Întrebare publică, într-un text recent al colegului Mihai Buzea: de unde a apărut actuala generație spontană de turiști români care a uimit Occidentul, obișnuit pînă acum doar cu muncitori în construcții, îngrijitoare de bătrîni și cerșetori?
Există o explicație: românii călători n-au apărut din neant – pur și simplu, au început să devină vizibili. După 2007, de cînd au dispărut vizele vest-europene, compatrioților cu genă de nomad și dor de ducă li s-au deschis zările, primind verde la bătut drumurile destinațiilor visate cu disperare în anii de embargou turistic. Paris, Viena, Veneția, Amsterdam. Toate odată: bugetul nu ajungea decît pentru sendvișuri și camere igrasioase de hotel de periferia orașului, dar important era că sînt, în sfîrșit, ACOLO! Criza doar a prelungit această perioadă de inițiere turistică. De ceva timp, însă, românul a evoluat: știe ce e un city break, stă la patru stele, mănîncă prin locuri cu scor mare pe Tripadvisor, se relaxează la spa, intră la shopping, caută chestii inedite cu care să stîrnească trend-uri în grupul său de prieteni (mai nou, foarte populare sînt vacanțele exotice prin colțuri de lume care altădată erau doar niște chestii pe hartă greu de pronunțat, pe care le învăța în gimnaziu, la ora de geografie). Cei încă în țară s-au alăturat prin restaurante celor plecați acolo de 10-15-20 de ani, care și-au mai plătit din rate și au ajuns la un anumit status social care îi obligă să fie în rînd cu vecinii și colegii indigeni. Vorbim, desigur, de așa-zisa clasă mijlocie, nu de ‘jde miile de navetiști Est-Vest preocupați doar să strîngă ban pe ban, la supraviețuire, pentru care turismul e un moft, nici de sutele de îmbogățiți ai tranziției proprietari de vilă pe Coasta de Azur, clienți de gourmet-uri pe care nici franțuzul sau italianul de rînd nu și le poate permite.
Există însă o mare categorie de români care nu călătoresc nici măcar loco: nu pleacă în concediu mai departe de casa părinților de la țară și de hotelul din Eforie pe care îl frecventează, de copil, încă de la inaugurare. Nu neapărat pentru că n-au bani, cît pentru că nu știu altfel și/sau se tem să încerce ceva nou. Vreau să cred că, în primul rînd cu gîndul la ei* și abia apoi la dezvoltarea turismului intern, s-au inventat voucherele de vacanță.
Exact ca și bonul de masă, voucherul de vacanță recunoaște o nevoie a omului: aceea de a călători, de a vedea lumea, de a se odihni activ (cum se spunea odată, pe vremea concediilor prin sindicat). Născută greu, după o moșeală de cîțiva ani, indemnizația de vacanță sub formă de vouchere asigură, pînă la 30 noiembrie 2018, fiecărui salariat bugetar, 1.450 de lei consumabili la structuri turistice interne. De ce doar atît și nu mai mult, de ce rămîne la latitudinea angajatorului dacă o acordă sau nu, sînt întrebări la care o să căutăm răspuns altă dată; să constatăm pentru moment că legea există și că, teoretic, salariatul poate să-și aleagă o destinație națională – o pensiune rurală, un hotel dintr-o stațiune balneo-climaterică, o cabană montană – și să primească, în schimbul tichetelor, o vacanță decentă.
Dacă legea se aplică, e de așteptat ca turismul intern să cunoască anul acesta o creștere substanțială (asta dacă nu va apărea brusc obligativitatea de a le folosi la structuri turistice departamentale, forțînd angajatul să subvenționeze activitatea dintr-o nișă turistică fără concurență – și aici mă gîndesc la obositele hoteluri de pe Litoral ale diferitelor ministere). Din 2019, însă, voci autorizate din piață dau ca sigură uciderea voucherelor de vacanță prin includerea lor în salariu. Ar fi o mare greșeală. Din două motive: pentru că îi dai omului posibilitatea de a face altceva cu banii respectivi și, mai grav, pentru că s-ar putea să ne trezim că susținem dezvoltarea turismului grecesc sau bulgăresc.
* Pentru noi, cei de la pagina de turism, călătoria e o îmbogățire spirituală a vieții. Susținem o democratizare a turismului: toți românii merită să călătorească, să iasă periodic din rutina cotidiană, indiferent de cîți bani au la un moment dat în buzunar. De aceea am prezentat și o să continuăm să prezentăm mai puțin destinații exclusiviste și mai mult variante ieftine de vacanță, povestind onest, ca unor prieteni, despre locurile pe care le-am vizitat, în speranța că vom învăța cîte ceva cu toții din aventurile noastre turistice.
(articol publicat în Cațavencii nr. 12/347 din 28 martie 2018 și pe catavencii.ro)
Be the first to comment