E o duminică dimineață de mai, luminoasă cum numai o zi senină de primăvară poate fi. Abia coborît din microbuzul care m-a adus de la Varna în autogara de beton a Balcicului, las rucsacul jos și studiez curios peisajul urban din jur.
Primul contact cu orașul este dezamăgitor: clădirea cam scorojită, nevăruită probabil de la inaugurarea din ’70-’80, și parcarea goală cu asfalt spart creează o atmosferă prăfuită de tîrg provincial. Chiar dacă aerul arhaic se păstrează, impresia se mai schimbă pe măsură ce cobor străzile în pantă, printre case boierești cu etaj – unele construite în perioada administrației românești interbelice de compatrioți cu dare de mînă –, spre marea care se vede cam din orice punct al orașului. Pentru că oricît și pe oriunde te-ai plimba în Balcic, pînă la urmă tot pe țărmul mării ajungi. În partea de stațiune propriu-zisă, pe faleza lungă cu bucăți înguste de plajă, terase cu meniu în românește pentru turiști bucureșteni de week-end și arhitectură amestecată: case vechi de vacanță, duplexuri noi cu apartamente de închiriat și hoteluri aflate încă în faza de construcție. Hmm, sună cumva cunoscut.
O jumătate de oră și doi kilometri mai tîrziu, după un cot al fîșiei de litoral mărginite de o coastă de deal înverzită, răsare turnul ascuțit de minaret lansat de acoperișurile de țiglă aproape plate ale brand-ului turistic al Balcicului, Castelul Reginei Maria. De fapt, impropriu spus castel: Vila Cuibul Liniștit, cum și-a botezat reședința de vară fosta noastră suverană, este o clădire în stil oriental din piatră, lemn și fier forjat, pe trei niveluri, mobilată sumar, aproape spartan, și decorată simplu, minimalist, cu piese arheologice găsite la săparea fundației, icoane și tablouri cu natură moartă, fotografii de epocă. Din salonul în care Regina își primea oaspeții, din budoarul cu lavoar de marmură și oglindă cu ramă lată, de pe veranda de deasupra falezei, unde Măria Sa își bea dimineața cafeaua, de oriunde liniștea nu e spartă de gălăgia vizitatorilor, se aude încet muzica valurilor.
În spatele și în lateralele vilei, de pe Terasele Suspendate dispuse ca un amfiteatru deasupra Cuibului Liniștit, trepte pietruite urcă Labirintul de alei, parapete, arcade de piatră și gard viu, proiectat de un grădinar elvețian foarte apreciat la începutul secolului trecut. Un om conștiincios, care și-a făcut temeinic treaba pe întregul domeniu regal (vila e parte a unei proprietăți mult mai extinse), amenajat într-un parc desfășurat pe platoul și versantul colinei, la cîteva zeci de metri deasupra mării. Austeritatea vilelor și anexelor (pe lîngă capelă și teatru de vară, de exemplu, la parterul vilei Prințul Nicolae, există o mică vinotecă în care se pot degusta vinuri marca Queen’s Winery House cumpărabile exclusiv aici), locuințe sau clădiri cu destinație utilitară vopsite în culori sobre, contrastează cu dezmățul vegetal al complexului horticol care le înconjoară: practic, o grădină botanică superbă, de vizitat neapărat primăvara sau la începutul verii, la apogeul eflorescenței. De la trandafiri și liliac la chiparoși sau cactuși, ochiul și sufletul se vor bucura de o gamă cromatică foarte diversă.
Am ieșit de pe domeniul Reginei ușor melancolic, cu gîndul la timpuri de mult trecute, pe intrarea principală de sus (poarta de pe plajă prin care pătrunsesem în Cuibul Liniștit e un punct de acces secundar), direct în strada cu barieră și parcare de mașini cu numere de România în capăt, plină de chioșcuri, tarabe și cozi de zeci de metri la bilete. 8 leva pentru grădini, 6 leva pentru castel – în total, peste 30 de lei. Atît ne iau bulgarii ca să vedem moștenirea lăsată de Regina noastră, pe care ei au primit-o gratis, ca să ne-o vîndă nouă scump.
(articol publicat în Cațavencii nr. 24/307 din 21 iunie 2017 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment