Facem cale întoarsă două episoade (Helsinki şi Åland) pe ruta Helsinki-Turku-Mariehamn-Kapellskär. Sîntem din nou la 60km nord de Stockholm, de unde acum cîteva zile am luat feribotul spre Finlanda. Şi, în drum spre Norvegia, ne apucăm de tăiat: Suedia, de la est la vest.
Kapellskär-Oslo, 600 km, cinci ore jum’ate cu tot cu pauza de masă. Masa cu bănci de lemn din popasul de pe autostradă. Care are panou informativ cu harta regiunii şi budă supercurată cu apă caldă.
Pe o bună distanţă după graniţa formală Suedia-Norvegia, peisajul nu diferă faţă de cel de la vecini. Autostradă prin pădure. Ceva mai încolo, devine evident că ai schimbat ţara: apar defileele stîncoase, care anunţă intrarea în zona fiordurilor şi undeva jos, pe stînga, Marea Nordului cu ambarcaţiuni diverse, de la bărci de agrement la vase de croazieră.
Donăm 20 coroane norvegiene (1 euro e aprox. 10 NOK) semaforului cu videocameră şi barieră de la intrarea în oraş. Ghidaţi de GPS, descîlcim nişte străduţe întortochiate, traversăm cîteva cartiere şi ajungem relativ repede undeva pe lîngă parcul Vigeland, acasă la Ross. Un caraibean rătăcit în nordul Europei, lider de trupă rock underground, care şi-a făcut hostel în cameră. O încăpere imensă în care poţi pune lejer patru corturi, din apartamentul de cinci camere sharuit cu alţi prieteni, întins pe tot etajul întîi al blocului vechi, dar îngrijit, de la marginea parcului. Lăsăm rucsacii jos şi ieşim în oraş.
Cîte ceva despre capitala Norvegiei
Fondat în jurul anului 1000 şi numit de-a lungul existenţei sale (în anii de ocupaţie daneză şi suedeză) şi Christiania sau Kristiania, Oslo e un oraş aerisit, împrăştiat pe 450 de km pătraţi de spaţii verzi, înconjurat de dealuri împădurite invadate de zone rezidenţiale cu căsuţe cochete şi construit în arc de cerc pe capătul nordic al fiordului cu acelaşi nume, Oslofjorden. Capitala unui stat proprietar pe 30% dintr-o economie care chiar duduie, domnule ex-premier! E drept că de cînd cu platformele petroliere din Marea Nordului (anii ’60-’70) a dat norocul peste ei: un sfert din PIB e asigurat de petrocoroane. Restul e mărunţiş. Hidroenergie, transport naval, pescuit, aluminiu, lemn, de-astea…
Oslo e clar Oraşul Muzeelor. Are cîteva zeci, ale personalităţilor norvegiene (Henrik Ibsen, Edvard Munch) sau tematice: Naturhistoriskmuseet – muzeul de istorie a naturii (un fel de Antipa al lor), Sjofartsmuseet – muzeul maritim, Sporveismuseet – muzeul tramvaiului, şi (cum altfel?) Vikingskipshuset – muzeul vaselor vikinge sau Holmenkollen – muzeul schiului. De Tryllemuseet – muzeul magiei, nu vă mai spun. Bine, vă spun; dar e doar pentru Magicianul, Abramburica şi adevărata fiică a lu’ Mama Omida, da? Sau poate e şi domnul Boc interesat?
La pas prin Oslo
Ieşi din parcul Vigeland, aflat în partea vestică a oraşului şi o iei la vale pe Frognerveien, căscînd gura şi făcînd poze în stînga şi în dreapta. La intersecţia cu Henrik Ibsen Gate, după clădirea Bibliotecii Naţionale, treci de Winston Churchill (varianta din bronz) şi dai de muzeul Ibsen. Dacă nu te-ai împiedica de statuia de la intrare, ai zice că dramaturgul şi-a deschis restaurant. Pentru că, din exterior, asta pare: La Peer Gynt, local de 5 stele.
Cobori apoi pe Haakon VII pînă la Rådhuset – Primăria, aflată foarte aproape de port. O clădire construită în stil socialist, care arată aşa cum ar fi ieşit Turnurile Gemene, dacă ar fi fost proiectate de comunişti. Nici teroriştii nu s-ar mai fi obosit să le pună jos…
Tot aici e Nobels Fredssenter aka Nobel Peace Center, locul unde în decembrie se împart cadouri oamenilor de ştiinţă care (nu) au fost cuminţi tot anul. Pe esplanada din faţa Primăriei, care se continuă cu faleza portului, o miniexpoziţie de statui, amplasată pînă în apropierea apei din golfuleţul în care sînt ancorate vase vechi cu pînze. Şi experimentezi o senzaţie ciudată, de parcă tocmai ai fost teleportat în timpul vikingilor.
(va urma)
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 3/891 din 21 ianuarie 2009)
Be the first to comment