Staţia feroviară Puistola. Livrăm cîte 6 euro automatului de bilete pentru un tichet de o zi, valabil pe toate mijloacele de transport public HKL disponibile în Helsinki şi împrejurimi: tren, autobuz, tramvai, vaporaş. Jumătate de oră şi şapte staţii mai tîrziu, sîntem în Rautatieasema – gara centrală a capitalei finlandeze.
The White City Of The North sau Daughter of the Baltic
Helsinki/Helsingfors. Plăcuţe bilingve (finlandeză/suedeză) peste tot, ca la noi în Transilvania. Numele de botez – Helsingfors – e suedez, pentru că oraşul a fost fondat în 1550 de către regele Gustav Vasa al Suediei la ambiţie, ca replică la Reval (Tallinn, azi), stăpînit de rivalii danezi cu care împărţea dominaţia în Scandinavia acelor vremuri. Mai nou, e comparat cu St. Petersburg, după ce în perioada Marelui Ducat (sec. XIX), Ţarul Alexandru I a mutat capitala de la Turku la Helsinki şi a modelat oraşul după standarde arhitecturale ruseşti. Dealtfel, în perioada Războiului Rece, multe filme cu spioni americani în URSS au fost turnate aici. Stoi! Davai ceas, amerikanski! Paniemaiesi?
Ne urcăm în tramvaiul 3T/3B, cu traseu în formă de 8, care acoperă principalele zone ale oraşului. O metropolă cu aer de tîrg de provincie: bulevarde cu macadam, clădiri sobre din granit sau cărămidă cu ferestre înalte, multe biserici, trafic surprinzător de redus, cetăţeni îmbrăcaţi modest, un bătrîn marinar cu barbă albă şi flaşnetă. Sîntem deja pe celebrul bulevard Aleksanterinkatu, pe care snobii fac shopping şi care dă în Senaatintori – Piaţa Senatului. De aici, din centrul istoric, urcăm un munte de scări spre simbolul oraşului: Catedrala Lutherană (Helsingin Tuomiokirkko), o biserică albă cu cupole verzi şi turle aurite, vizibilă de foarte departe.
Trecem apoi de Esplanadi (două străzi paralele cu ţărmul Mării Baltice, cu parcul Esplanadin între ele) şi ajungem în Kauppatori/Market Square şi piaţa de peşte aferentă oricărui port respectabil. Fel şi fel de sandvişuri cu somon afumat, fructe de mare, icre, salată, lămîie – între 2 şi 7 euro. Lîngă piaţa de peşte e debarcaderul HKL. De aici pleacă, la fiecare jumătate de oră, vaporaşul spre Suomenlinna. All aboard!
Gibraltarul Nordului
Să ajungi în Helsinki şi să nu vizitezi Suomenlinna e o mare greşeală. Situat la cîţiva kilometri în largul Golfului Finic, fost bastion de apărare a oraşului, Suomenlinna/ Sveaborg e un miniarhipelag de opt insule, dintre care cinci sînt legate prin poduri. Fostă fortăreaţă şi puşcărie (patrimoniu UNESCO din 1991), construită pe la 1747 pe vremea cînd Finlanda făcea parte din regatul suedez, Suomenlinna e actualmente în administrarea Ministerului Educaţiei finlandez, care are în sarcină întreţinerea şi conservarea kilometrilor de fortificaţii din granit, beciuri, catacombe, tunuri ruseşti.
Dar astăzi nu mai sperie pe nimeni. Dimpotrivă, în ultimii ani a căpătat o veritabilă dimensiune culturală: are ateliere de creaţie, teatru de vară, biserică, muzee – o oază de linişte şi relaxare, destinaţie aproape exclusiv turistică. Permanent sînt aici sute de vizitatori, marea majoritate helsinkieni (helsinkiezi?); cînd nu umplu restaurantele şi cafenelele, umblă dezlegaţi pe tot cuprinsul insulelor.
Eşti liber s-o explorezi şi să-ţi găseşti colţul tău de solitudine şi meditaţie: fie pe stîncoasa şi abrupta parte vestică cu valuri uriaşe şi vînt turbat, fie în pădurici, parcuri sau pe malul lacurilor liniştite din interior, fie într-un picnic la marginea drumului pe meterezele coastei estice, privind pierdut trecerea maiestuoasă a vreunui feribot spre/dinspre Tallinn sau St. Petersburg…
(articol publicat în Academia Cațavencu nr. 1/889 din 7 ianuarie 2009)
Be the first to comment