Bucureștiului. O specificitate a acestei uniuni față de tot ce s-a încercat pînă atunci a fost că noi am spus din start că nu afiliem indivizi, ci asociații profesionale. Spiritul asociativ în România nu este prea dezvoltat, așa că am zis să dăm forță asociațiilor profesionale. Ești profesionist în turism și vrei să fii reprezentat în BTB? Înscrie-te în asociația breslei. Atunci am pus la masă pentru prima dată FIHR-ul, cu partea de hoteluri, HORA, cu partea de restaurante, ANAT-ul, reprezentantul agențiilor de turism, SKAL-ul, cea mai mare și cea mai veche asociație de profesioniști în turism din lume, adusă în România de expați, și alți actori implicați în turismul românesc: TAROM, CNAB – Compania Națională Aeroporturi București, Camera de Comerț, transportatorii, și, last but not least, Primăria Generală a Capitalei, asociat și finanțator. Finanțator nu dintr-un buget propriu, ci din fosta taxă hotelieră, astăzi transformată în taxă de promovare. Și iată-ne, după patru ani, într-un impas, într-o lipsă totală de comunicare, nemaiavînd nici interlocutor.
Ce s-a întîmplat?
S-o luăm pe bucăți: inițial, Consiliul General al Primăriei ia o decizie pe baza unei liste publice de proiecte, vreo 16 de toate: crearea unui site (apropo, România nu are nici azi un site turistic oficial – și s-a pornit de la Elena Udrea, cu 20 de milioane buget, dar el încă nu există), semnalistică stradală, autostrada verde – biciclete, infocenter-uri… N-am inventat nimic, lucruri de bun-simț. Apropo de centrul de informare: am trecut zilele astea prin pasaj la Universitate și părea închis.
A fost mai tot timpul on/off, dar și cînd era deschis, era degeaba: avea o persoană plictisită înăuntru care nu-ți dădea nici o atenție.
Ne trebuie centre de informare în aeroport, în gară, în Centrul Vechi, în locurile de trafic turistic. Revenind, am susținut toate astea în fața Consiliului General: toată lumea a aplaudat și s-au aprobat, într-o primă fază, 500.000 de lei pe lună pentru derularea acestor proiecte. Fiecare proiect în parte avea un buget alocat, iar la acești 500.000 s-ar fi adăugat acea taxă hotelieră de 1% (hotelierii acceptaseră să fie reintrodusă). S-au creat conturile și, la vărsarea banilor, a venit un director economic din Primărie care ne-a lăsat fără cuvinte. A zis: Nțț! Eu nu pot să vă dau nici un ban. De ce? Eu am serviciu de turism în cadrul Primăriei, cum să dau bani unei asociații? Domnule, există un circuit juridic în Primărie, s-a creat o organizație cu scopuri, statut etc. și vii dumneata, directorul economic Săvoiu, și zici că nu se poate?! Înseamnă că e o problemă la voi: cum v-ați asociat, dacă nu se poate? Și de-atunci ne-am tot luptat, ne-am dus la Oprescu de nu știu cîte ori (Oprescu, așa paternal, cum era el: Dom’le, săptămîna viitoare ne întîlnim și dăm drumul la treabă – n-a mai durat mult și l-au închis). Între timp, am dat noi drumul la treabă așa cum am putut, cu cotizația fiecărui membru, un one time payment de 1.000 de euro și 500 de euro anual, înmulțit cu nouă membri, 4.500 de euro. Ca să nu moară ideea, am început niște chestii care nu costau mult: întîlniri între hotelieri și companiile aeriene, ca să vedem cum putem promova Bucureștiul. În februarie 2015, a venit Ryanair și ne-a spus: în trei luni vă aducem 500.000 de oameni (au adus un milion, pînă la sfîrșitul anului), hai să promovăm împreună, cît puneți voi, punem și noi. Dacă nu i-am plimbat pe ăia și i-am dus cu vorba: mai stați un pic, să vorbim cu Primăria… Un fost student român de-al meu, la o școală hotelieră în Elveția, care lucra la Expedia Germania, m-a sunat: Șefa mea vrea să vă întîlnească pentru că observăm o creștere de interes în piață pentru București și am vrea să venim să promovăm destinația împreună. Același răspuns: poftiți la o cafea, să mai vedem… Sîntem fii ploii. Momentul de ruptură definitivă a venit cînd s-a schimbat Codul Fiscal și s-a eliminat obligativitatea taxei hoteliere, dar s-a prevăzut introducerea unor taxe speciale, printre care cea de promovare. Din nou, Consiliul General al Primăriei a votat pentru introducerea taxei speciale de promovare, în același cuantum…
Practic, aceeași taxă, doar c-a fost numită altfel.
Exact. Și a venit din nou același faimos domn Săvoiu: Nțț! Pe banii mei nu se face așa ceva! Nu cred că sînt banii dumneavoastră, domnule, nici măcar ai noștri sau ai bucureștenilor nu sînt, sînt ai turiștilor care vin în București și merită o infrastructură turistică de ei. Ce s-a întîmplat, de fapt: în noul Cod Fiscal, taxa specială de promovare e venit la Primăria de sector și banii s-au blocat acolo, pentru că n-au atribuția să-i cheltuiască și le e frică să-i dea pe găletușe sau zambile. Estimăm că, din 2014, s-au strîns între 12 și 14 milioane de euro; nu vrem banii ăia, vrem să fim consultați cum vor fi cheltuiți, dar nu există comunicare. N-am avut nici un contact direct cu doamna Firea, nimic, zero, niciodată nu a acceptat să vină să discutăm.
