Data trecută promiteam o revenire la Copenhaga, pentru o vizită în Christiania, cartierul stat-în-stat (mai exact, republică-în-regat), Vaticanul nonconformiștilor de pretutindeni.
Mai întîi, puțină istorie locală: prin 1971, toamna, cîteva zeci de squatter-i ocupau o cazarmă abandonată din apropierea portului Christianshavn și o transformau dintr-o incintă cazonă, cu regulamente stricte, în zonă liberă de constrîngeri de orice fel și centru de protest împotriva oricărei forme de guvernămînt. Anarhie, anarhie, dar, după cîteva scandaluri între habitanți, oricît de reticenți la autoritate și lege erau rebelii noștri, se impunea o minimă organizare: au pus, deci, de un sfat al bătrînilor și, de comun acord, au declarat Christiania proprietate comunitară cu o conducere colectivă și un set de reguli pe care fiecare membru era obligat să le respecte. Sau liber să plece. Imaginați-vă o Vama Veche ocupată de niște nudiști secesioniști care și-ar declara independența față de Primăria Limanu și ar scoate în afara legii betoanele, termopanele și gipanele. Și, evident, slipurile.
Astăzi, Freetown Christiania (numele oficial complet) este – încă – o comunitate independentă, parțial autoguvernată, cu statut semilegal, privită de o parte a cetățenilor danezi ca un experiment social. Paranteză: în același spațiu restrîns trăiesc vreo mie de rezidenți foarte diferiți, de la hippies, yoghini și LGBT-iști atei la punker-i și biker-i budiști. Homleși, șomeri, imigranți, dependenți de diverse substanțe au găsit de-a lungul timpului în Christiania o mamă a răniților care i-a acceptat fără să-i judece; studenți, arhitecți, artiști (intelectualitatea capitalei, cum ar veni) frecventează asiduu această oază de libertate și creație. Paranteză închisă. Spun încă pentru că existența sa, în continuare controversată la nivel de discuție publică, a fost permanent amenințată de conflictul istoric cu administrația orașului, care o vrea neapărat desființată (de, iată, 43 de ani), considerînd-o potențială sursă de belele; puținele legături tolerate cu reprezentanții municipalității sînt cele cu gunoierii, ambulanța sau pompierii. Chiar dacă își fac foarte des plimbarea prin zonă, patrulele de polițiști nu sînt pe lista de invitați.
Pe listă sînt, însă, turiștii, atrași de aerul boem și atmosfera relaxată (da, da, la iarbă mă refer): în după-amiaza vizitei noastre, strada principală, Pusher Street, era mai aglomerată decît Maior Coravu în zi de meci. Tot învîrtindu-ne printre tarabe cu self-merchandise (postere, bong-uri, steaguri, tricouri inscripționate “Bevar Christiania!” – probabil, un fel de “Uniți Salvăm Christiania“) și clădiri acoperite cu graffiti / picturi murale mai mult sau mai puțin psihedelice, am dat de o terasă leit Stuf-ul din Vamă, versiunea ‘99-2000. Cu marea deosebire că aici se consuma la liber, fără jenă, hemp beer și hash cookies, iar Ovidiul lor era un rastafarian cît ușa de garaj, care, la vederea aparatului foto atîrnat de gît, ne-a aruncat o privire fioroasă și ne-a arătat scurt semnul cu fotografiatul interzis. OK, OK, got it! Peace, man!
(articol publicat în Cațavencii nr. 4/133 din 29 ianuarie 2014)
Be the first to comment