A motivat în vreun fel lipsa asta de dialog?
Ne-a ignorat total. Ne-am întîlnit la o conferință la care a venit și a spus că, în prima săptămînă de mandat ca primar, s-a dus la Viena să învețe modelul vienez, pe baza căruia a creat Compania Municipală de Turism – n-a spus care-i scopul acesteia și ce va face, doar că banii colectați din taxa de promovare vor fi cheltuiți de asociația de specialitate deja înființată. Ne-am simțit vizați și l-am sunat pe domnul Chiriță, City Manager: s-a repetat vechea poveste cu keep in touch (măcar nu ne-a mai chemat să ne întîlnim, ca să anuleze în ultimul moment), și acolo sîntem și azi. Mi se pare aberant să ai o sursă de finanțare și să n-o utilizezi, să ai un potențial în creștere care nu e exploatat. De ce să faci o structură paralelă, cînd în toată țara există parteneriate public-private deja create…
…care funcționează de cîțiva ani? Visit Oradea, de exemplu. Visit Bucharest o să existe vreodată?
Oradea, Sibiu… Sibiul se prezintă la tîrguri exemplar, în timp ce Primăria București are un stand de 16 mp a cărui mobilare nu se aprobă, trebuie să apelăm pe la prieteni patroni de firme de mobilier, să ne împrumute o masă și două scaune. Jenant!
Ce-i mai lipsește Bucureștiului, în afară de reparat trotuare, reabilitat fațade, centre de informare, ca să devină destinație turistică?
N-avem aplicație de oraș pentru telefon, n-avem City Card, lucruri care se pot face ușor, se găsesc și sponsori pentru asta. Bucureștiul este green, clean and safe. În zona turistică este curat; că e sigur pentru turiști, cred că nimeni nu poate să conteste; are multe parcuri. Bucureștiul crește de la sine: aeroportul e arhiplin aproape non-stop, traficul turistic a crescut foarte mult, vezi oameni cu hărți, cu rucsac, avem o paletă de restaurante interesantă, serviciile hoteliere s-au îmbunătățit. Turistul vine fără prea multe așteptări și e surprins plăcut. Nu ne place să recunoaștem, dar realitatea românească este mult superioară imaginii pe care o avem în lume.
Apropo de imagine, de identitate vizuală, tricouri oficiale cu Bucureștiul de ce nu există? Logo-ul Bucureștiului, un B superînflorat, e o chestie complicată pe care n-o înțelege nimeni.
Pe-al nostru l-ați văzut? Este Palatul Parlamentului stilizat. Să continuu să vă spun ce-am făcut din banii de cotizație, care, teoretic, nu sînt bani publici: am făcut o licitație pentru un brand book, de la badge-ul angajatului și tricouri, cum spuneți dumneavoastră (unul dintre proiecte era cel cu city greeters, voluntari care să-ți prezinte orașul), pînă la cum trebuie să arate infocenter-ul, pe care l-am prezentat Consiliului General, cu rezultatele pe care vi le-am spus.
Bun, deci să înțeleg că întrebările astea cu tricourile, cu logo-ul, cu Visit Bucharest ar trebui să le pun în altă parte, la Compania Municipală de Turism a Capitalei.
N-aș ști să vă spun unde să vă duceți să întrebați. Pentru că pînă în ziua de azi n-au fost capabili să ne spună cu ce se ocupă, care e relația lor cu serviciul de turism din cadrul Primăriei. Au început să fie mulți în zona asta: și departamentul Patrimoniu are în denumire Turism.
Deci toată lumea se ocupă de turism, dar nu se întîmplă absolut nimic.
Nu se vede nici un fel de rezultat și sînt destul de sceptic că lucrurile se vor întîmpla cum trebuie. Am fost în audiență la un secretar de stat de la Transporturi să-l informăm că proiectul de infocenter în Aeroportul Otopeni e aprobat și bugetat, dar nu se întîmplă nimic, și să-l rugăm să facă ceva: a dat neputincios din umeri. Dacă nu poți să faci, dă-ți demisia și lasă pe altul care poate. În caietul de sarcini pentru UEFA 2020, o cerință e să existe DMO, Destination Management Organization, pentru București. S-a bifat că avem, dar că nu facem nimic ca să și funcționeze, asta e altă poveste.
Ați anticipat oarecum ultima întrebare: ce viitor vedeți pentru BTB?
Teoretic, zic că e ca online-ul, nu cred că se va putea merge înapoi: nu se poate elimina necesitatea existenței unei astfel de structuri. Că va fi acest BTB sau nu, asta nu știu să vă zic. Neavînd nici un fel de comunicare, mă aștept ca într-o zi Primăria să vină să spună: noi ne retragem din asociație.
E în moarte clinică, e pe aparate, în ce stare e BTB?
Păi, nu e pe aparate, e susținut de noi, cei din industrie: cînd sîntem contactați pentru diverse proiecte, ne activăm, încercăm să rezolvăm solicitarea. E însă o activitate reactivă – nu proactivă, cum ar trebui să fie –, limitată la capacitatea noastră financiară de 4.500 de euro pe an, cotizația membrilor, sau la capacitatea noastră relațională cu colegii care încă mai cred în asociația asta și care pun de la ei la dispoziție o cameră, o masă, diverse alte servicii. Oamenii sînt OK, înțeleg și pun umărul, dar e anormal ca lucrurile să rămînă așa.
(articol publicat în Cațavencii nr. 36/371 din 12 septembrie 2018 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment